Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Ghidul nesimţitului ( Radu Paraschivescu) sau Îndemn la „supravieţuire”

În 2006 la
editura Humanitas apărea cartea lui Radu Paraschivescu, Ghidul nesimţitului.
Încet, pe îndelete , mânuind cu fineţe bisturiul cuvântului autorul face o
disecţie a nesimţirii, autohtone, în primul rând. Deşi, « balaur şleampăt, ubicuu, intratabil , mondial, »aşa cum o numeşte Andrei Pleşu în Cuvântul
înainte, nesimţirea autohtonă are marca ei specifică care o pune în topul
mondial. Şi care ar fi
această marcă.? Nesimţitul mioritic este în primul rând produsul “imbecilizării
comuniste, dar şi al postcomunismului”, “omul de tip nou”, schizoid şi ubicuu,
ce nu-ţi lasă timp măcar să respiri oriunde te-ai întoarce: pe stradă, acasă,
la serviciu, la televizor, în politică, pe şosele, pe net.  « O carte tristă, plină de umor »,pe care n-o poţi citi decât încercând o detaşare totală, nu de alta dar cine
ştie ce trăiri puternice îţi poate induce astfel încât bătăile cordului s-o ia razna. O carte ce-ţi provoacă acea stare, genial numită de Nichita Stănescu, de
« râsu-plânsu”, stare pe care doar un român adevărat o poate trăi şi simţi
din plin. Dacă nu ţi-ar trezi atâtea amintiri răscolitoare ale unor momente în
care ai fost agresat , maltratat, umilit
de nesimţire, poate rândurile citite ţi-ar putea aduce zâmbetul pe buze.
Mie, sincer, mi-a îngheţat zâmbetul şi mi-a produs o sfâşietoare tristeţe
învăluită-n neputinţa ieşirii din labirintul nesimţirii generale. Iluzorie speranţa domnului Andrei Pleşu(
aşa cum recunoaşte şi domnia-sa), ca textul în sine să cadă pe mâna vreunui
nesimţit şi să-i provoace niscai zvârcoliri existenţiale care l-ar face ca la
capătul lecturii să-şi vină în simţiri şi să se schimbe. Asta pentru că
într-adevăr, nesimţiţii nu prea citesc, din contră se simt ofensaţi atunci când
le indici apropierea de obiectul numit carte. O iau ca pe o jignire personală
şi sar la gâtul celui ce şi-ar permite subtil şi delicat să le facă
cunoştinţă : « Hai, bă, fă paşi ! Cine te crezi tu ? ce-mi
vii mie cu de-alde astea ? Cărţi ? Ce-s alea ? Păi, dacă n-oi
şti eu cum devine treaba, tu, de unde naiba, să ai habar ? »

Cartea s-a bucurat şi de o ante introducere în atmosfera nesimţirii româneşti prin Balada lui Nesimţilă, scrisă de Şerban Foarţă după tipicul baladelor lui Francois
Villon, marele vagabond poet ce cunoştea lumea până la ultima fibră :

« La ce mai este bună pielea/ precum a unei pachiderme/ de groasă ?E că n-ai să semeni/ cu toate neamurile elea/ strivibile precum un vierme/ şi care, cică,
ţi-ar fi semeni. »

Pornind de la una din definiţiile pe care ni le pune la îndemână DEX-ul, în care nesimţirea este definită ca o proastă creştere, lipsă de bună-cuviinţă şi delicateţe, autorul constată că
nesimţitul a ieşit de mult din tiparele acestei descrieri şi a devenit o
prezenţă mult mai stridentă, mai agresivă, mai invazivă. Spaţiul în care
nesimţitul se simte precum peştele în apă este spaţiul public, altfel ce
valoare ar mai avea comportamentul lui strivitor dacă nu s-ar manifesta
vis-a-vis de fraierul ce dă înapoi din faţa atacului frontal al mârlăniei şi al
bădărăniei. Dar, aşa cum recunoaşte şi autorul, cartea lui a surprins doar o
tipologie restrânsă de nesimţiţi şi, mai ales, pe cei cu care te confrunţi direct
şi personal. Profitând de această ocazie voi încerca să punctez şi eu
trăsăturile definitorii ale noului tip de nesimţit, în ton cu noile cuceriri
ale ştiinţei: nesimţitul de pe net. Asta
pentru că se pare că strada, scara blocului, şoseaua, nu-l mai satisfac pe
nesimţitul actual şi locul în care poate fi văzut în toată splendoarea lui este
net-ul, la umbra anonimatului sau chiar în nume propriu pe care şi-l prezintă cu emfază. „Agent al unei molime” în faţa căreia societatea n-are
leac, nesimţitul român nu se manifestă haotic ,  profilul său putând fi conturat adunând laolată un soi de decalog
al pricipalelor trăsături de caracter. Primul lucru care-l defineşte pe nesimţit
este limbajul: cel gestual şi cel verbal. Nesimţitul nu pătrunde frontal
în viaţa ta, ci se insinuează, alunecând precum un şarpe, mieros până ajunge să-ţi sufle-n ceafă. În acel moment gesticulaţia lui se dezlănţuie: mâinile
pornesc o adevărată morişcă, ochii se bulbucă, te înghesuie, se scobeşte-n nas,
se descalţă-n tren, fumează unde are chef, clefăie hot- dogul plescăind şi
umblând cu limba roată-mprejur după zemurile ce i se scurg pe mâini, butonează
la mobil chiar şi la cimitir, râgâie din tot sufletul ştergându-şi unsoarea de
la gură cu faţa de masă, se scobeşte-ntre dinţi purtând scobitoarea de la
stânga la dreapta , mai trage câte-un vânt, se mai scarpină-n dos şi, cu cât devii
mai retractil în faţa abundenţei de gesturi din partea sa, cu atât mai mult se
umflă-n piept. El se hrăneşte din stinghereala şi din oripilarea celuilalt aşa
că, maxima lui satisfacţie este de a-şi perplexa auditoriul. Retorica
nesimţitului vine ca o dublură peste gesticulaţia luxuriantă: răstit,
ofensator, trivial, grosier, acoperind pe oricine ar încerca să-l completeze cu
ceva. Limbajul caracterizează cel mai bine nesimţitul de pe net, personajul
principal al acestui „mileniu internautic şi globalizant”. Spaţiul în care se
manifestă se întinde de la forumurile jurnalelor până la reţelele de
socializare, ori cele cu o anume tendinţă culturală. Pentru că tendinţă
rămâne în aceste spaţii cultura, după ce apare nesimţitul.  Primul lucru după care-l poţi defini pe
nesimţitul de pe net este  agramatismul
pe care-l etalează cu multă emfază: „Dă-te, bă, cu gramatica ta! La ce-mi
trebuie? Du-te d-acilea la elitiştii tăi! Io-s omu’ din popor care te ţine pe
tine-n spate şi care-am murit la revoluţie pentru tine. Vorbesc cum vrea
muşchii mei! Ce pana mea?” Limbajul colorat mustind de trivialităţi în care
numele organelor sexuale abundă precum bună-ziua. E aproape urlat în
comenturile lui. Nu citeşte niciodată decât titlul articolului pe care vrea să–l comenteze. Chiar dacă ar citi, înţelege doar ce vrea el şi  răspunde cum vrea el, grija principală fiind
aceea să-ţi arate cât eşti de prost, de ignorant, considerând revolta ta drept
o ifoseală de doi lei. Reţelele denumite artistice au început să crească un nou
soi de nesimţit, la fel de agramat ca cel de pe forumurile tabloidelor, însă
mai spilcuit, învăluit într-o aură de artist aflat într-o vejnică suferinţă.
Este cel mai vocal şi mai productiv, se lăbărţează peste tot site-ul, râde,
plânge, îmbrăţişează pe toată lumea-virtual, desigur, îşi dă cu părerea ştie,
ori nu ştie despre ce-i vorba-n subiect, apostrofează pe cei ale căror păreri
nu coincid cu ale lui. Cu un aer doctoral emite tot felul de judecăţi despre
intelectualii veritabili   pornit fiind
să le împroşte cu mizerie verbală  „aşa
–zisele” roluri de modele pe care „fraierii” le-au promovat. Ştiu ei mai bine
cu cine au de-a face. „Şi ce dacă au scris? Şi ce dacă au produs cultură?
Ia, mai lasă-ne nene, ce mare brânză?”
Singurul mod de-a-i câştiga nesimţitului
bunăvoinţa şi de-a te accepta în raza lui de acţiune este să-i adopţi limbajul
şi armele, dând impresia că eşti din aceeaşi echipă cu el.

Revenind la cartea lui Radu Paraschivescu nu se poate să nu te apuce un soi de frică existenţială atunci când retrăieşti o dată cu autorul experienţele alături de nesimţitul din mijloacele de transport
în comun, cel care ţine să te şocheze prin limbaj şi prin duhorile pe care le
exhală. Nici nesimţitul de pe şosea nu se lasă mai prejos: la volanul unui 4×4-
Mitsubishi , Nissan, ori Toyota din care se revarsă urletele lui Guţă, sau Jean de la Craiova merge pe unde vrea muşchii lui, dar mai ales merge pe trotuar,
acolo unde-şi parchează matahala şi unde te claxonează să te duci dracului din
faţa lui. N-ai decât să te caţeri în copac, tot eşti un pârlit şi-un troglodit,
atâta vreme cât mergi ca maimuţa per pedes. Nu degeaba România, ţara
săracilor e supradenumită Jeepango, aşa cum altădată Japonia se numea Cipango.

Crezi că dacă te retragi de pe şosea şi încerci să pleci într-o călătorie cu trenul, maşina săracului, ai scăpat. Aş! Aici mai ai şi nefericirea de-a suporta nesimţitul până la capătul călătoriei. Ba, deseori este însoţit de urmaşul vrednic al tatălui său, puiul de nesimţit, care te
scoate din circulaţie, prin urletele pe care le scoate, prin zoaiele pe care ţi
le lasă pe haine. Înainte vreme căsuţa era un cuibuşor în care să te retragi
din faţa civilizaţiei invazive şi agresive a nesimţitului, spaţiul public fiind
principalul loc în care era stăpân de necontestat. „Gata, ţi-ai zis. La mine-n
casă, nu intră decât dacă-l primesc.” Necredinciosule, cum poţi să uiţi de
nesimţitul harnic care se scoală la ora 4 şi-şi bate covoarele sub geamul tău? Dar de
cel care a doua zi de Anul nou  are chef
să schimbe gresia şi faianţa că n-a plăcut musafirilor de la Revelion şi pune
picamărul în funcţie? Dar de cel care serbează majoratul ipochimenului cu toată
gaşca din cartier, cu zeci de decibeli, în care başii fac toată smântâna, cu
tropăituri îndesate de bocanci cu blacheuri în parchetul de tip nou, cu o
rezonanţă înfiorătoare? Dar de cumătrele care umplu scara de coji de seminţe,
socializând în casa scării? Dar de ţăranul neţăran, dar nici orăşean care
şi-a-nchis grădiniţa de la parter cu gard de sârmă ghimpată şi încinge cu neamurile
nişte party-uri la iarbă verde cu mici şi bere de te-apucă scârba de-atâta fum?Să zici mersi dacă n-are şi-un coteţ cu un godac pentru Crăciun, ori niscaiva
orătănii, că doar n-o mânca aşa ca tot amărăşteanul mâncare cu euri! Dar denesimţitul care-şi turează motorul noapte de noapte, după ce şi-a tunat maşina
de ai impresia că eşti pe circuitul de la Monte Carlo? Dar de nesimţitul care ocupă 3-4 locuri în parcarea blocului bătând ţăruşi de metal şi legând lanţuri între ele, în caz că ar avea musafiri. Tu n-ai decât să parchezi  în parcarea cu plată a oraşului. Dar de
nesimţitul care-şi goleşte zilnic cutia înjurând printre dinţi şi aruncând pliantele şi fluturaşii sub cutia poştală? Dar de nesimţitul care merge lacrâşma din colţ la o bere şi-l apucă graba-n lift aşa că se uşurează acolo că
doar n-o sta aşa să-l doară băşica udului? Şi câte alte specii de nesimţiţi care populează cutiile de chibrituri pe
care „ni le-a dat comunismul! Voi ce ne-aţi dat?”

Pe trotuar sau pe stradă, acasă sau la serviciu, în tren sau autobuz, la televizor sau la petreceri, în magazin sau la restaurant, la volan sau la iarbă verde, la meci sau la înmormântare, nesimţitul nu ratează
prilejul să polueze aerul, să scandalizeze asistenţa. Zgomotul, excesele şi o
sfântă nepăsare pentru cei din jur îi marchează invariabil comportanmentul.
Virusul nesimţirii are o tulpină în faţa căreia nimeni nu poate întreprinde
nimic. Nesimţitul paralizează eforturile de reformă şi impune domnia propriilor
criterii. Paşii lui fermi prin viaţa celorlalţi denotă încredere, stimă de sine
şi conştiinţa infailibilităţii”

N-o să vă vină a crede dar nesimţitul are şi o viaţă mondenă, participând la toate evenimentele culturale, nu neapărat din interes sau din curiozitate , ci mai ales din dorinţa de-a fi
remarcat de ceilalţi şi  de-a da iama
prin bufetul care de obicei însoţeşte astfel de activităţi culturale. La restaurant nesimţitul vrea să se simtă domn adevărat aşa că începe să dea

indicaţii chelnerilor, să aprecieze fundul ori sânii chelneriţelor, să ceară
muzică la maxim care nu poate să fie altceva decât o manea de inimă albastră.
„Doar plăteşte, nu-i aşa? „ Nesimţitul se implică puternic şi în viaţa
culturală a târgului. Merge la film cu nelipsita pungă cu bomboane agricole şi cu Cola după care râgâie să afle sala cât e de relaxat. Merge la teatru şi la
operă lăsând mobilul deschis care-i sună din 5 în 5 minute. „Deh! El munceşte,
are bisnis, nu ca cioflingarii de pe scenă.” Nici la biserică nu-şi lasă
mobilul acasă. Lasă că Dumnezeu ştie ce om bun e el, câte pomeni face şi-i
iartă toate păcatele. Mai ales că lasă şi popii o sumă consistentă, dacă se
poate să-l vadă şi vreun paparazzi să spună fraierilor ce valoare de om
adevărat are el.

Dar aşa cum spune Radu Paraschivescu, nesimţitul nu ia forma şi culoarea mediului în care îşi duce veacul , dimpotrivă obligă mediul să se plieze după toanele şi comportamentul lui. Aşa se manifestă  oriunde, inclusiv în politică sau în viaţa
publică. Pentru că viaţa e făcută în aşa fel încât să fie toată lumea mulţumită,
alături de nesimţitul de rând, cel despre care am vorbit până acum avem şi
nesimţitul V.I.P. Una din condiţiile de afirmare ale acestui soi de nesimţit
este să uite de unde a plecat. Că-i politician, ori lider sindical, moderator
tv, ori vedetă de carton, nesimţitul ţine să-i oripileze pe toţi cu statura sa
imensă de zeu între muritori.

Şi în final, chiar dacă n-am reuşit să aduc pe scenă toate tipurile de nesimţit care populează plaiul mioritic, aşa cum nici autorul cărţii n-a putut-o face pe motiv de diversitate, voi înşirui aici cele 10
condiţii care te introduc în tagma invidiată a nesimţiţilor, pentru că, nu-i
aşa, românul are o vorbă plină de adevăr: „Obraznicul, mănâncă praznicul.”

„Decalogul nesimţitului:

1 Fii strident. Luptă cu toate mijloacele împotriva discreţiei.

2 Nu te gândi la ceilalţi. Fii egocentric

3 Pătrunde pretutindeni. Nu te lăsa marginalizat.

4 Fă prozeliţi. O să vezi că nu e foarte greu.

5 Batjocoreşte lucrurile grave. Practică persiflarea mai ales când nu e cazul.

6 Arată-te opac la argumentele celorlalţi. Eventual refuză-le de plano.

7 Caută mereu prim-planul. Încearcă să fii contaminant.

8 Evită să-ţi pui întrebări. Drumul tău e unul al certitudinilor.

9 Convinge lumea să se plieze pe setul tău de non-valori. Nu accepta compromisuri.

10 Nu uita că marele tău duşman e bunul-simţ. Combate-l cu fiecare gest şi cuvânt.”
La finalul acestei incursiuni printr-o carte care chiar ar trebui citită
de mulţi şi luată ca subiect de analiză, câteva date despre autor. Radu
Paraschivescu s-a născut în Bucureşti în 1960. Din 2003 lucrează ca redactor la
Editura Humanitas.  Cărţi publicate: Bazar
bizar, Balul fantomelor, Fluturele negru, Fie-ne tranziţia uşoară , Răcani,
pifani şi veterani, Cu inima smulsă din piept, Mi-e rău la cap mă doare mintea
.
Cu siguranţă, nu este un autor comod şi, sub aparenţa râsului, cărţile lui te
invită la meditaţie.

http://www.scribd.com/doc/11560732/Radu-Paraschivescu-Ghidul-Nesimtitului

 

autor Maria Sava

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: