Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Recenzie – Antologia de poezie şi proză Confluenţe lirice

„Iată o ploaie primenitoare de autori şi titluri, o dovadă peremptorie a faptului că prin reţeaua Confluente lirice se configurează un nou şi adevărat pol al creaţiei literare. Cartea Confluenţe lirice. Antologie de poezie şi proză de la Editura Pim din Iaşi, 2012, stabileşte o bornă a unui traseu literar promiţător. Ea face ca prin lumea cuvântului să treacă un nou meridian, al poeziei şi prozei, al eseului şi al portretelor de personalităţi. Grupul de scriitori focalizaţi în volumul Confluenţe lirice poate dovedi că oriunde s-ar afla, ei perenizează valorile naţionale, aşa cum ele se răsfrâng în bunul cel mai de preţ, limba sfântă a neamului. ” – conf.univ.dr. Anca Sârghie
„Antologia de poezie şi proză Confluenţe lirice este cupa pe care o oferim cu drag cititorului pentru a-i astâmpăra setea de frumos” – Relu Coţofană, creatorul Reţelei Literare Confluenţe lirice.

Antologia de poezie şi proză Confluenţe lirice de la Editura Pim din Iaşi-2012, editată de Relu Coţofană şi îngrijită de Teodor Dume, Veronica Pavel Lerner şi Mioara Băluţă, adună la un loc eforturile literare a 50 de autori din România şi din străinătate. Coperta este realizată de Dana Ştefan, artist plastic stabilit în Germania. Volumul de antologie cuprinde patru părţi: poezie, proză, eseu şi portrete.
Poezia este reprezentată de urmatorii autori : Leonard Ancuţa, Atila Racz, Crina Albu, Ioan Barb, Mioara Băluţă, Vasile Bledea, Tudor Gheorghe Calotescu, Valeriu Cercel, Cristina Cîrnicianu, Raul Coldea, Romiţa Malina Constantin, Relu Coţofană, Cristu Georgi, Bianca Dan, Laura Dănăilă, Mahmoud Djamal, Bianca Dobrescu, Teodor Dume, George Ioniţă, Anişoara Iordache, Irina Lucia Mihalca, Antonella Mocanu, Cristina-Monica Moldoveanu, Paula Munteanu, Liviu Ioan Mureşan, Maria Cecilia Nicu, Liviu Ofileanu, Maria Oprea, George Paşa, Veronica Pavel Lerner, Nadia Pădure, Ileana Popescu Bâldea, Ion Popescu Bradoschi, Vasile Popovici, Iulia Ralia, Ana Sofian, Alina Staciuc, Stoian Petru Bogdan, Anca Tănase, Dana Ştefan, Cătălin Varga, Llelu Nicolae Vălăreanu, Marcel Vişa, Marius Iulian Zinca.
Proza cuprinde texte scurte realist-satirice, de factură umoristică, sau epico-lirice de mici dimensiuni. Ele sunt scrise de Ottilia Ardeleanu, Constantin T. Ciubotaru, Cristu Georgi , Adina Lozinschi, Paula Munteanu, Maria Cecilia Nicu, Virgil Stan, Mihaela Suciu, Dana Ştefan.
Eseul este reprezentat de Ştefan Lucian Mureşanu şi de Anton Vasile iar portretele poartă semnătura Adelaidei Mateescu.
Autorii cuprinşi între coperţile acestei cărţi pornesc cu şanse egale, lăsând cititorul să aprecieze nivelul artistic al textelor. Internetul a jucat un deosebit de important în realizarea acestei antologii. Autorii, majoritatea internauţi, sunt colaboratori ai diferitor reţele şi site-uri literare, unii dintre ei sunt deja cunoscuţi în presa literară, laureaţi ai concursurilor de poezie şi proză scurtă organizate atât pe reţelele literare, cât şi cu ocazia altor concursuri organizate în toate oraşele ţării sau într-un alt colţ al lumii.
Toţi autorii au participat activ la apariţia acestei configuraţii, cu notaţii realiste, străduindu-se să participe cu texte cu o tematică eterogenă, pe alocuri elegiacă şi cu norme noi ale construcţiei poetice pe plan estetic şi stilistic, unii încercând să-şi geometrizeze trăirile, alţii să reducă neo-modernismul la suma câtorva cuvinte descarcerate de tirania întrebărilor existenţiale, apropiindu-se de o scriere hieratică prin conţinutul şi mesajul liric transmis. Peisajul literar fiind unul complicat, destul de divers (eu însămi am fost cuprinsă de emoţie la recitirea fiecărei pagini) în care se simte înscris amestecul de idei, de trăiri, de pronosticuri dezvăluit liricii şi gândurilor din proza scurtă.
Din numărul mare de texte prezentate, echipa redacţională le-a ales pe acestea. Noutatea apare atunci când poezia, proza, eseul şi portretele de personalităţi set armonizează perfect într-un singur volum – o dovadă ca efortul unui întreg colectiv redacţional a dat roade şi un argument în plus că scrierile din acest volum poarta amprenta existenţei fiecărui autor în parte.
Închei articolul cu gândurile adresate cititorului în postfața noului volum de antologie de poezie şi proză Confluenţe lirice de către cei care ne-au unit prin diversitate, ca printr-un miracol, în paginile acestei cărți, cu speranța că vom purta în suflet „cumințenia cuvintelor frumoase”.

Dragi cititori,
„Gaston Bachelard spunea: „Funcţia principală a poeziei este cea de a ne transforma. Ea este opera umană care ne transformă cel mai repede : un singur poem e de ajuns”. Toţi simţim acestă nevoie de transformare iar arta este cea care o poate face cel mai bine. Chiar dacă pe piaţa cărţii nu valoreaza mare lucru, poezia circulă şi se citeşte, ea este prezentă şi necesară în viaţa noastră ca aerul şi apa. Antologia de poezie şi proză „Confluenţe lirice” este cupa pe care o oferim cu drag cititorului pentru a-i astâmpăra setea de frumos. ” – Relu Coţofană

„Vă oferim o carte deschisă într-un suflet comun, “Confluenţe lirice”, contopit cu cel al creatorului de site, Relu Coţofană, fără de care nu am putea fi în gândul şi inima dumneavoastră, a cititorului însetat de Frumos. Mulţumiri de suflet ţie Cititorule şi Echipei administraţiei “Confluenţe Lirice” pentru timpul alocat pătrunderii în profunzimea cuvântului prin textele oferite în această carte. În rândurile de faţă nu voi face referiri la tehnicile scrisului, la neglijenţele sau accentele stilistice sau la alte artificii punctate ca reguli, ci voi indica şi permanentiza (din perspectiva cititorului) sursa gândirii care creează spaţiul de înţelegere a relaţiei dintre autor – cititor.
Cartea reuneşte texte scrise de diferiţi autori în perioade diferite. Cu siguranţă că numele unora a deschis şi va deschide căi înspre un viitor literar, iar altele, ca într-o joacă de copil, îşi va acoperi amintirile stând în spatele singurătăţii încercând să-şi cosmetizeze anii prin care au trecut.
Şi totuşi, scrierile de aici, în mare parte, sunt amănunte ale existenţei, realităţi care clădesc o personalitate. Originalitatea construcţiei constă în libertăţile sentimentale şi uneori în discursul confesiv al unor autori în dialog cu sinele sau cu realităţile din jur.
Cert este că tot ce vă oferim între coperţile acestei cărţi se desfăşoară sub expresia unor trăiri la tensiuni maxime.
Etalarea stărilor şi sentimentelor susţine atmosfera interioară a cuvintelor care ne recheamă în pagină.” – Teodor Dume

„Vă invităm, cu această carte, să faceţi cu noi o plimbare în universul “Confluenţe lirice”. Când, în luna mai 2011, poetul Teodor Dume m-a invitat să fiu administrator în această reţea creată de Relu Coţofană, nu mi-am închipuit că voi pătrunde într-un fel de “Ţară a minunilor”. Avem o echipă de editori şi moderatori din toate colţurile lumii. Ne desparte un ocean, avem fusuri orare diferite, avem cu toţii ocupaţii în afara artei, dar suntem uniti prin limba pe care o iubim şi prin dragostea pentru frumos. Deşi nu ne este usor, noi,membrii echipei administrative, ne întâlnim zilnic în “Grupul Administraţiei”, unde se dezbat păreri, se propun şi se votează postările pentru rubricile “Textul Zilei”, “Texte Evidenţiate” şi “Imagini Artistice”, pe care le schimbăm zilnic. Tot pe prima pagină apar cu regularitate, la rubrica portete, desene cu portrete ale unor personalităţi din lumea culturală, artistică sau politică a României.
Efortul nostru a dat roade şi iată că putem astăzi să vă deschidem o poartă spre acest colţ frumos al lumii, unde toţi iubitorii de artă, pictori, poeţi, scriitori, fotografi, umorişti, se perindă zilnic spre bucuria sufletelor noastre.
Bun venit, cititorule, în paginile noastre de carte!„- Veronica Pavel Lerner

„~Uniţi prin diversitate – iată numitorul comun al antologiei “Confluenţe lirice”. Şi nu pot să nu mă întreb, oare ce poate fi mai frumos: să vedem cum fiecare autor, prin actul creaţiei sale, îşi construieşte propria punte către cititor sau să simţim emoţia cititorului care împrumută prin lectură, trăirea şi exprimarea autorului?
Poate aceasta este singura cale prin care cei doi se întânlesc undeva la mijloc, fiecare recunoscându-se, câte puţin în celălalt, acolo, în oglinda cuvintelor. Doresc tuturor celor ce deschid această carte să păstreze mereu în suflet, cuminţenia cuvintelor frumoase” Cu aleasă consideraţie, ~ Mioara Băluţă

Autor Maria Oprea

Single Post Navigation

2 thoughts on “Recenzie – Antologia de poezie şi proză Confluenţe lirice

  1. Nu totdeauna ploile sunt benefice si profunde…La fel degringolada unor pretinsi poeti promovati ades agramati, plini de ridicol si emfaza, niste viermisori mititei care se cred zei ai versurilor pe care le siluiesc efectiv. Se inspira unii de la altii, se acuza apoi de plagiat, iar prin colturi administratorii dupa o partida de barfa isi promoveaza pupilele nu calitatea. Am facut un experiment prin intermediul cuiva care a obtinut numeroase premii literare autohtone si nu doar, iar rezultatul m-a edificat referitor la obiectivitate si valori.Personal dau nota 3 celor care promoveaza din zeci de nume , mai mult mediocritati.

    • Sunt unul dintre pretinşii poeţi acuzaţi de dvs. de orgolii nemăsurate şi alte greşeli care nu există în realitate. Nu ne inspirăm unii de la alţii, nu pretindem că suntem poeţi, nu suntem plini de emfază şi ridicol, chiar dacă versurile nu ajung la inima cititorilor. Atacul dvs. veninos este lipsit de realism, în condiţiile în care şi eu, şi ceilalţi care au scris în această culegere (care putea fi şi anonimă, cum se practică uneori), am încercat doar să dăruim o parte din gândurile noastre frumoase altora. Nu au fost promovaţi decât cei care au scris constant pe site-ul respectiv. Eu personal am încetat să scriu fiindcă am înţeles că poeziile mele nu au valoare, dar peste 6 ani am încercat, fără să fiu publicată ca autor independent de nicio revistă. Mulţumesc celor care au iniţiat acest proiect de carte şi vă asigur că administratorii aceştia (alături de care am fost editor un timp), nu bârfesc şi au suflet curat cel puţin, nu aşa cum vă prezentaţi dvs., cu experimente secrete şi atacuri vulgare. Cum puteţi numi agramaţi aceşti autori ? Aveţi vreun exemplu concret? Sunt convinsă că toţi ar fi acceptat să fie publicaţi şi cu versuri anonime, nu se cred zei cum spuneţi dvs. În SUA eu am apărut într-o culegere anonimă de minipoeme, dar nu mă mândresc, dau un exemplu doar.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 627 other followers

%d bloggers like this: