Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Semnal de carte la Tel-Aviv


Muntele meu, Carmel

 


Colecţia „Revistei Familia”
Muntele meu, Carmel.

*
semnal de carte la Tel- Aviv:

Bianca Marcovici cu o nouă carte

Gabi Moscovici

Am primit zilele trecute în dar o… bijuterie. Este vorba de noul volum al Biancăi Marcovici “Muntele meu, Carmel” (culegere de texte antologice şi inedite). Cartea este tipărită în Israel în colaborare cu “Revista Familiei” (Israel, 2010, 143 pagini).
Nu am exagerat comparând această carte cu o bijuterie. Aşa am văzut-o eu, aşa am simţit-o atunci cand am luat-o în mână cu o infinită grijă şi delicateţe datorită prezentării ei grafice, a coperţii atrăgătoare, dar mai ales, conţinutului ei.
O cunosc pe această poetă sensibilă din Iaşi, când apărea la cenacluri literare, la Muzeul de Literatură, la Biblioteca Gheorghe Asachi, etc.
Citeam cu interes poeziile ei. Personalitatea ei ca poetă este dublată de muziciana talentată şi…uimitor pentru mine, cu o profesiune departe de delicateţea muzicii şi artei poetice: Bianca este inginer. Mi-a venit de multe ori în minte cunoscutul aforism: “când Dumnezeu dă, dă din toată inima”.
Şi iată-mă în faţa noului volum al Biancăi.
Prima parte a carţii cuprinde poezii în proză. Viaţa poetei în noua-veche patrie a influenţat mult creaţia ei. Se simt “semnele peste timp” (Folosesc titlul unei poezii din volumul “Impactul virtualului”, volum prezentat de altfel de regretatul Liviu Moscovici, soţul meu). Citindu-l pe Liviu, constat şi eu că pentru poetă poezia “nu este un simplu exerciţiu cultural, ci o subtilă convocare la realitatea imediată, o încredere nemasurată în puterea cuvântului”.
Noua carte a Biancăi are cele mai multe pagini dedicate Israelului, Haifei. De altfel titlul cărţii este mai mult decât semnificativ: “Muntele meu, Carmel”. Ce poate fi mai explicit pentru exprimarea sentimentelor poetei?
Redau aici poezia “Muntele Carmel”:
“Am urcat pe Muntele Carmel,
pe coclauri pe lângă Universitate
Bîneînţeles că e o antenă acolo,
e punctul cel mai înalt din Haifa.
Jos, undeva în semiprăpastie
pădurile sunt arse…arse…
de după ultimul incendiu
Nu ştiu dacă a fost pus…
dar, tare greu se mai reface pădurea!
Am pipăit fiecare ramurică să caut puţină verdeaţă,
Câţiva muguri în locurile
alea atât de fără viaţă…
În fiecare zi îmi promit să-mi şterg din amintire
unele lucruri, să le ard
Necuviinţa.
Să renasc “din cenuşă”!
Dacă n-ar fi omul să ardă, să sufoce,
să se dea în spectacol, să urască,
să distrugă…
cred că
pădurea ar reveni la viaţă mult mai repede!
(publicat în 2006)
Dacă n-aş fi văzut anul publicării, aş fi crezut că poezia a fost scrisă în 2010.
Multe din poeziile poetei îi dezvaluie cea de-a doua profesie, acel “Violon d’Ingre” care o însoţeste mereu. Vezi poezia “Nu ştiu, nu pot aborda ura…”
Nu ştiu, nu pot aborda ura
lâncezesc în tăramul meu doar pe menuete şi sincope
nu vreau să respir alt aer
nici să-mi reneg muzicalitatea
urechile mele sunt surde
doar la note false…
mi le astup!
mişcarea e dansul
solo-ul e cadenţa în care poetul e singur
crisparea se simte
dar publicul respiră uşurat la sfârşit
când, ascultând trilul e dus până la capăt
pe flageoletul ascuns
nu pot mima ştiinţa mişcării din burtă
Kafka m-a învăţat cizelarea scrisorilor
şi să arunc ghemotoace de hârtie din tribună
când nu-mi convine ce se spune
într-o mişcare neexersata a braţului.”

Cred că aceasta e Bianca Marcovici, acesta este crezul ei poetic.
***
Partea a doua a carţii conţine note şi povestiri. Toate textele sunt dedicate celor două perioade din viaţa poetei: Iaşul natal cu toate cele trăite, bune şi rele, cu ce a fost greu şi umilitor (vezi povestirile “Mezuza” şi “După 25 de ani”).
Şi în Israel nu a fost scutită de situaţii grele, redate cu o intensitate emoţională deosebită. Derularea perioadelor de război, cand cădeau rachetele la Haifa, transmit prin scrisul Biancăi Marcovici trăiri halucinante. Cuvintele nasc imagini scurte, ca nişte flash-uri de o tensiune aproape insuportabilă. (vezi în acest sens “Jurnal de război, 2006” şi fragmentele din “Cu o zi înainte”) .
Tot în această parte a cărţii o regăsim pe muziciana Bianca Marcovici. Textul “Concert la Haifa” este o prezentare facută de un specialist, un violonist de profesie.
Textul în proză “Muntele meu, Carmel” reia tema ataşamentului total al poetei faţă de Israel. Îndragostită, poate, de poezia lui Marin Sorescu, poeta parafrazează inspirat versul acestuia “şi pentru că totul trebuia să poarte un nume”.
Iată textul Biancăi Marcovici:

“Şi pentru că totul trebuia
Să aiba un nume, holograma reală, abis
Chiar daca verdele a fost atins
de teroriştii focului
tărâmul are un nume:

Muntele meu, Carmel.”

Dupa asemenea cuvinte, ar trebui să adaug doar “restul e tăcere”.

Şi totuşi, tot greul aproape de neîndurat, tot zbuciumul, se topesc în metamorfozarea Biancăi Marcovici. Inginera, poeta, muziciana, posesoarea a zeci şi zeci de premii, toate calităţile ei se retrag usor pentru a face loc triumfătoarei “maternităţi”. Bianca vorbeşte despre Zinette şi Noemi, despre nepoţi, ca cea mai simplă, dar şi cea mai fermecatoare bunică.
Nu ştiu ce să admirăm întâi la Bianca Marcovici.
Şi…pentru că atâtea calitaţi trebuie să poarte un nume, ele se numesc simplu, Bianca.

sursa:”REVISTA FAMILIEI”, 17.01.2011 TEL-AVIV

 

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: