Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

DANSUL INOROGULUI

Elogiul Melanholiei

 

Apărută în ediţie de lux la Editura «Semne», în primăvara anului 2010, cartea cu poeme domneşti, pe care ne-o dăruieşte poetul Theodor Răpan, este un mirific labirint prin care transcendenţa metaforei scapă din gravitatea a ceea ce am fost învăţaţi să denumim „timp fizic“.

Învrăjbirea vorbelor, domolirea lor, – tot acel fastuos colorit al unui ,,A fost odată ca niciodată” – basm  dublat de pojghiţa tot mai subţire de realitate, – cartea poartă  colb de aur pe file.  Povestea personalizată, mitul şi ridicarea textului la rangul de Artă, – toate sunt doar detalii ale unui întreg prin care  talentatul  Poet umblă fără clintire, ca şi cum cotidianul nici nu mai există.

Într-o perioadă în care literatura din colţuri diferite de lume se globalizează, se toacă şi se realcătuieşte într-un fel de „puzzle“ metaforic, din ce în ce mai rar întâlneşti poeţi născuţi, nu făcuţi în paginile revistelor. Theodor Răpan ne demonstrează că a fi original este egal cu acea simplitate  celebrată de cei aleşi.

Poemele, în pereche, stratificate pe falii şi în stiluri evident, voit diferite, stau ca domniţele din dedemulturi, în oglindă.

Dansul Inorogului nu este o carte care se cere citită pe peronul gării, nici în tramvai , nici când nu ai răgaz pentru clipa de taină. Este Cartea care are locul ei pe noptieră, de acolo unde  o ridici şi… în lumina difuză te laşi dus cu mintea şi inima într-o lume dispărută în spuma sidefurilor unui Răsărit prin care însuşi Cantemir umblă pe vârful botinelor.

,,Cântul lui Teleor“ (Teleorman/Deliorman/Pădurea Nebună) –  text  prefirat cu solzi smulşi de pe cuvintele vechilor hrisoave – este un imn pentru Libertate, un exerciţiu repetat dinaintea zilei în care autorul aşază şi Inorogul şi Arlechinul în faţa viitorului cărţii sale. Povestea poate să înceapă!

Bine, rău, intrigă şi frumuseţe diafană, – paginile următoare  mustesc de magie şi mierea vorbelor  se decantează în sintagme pe care, pentru a le prinde înţelesul, trebuie să  le citeşti o dată, de două ori, de câte ori simţi că ţi-e foame şi sete de neînţelesuri. Eroii sunt ca şi vii în codrul cel de frasini, sunt entităţi distincte, dar care îşi duc dansul laolaltă în hieroglife şi arabescuri fantastice. Doar valorile umane, intangibile, rămân la locul lor, cum Soarele şi Luna stau pe firmamentul Cerului fără teama de nimicnicie.

Prin Yggdrasil, codrul poematic, lupta pentru bine, frumos şi pentru  inima Arunei se dă pe viaţă şi pe moarte, cavalereşte.

Un  rătăcitor atemporal, un cheltuitor de frumuseţi demult apuse – , autorul cărţii de faţă a plonjat  în poveste, devine el însuşi personaj, după cum glăsuieşte: „Pun 10 cărţi din 22 toate! Porunca lor în mine mă străbate! Arcana mare sufletul cunoaşte şi doar lumina minţii o împarte!“

Vina de a simţi plăcerea lumii este un capitol de carte de o dulce durere umană, zbaterea bărbatului îndrăgostit, între  lumea reală şi cea de dincolo de ceaţa imaginaţiei devine o geografie a sufletului, chiar dacă uneori, Theodor Răpan ne plimbă  pe sub un cer de stele reci.

Cu mască sau fără mască, iubirea îşi face jocul până la capăt! Într-un dans, ca şi ritualic, prin poeme separate – sau unite între ele de ilustraţia fabuloasă a Aurorei-Speranţa Cernitu, Theodor Răpan duce firul basmului său până la capăt. Asistăm fără voie la o iniţiere masculină la care participă martori, personaje mai mult sau mai puţin mitice.

Senzualitatea clipei, în care dragostea pare aproape lumească,  este redată cu fineţe, eleganţă şi în culori voievodale.

O carte de duminică la amiază! O carte de artă şi pentru care autorul,  dar şi ilustratorul merită toată admiraţia noastră!

Aruna – zeiţa cu degete trandafirii, Arlechinul şi cărţile de tarot,  cele câteva măşti ale zeiţei (femeii iubite), mirajul şi cavalerul puternic… tot zeităţi şi tristeţi, Melanholia cu Daimonul care veghează creaţia însăşi, – sunt tot atâtea motive pentru care autorul acestei cărţi unice să ardă pe rugul primordial, să-şi mistuiască patima de cavaler rătăcitor prin focul creaţiei.

Lucrarea, ca un remember al Epocii Luminilor, un soi de dans al lebedei pe luciul părelnic de apă – aşa mi se arată cartea cu poemele îngemănate  peste pasta vopselurilor – carte pe care Theodor Răpan a adus-o ca pe un omagiu al cavalerismului vechi, într-o lume modernă, adică… bezmetică şi totuşi, frumoasă !

autor Melania Cuc

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: