Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

„Zilele mele cu Renata” (Alexandru Petria). Impresii de lectură


Sunt un cititor mediocru. Spun asta de la bun început, ca nu cumva să se creadă că aceasta e o recenzie sau o cronică literară. Pentru că nu e. Sunt doar impresiile de lectură, la scurt timp după ce am întors şi ultima pagină a romanului Zilele mele cu Renata.
Am început romanul cu oarecare prejudecăţi. Întâi, pentru că m-a agasat reclama excesivă făcută acestuia, care mi-a tot bombardat mail-ul. Pe urmă, pentru că auzisem vorbe nu foarte elogioase la adresa lui, vorbe cărora înclinam să le dau dreptate înainte de a mă confrunta cu textul.
Ca să împac pe toată lumea şi să fiu cinstită şi cu mine însămi, romanul nu-i nici chiar atât de bun, nici chiar atât de rău. În mod cert, nu se va studia la şcoală, dar nici nu cred că are pretenţia, deci, din acest punct de vedere, suntem OK. Ca s-o plagiez cu neruşinare pe Doctor G, medic legist (pentru cei care se uită ocazional pe Discovery), la examenul extern constat că are puţine pagini (mai exact 104), font tocmai bun pentru orbeţi ca mine. Coperta 1 se pliază perfect pe anumite elemente de conţinut, cartea se citeşte uşor şi repede, deşi au mai scăpat câteva greşeli pe ici, pe colo („dar totuşi” sau litere duble omise la corectură).

*

La examenul intern observ câteva inadvertenţe asupra cărora aş cere, dacă s-ar putea, niscaiva lămuriri. De regulă cer – citesc în viteză şi-mi mai scapă din înţelesurile textului. Avantajul de a împărţi site-ul cu scriitorii contemporani! În povestirea lui Marius, Sub pale, independentă de naraţiunea principală, în elicopter urcă Iacob Mihalaş, dar la întrebările pilotului, fost coleg de liceu, nu mai răspunde tot Mihalaş, cum ar fi fost normal, ci un alt personaj, din povestea-ramă, şi anume Anton, care n-avea ce să caute acolo. Tot Anton vede grozăvia scrisă pe casa lui Mihalaş. Da’ Anton e „real”, prietenul naratorului-personaj, cum a ajuns în scriitura acestuia?
Pe urmă nici cu începutul nu prea sunt de acord, deşi îmi asum riscul ca, nefiind bărbat, să nu ştiu mare lucru. Pentru că Marius e un novice, aşa pricep eu, când face dragoste cu Renata în spital şi aceasta îi „cere” (imperativ) să ejaculeze pe burtă, ca să nu se trezească făcând copii. Şi el se conformează instinctiv, amant precoce căruia îi iese, uimitor, aplicarea în „primă audiţie” a metodei contraceptive (!).
Mă rog… Trecând la partea a doua, penisul de 1,70m şi 90 de kilograme mi s-a părut amuzant. Mi-am urmat lectura cu o stare de bine.

*

Deci… Personajul principal, şi narator pe deasupra, Marius, e scriitor în devenire, activitate susţinută (idealist! unde vezi aşa ceva în viaţa de toate zilele?) de părinţi avuţi şi binevoitori. Marius pregăteşte un roman, dar, cu toate sforţările, nu reuşeşte să-l scrie. Publică, în schimb, proză scurtă în „Observator”: Despre pictură şi alteleUn fiu iubitorEroii nu se întorc acasă etc. Puse cap la cap, toate aceste „digresiuni” (paisprezece la număr, dacă n-o socotim şi pe ultima) depăşesc binişor jumătate din carte. Unele au tentă politică, altele melancolic-evocatoare, altele juvenil-erotică, altele deschid o delicată şi surprinzătoare fereastră în interiorul gingaş al copilăriei şi adolescenţei (vezi întrebările candide ale Alinei sau durerea tatălui care-şi vede fiica, pe Adina, goală şi beată, amintindu-şi brusc de perioada când o învăţa să deseneze bastonaşe). Un cititor mai cârcotaş ar spune că Marius scrie cu mai puţină concizie, acurateţe, lejeritate decât Alexandru Petria. Dar eu nu sunt un cititor cârcotaş.

*

Ca în (aproape) orice roman, trebuie să existe şi un fir narativ care să lege cu noduri marinăreşti autostrada de şoselele secundare. În cazul de faţă e vorba de aventura lui Marius cu o ţigancă frumoasă, incitantă, fără prea multă carte. Renata e căsătorită, poesesivă, seducătoare, în pat (sau pe lângă) face tot ce-i trece prin minte. Respectă consecvent rolul amantei şi doar rareori îşi permite să redevină Renata-soţie (când e ameninţată cu divorţul) sau Renata-mamă (când nu vine la înmormântarea lui Anton şi a Minervei pentru că i s-a îmbolnăvit copilul).
Întâlnirile cu Renata şi cu celelalte femei din viaţa lui – Angela, Mioara, Minerva – sunt relatate la persoana I sub forma unei confesiuni reci, lucide, fără niciun fel de inhibiţii, uneori în cadrul unor scene destul de greu digerabile de un stomac mai sensibil (cum s-a dovedit a fi şi al meu, recunosc, într-o anumită, dar nu foarte mare măsură). Şocant? Probabil. Întrucâtva comercial. Nu destul de detaliat încât să-şi merite romanul calificativul de „pornografic”. Nici gratuit în totalitate, pentru că toate aceste flash-uri erotice servesc, în definitiv, la cunoaşterea şi autocunoaşterea – eşuată în final – a personajului.
Sezualitatea lipseşte cu desăvârşire. Romantismul, dulcegăriile, dragostea, de asemenea. Marius spune „te iubesc”, dar fără prea mare convingere. Explorează sexualitatea extremă, însă e impotent când vine vorba de sentimente. Introvertit până şi în relaţia cu prietenii. Autist. Zilele mele cu Renata nu e scenariu de telenovelă, nu e o replică autohtonă a vreunui bestseller de Sandra Brown, iar Renata are privilegiul primei femei, nu al primei iubiri.

*

Ce mi-a plăcut? Întâi de toate, stilul. Un stil pe care l-am apreciat în unele romane occidentale contemporane, dar de care se cam feresc scriitorii români. Romanul nu se pierde în formulări greoaie şi întortocheate. Exprimarea e clară, directă, nefardată, în fraze scurte care păstrează degajarea, umorul şi spontaneitatea limbajului cotidian.
Intriga. Simplă. Realistă. Ancorată în marja posibilului, unde au loc şi scriitorii rataţi, şi adolescentele dezmăţate, şi nevestele adulterine. E ca şi cum ai lua un om de pe stradă şi l-ai pune în carte, aşteptând să vezi ce ţi se descoperă – neinteresant sau fenomenal, după cum ai norocul să-ţi pice moneda.
Personajul principal. Profund antipatic, misogin, pervers (?), rasist, alienat, pasibil de investigaţie psihologică, suficient de uman cât să accepte porcuşorul de Guineea, să plângă moartea celui mai bun prieten, să fie gelos pe soţul amantei sau să încerce minima înţelegere caracterologică a iubitelor, schiţate prin câteva detalii biografice şi prin câteva amănunte ale intimităţii devoalate. Un anti-erou veridic, acest Marius Oprean, a cărui poveste o aflăm dintr-o singură perspectivă, subiectivă, incompletă, trunchiată, care îi aparţine lui însuşi. Permanent urmărit de ghinionul neîmplinirii, nu reuşeşte să realizeze nimic – nici opere memorabile, nici stabilitatea unei familii sau măcar o legătură afectivă durabilă, iar prietenii dispar şi ei, din diverse motive. Eşecul nu şi-l asumă, ci îl rescrie, într-un act de bravadă iluzorie în faţa auditoriului, care se poate indigna, îi poate da sau nu crezare, îl poate compătimi sau poate rămâne indiferent. Ca în orice text literar, şi aici există posibilităţi multiple de receptare şi interpretare.
Limitele încălcării tabuurilor. Pentru că există, chiar dacă cei mai conservatori dintre noi ar avea motive să-l acuze pe Marius de comportament sexual deviant. Comparativ cu ce se zice pe la colţuri că practică una lume, stimabilul nostru personaj e chiar soft, domnul Petria aplică o anume cenzură. Altfel spus, se putea şi „mai rău”, dacă acesta ar fi fost scopul. Mai relevantă mi se pare frustrarea de a nu fi capabil să ieşi din comun. Sexual vorbind, Marius Oprean rămâne, deşi foarte aproape de extreme, între graniţele banalului.

*

Ce nu mi-a plăcut? Prea multe articole ale personajului-scriitor, în defavoarea unor posibile scene care să dea substanţă zilelor cu Renata. Deşi sunt bine gândite, majoritatea, doar că nu le-am găsit locul. Există un dram de inconsecvenţă, un dram de incoerenţă, un dram de pripire în distribuţia lor pe parcursul romanului.
Şi partea cu scuipatul în gură, la care am simţit (la propriu) că mi se face rău. Şi partea cu mâţele trântite de copac, bună de rupt corasonul în două. Da’ în fine, nu-i relevant că nu mi-au plăcut. Muierisime!

*

Mi-am petrecut amiaza citind romanul. Până nu l-am terminat, nu l-am lăsat din mână. Pentru că a reuşit să mă captiveze, mi-am zis că-i datorez măcar atât, câteva cuvinte, care nu se vor a fi nici de bine, nici de rău (de altfel, nu mi-aş putea permite), ci doar un semn de lectură, un feed-back, mai ales că domnul Petria este coleg de site şi aşa spune buna cuviinţă să procedăm, ca apreciere pentru efortul creator al aproapelui nostru şi pentru o reuşită personală pentru care-l felicit.

autor Alina Dora Toma

Anunțuri

Single Post Navigation

One thought on “„Zilele mele cu Renata” (Alexandru Petria). Impresii de lectură

  1. Pingback: Despre 2012

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: