Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Lecturi recente [I]

Primul volum al unei serii mai lungi, Conversaţii cu Dumnezeu, Un dialog neobişnuit, apărut, anul trecut, în limba română în traducerea Monicăi Vişan, la editura For you, pare a fi începutul unui drum către Sine, pe care vrem, nu vrem îl străbatem, chiar şi independent de voinţa personală. Autor al acestei serii, un american, născut în 1943, fost prezentator de radio, Neale Donald Walsch. Trăieşte în Ashland, Oregon şi, împreună cu soţia, au înfiinţat fundaţia Conversaţii cu Dumnezeu .
O carte cu un mesaj limpede şi intenţii vădit tămăduitoare, dăruită lumii bolnave, triste şi confuze pe care noi, oamenii, am creat-o, dar pe care nu reuşim să o aducem la graţia benefică stării de bine, înghesuită, sărmana, în conul amneziei.
Recunosc, nu am apetenţă pentru scriiturile de acest gen, poate şi din cauza prejudecăţii induse de modelul nefericiţilor ce se-ntrunesc, periodic, să-şi depene tristeţile, povestindu-şi-le reciproc, iar la final se consideră tămăduiţi …
Primul volum al acestei serii reprezintă un dialog- l-aş fi dorit mai de taină- cu Dumnezeu, cel mai bun prieten al omuleţilor frumoşi ce suntem. Conversaţia neobişnuită, nu mai contează pretextul mâinii suspendate deasupra paginii ce-aşteaptă cuminte vorbele Creatorului, are calitatea unui adevăr parţial, pentru că exprimă ceva personal. Unii cititori îl vor accepta, alţii îl vor respinge înspăimântaţi sau revoltaţi.
Deşi ştiam ceva despre Dumnezeul meu, m-am bucurat însă sincer să-l regăsesc în cartea lui Donald Walsch şi, ignorându-mi năravul de cititor cârcotaş, m-am lăsat condusă de mesajul unui dialog onest purtat de noi cu noi cu El; în fond, îl târâm mereu, fie revoltaţi sau nebuni prin cele mai teribile locuri, fie îi urmăm paşii, înţelept şi cuminte pe cele mai sigure cărări.
Nu voi intra pe fondul dialogului, aduc însă în prim-plan, sublinieri făcute cu creionul de cititorul dinaintea mea, care mi-a recomandat şi împrumutat cartea: în felul ăsta pun în lumină însăşi intenţia autorului asumată în primele pagini” Să schimbăm cuvântul a vorbi cu a comunica.”( pag.13)
– cel mai Înalt Gând este întotdeauna acel gând care conţine bucurie…(pag.15)
– toţi oamenii sunt speciali şi toate momentele sunt deosebite..(.pag.16)
Nu zâmbiţi, s-ar putea să aibă dreptate.
– frica atacă, dragostea iartă ( pag.26)
– …după cuvintele” eu sunt” se pun în mişcare, vin către tine experienţele ( pag.88)
– scopul unei relaţii…de a avea pe cineva cu care să împărtăşeşti desăvârşirea ta( pag.112)
– o relaţie eşuează din cauza obsesiei pentru celălalt( pag.113)
– prima relaţie trebuie să fie cu Sinele vostru…[cinstit, îngrijit şi iubit]( pag.115)
– cea mai înaltă alegere este aceea care produce cel mai mare bine[ personal]( pag.119)
– tu eşti ceea ce gândeşti tu că eşti( pag.149)
– oamenii se autoîmbolnăvesc( pag. 167)
– lumea este în starea în care e, din cauză că este plină de somnambuli ( pag. 170)
După primul volum, Dumnezeu se arată aşa cum îl ştim: cunoscător subtil al vieţii şi al morţii cu meandrele lor, pe care numai el le pricepe, căci singur are umor cât noi, toţi, laolaltă.

va urma
* Ingeborg Bachmann, Paul Celan, Timp al inimii, Editura Art, 2010

Autor Catia Maxim

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: