Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Volumul AMA RETRO – volumul poetei Delia Stăniloiu ( prefaţa – Valentina Becart)

… „scânteia poetică” – frumuseţea unui suflet

reflectat  „în geana-nserării”…

Şi iată că a venit şi timpul în care poeta Delia Stăniloiu a hotărât că ar fi bine să strângă într-un volum de autor (AMA RETRO) toate creaţiile sale, toate rândurile aşternute pe hârtie în zilele senine şi-n nopţile albe când „orele cenuşii” erau încărcate de zbucium interior. Poeta ne „invită” cu discreţie şi timiditate în laboratorul secret al sufletului… acolo unde flacăra trăirilor are culorile mirifice ale amurgului, amurg încărcat de taine şi poezie, de dor nestins, iubire, tristeţe, nostalgie şi singurătate… „N-am să mai fiu decât uitarea // Cuvintelor ce le-am ucis”.( Însingurare).

Urmându-şi drumul sinuos, cuvântul autoarei capătă modulaţiile şi „însemnele” timpului în care aceasta face câte un popas pentru a contempla „destrămarea” atâtor amintiri…

Toţi sorii vieţii mele sunt pe moarte”…

Oscilând între optimism şi pesimism poeta abordează în poeziile sale lirismul rafinat acompaniat de estetismul şi muzicalitatea trăirilor ardente, de jocul imagistic lipsit de ermetism… de „ascundere” a gândului sub vălul unor metafore inaccesibile cititorului obişnuit… Naturaleţea, spontaneitatea, fantezia, creativitatea ( ca instrumente ale sufletului vibrant) sunt câteva din trăsăturile ce-şi pun amprenta asupra poeziei d-nei Delia Stăniloiu.

Spiritul profund, virtuţile emoţionale conferă frumuseţe şi culoare versurilor ce i-au fost ( şi-i sunt) balsam şi mângâiere în clipele suferinde, bântuite de singurătate şi „nerost” existenţial. Iubirea, acest sentiment înălţător, edenic ( de multe ori salvator…), ocupă un loc important în scrierile poetei. Această „Fata morgană” a sufletului nu a fost totdeauna generoasă şi blândă… Suficiente au fost momentele în care „chipu-i demonic” s-a lăsat dezvăluit… dezamăgirile, sfâşierile găsindu-şi sălaş în inima-i fragilă, sensibilă care nu s-a împăcat niciodată cu această „dualitate” a sentimentului.

Pe geana nopţilor năucă // Să-mi laşi un semn că mai exişti // Şi lasă inima s-aducă // Leac pentru ochii goi şi trişti.”Iubire imposibilă).

Când „seara tot mai bate la geamul meu încet” gândul poetei se întoarce cu nostalgie şi recunoştinţă în trecut… şi stând aşa „pierdută şi uitată” de tot şi de toate – în minte-i răsare o imagine dragă. „Am avut însă o bunică, o zână bună care m-a crescut. Ea mi-a deschis ochii asupra frumuseţilor din jurul meu. De la ea am învăţat să mă bucur împărăteşte de ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu, de bucuriile şi  minunile care-ţi sunt la îndemână şi care nu costă bani. A fost un câştig imens – că bani am avut foarte puţini în viaţă – dar de multe ori m-am simţit ca o regină doar privind şi mirosind o floare, admirând un apus, ascultând o muzică…” . Iată mărturisirea poetei! Iată de unde-şi trage seva frumuseţea şi gingăşia cuvântului.

păşesc cu sfială prin rime şi vers”

sau:

“ Din verbe-mpletite adaug cunună,

În stâncă de mare sculptez adjective”…

Şi doar sulptând în “stâncă” poeta mai conferă existenţei un rost… Oare este posibil să te trezeşti într-o dimineaţă însorită – dimineaţă îmbrăţişată de soare şi plină de promisiuni şi să nu înţelegi de ce  – sufletul nu tresare, nu simte bucuria unei noi zile? Se poate întâmpla această “nefericire” numai atunci când sufletul îşi pierde “poezia”… această trăire lăuntrică ce poartă gândurile spre Grădinile imaginarului – acolo unde cuvântul ( asemenea unei plante agăţătoare) se înfăşoară pe axa care face legătura dintre cer şi pământ, dintre profan şi celest. Gândul este mereu în căutarea frumosului, în căutarea sublimului şi, nu în ultimul rând… în căutarea adevăratei esenţe.

“Gândirea, curajul de a “gândi”, această minune a minunilor presupune un sacrificiu… Sacrificiu care se manifestă în gândirea esenţială este o risipire de sine a Omului în vederea vegherii fiinţei. El este răspunsul la generozitatea cu care fiinţa s-a dăruit omului în gândire şi Cuvânt iar omul asigură gândirea şi rostirea fiinţei.” ( Martin Heidegger).

La urma urmei, poezia este o “risipire de sine”, o explorare în adâncurile fiinţei, acolo unde zac ascunse comori nebănuite. Sufletul liric al poetei se deschide cu generozitate, împărtăşindu-ne din tumultul trăirilor interioare, din lumina rafinată a spiritului creator.

Iubesc nefăcutul, rostesc nerostirea // Din gânduri şi doruri îmi cresc un copac // În sufletul tău complic netrărea // La mine-n poeme… metafore-mbrac.”( Eu, poezia).

Anotimpurile, schimbările ce au loc în natură produc stări variate în sufletul poetei. Sub puterea sugestivă a peisajului aceasta se cufundă în meditaţie şi aşterne în albul paginilor versuri ce poartă însemnele esteticii şi a dezinvolturii în exprimarea sentimentelor.  “Tăcerile-s pline de reverberaţii // Un cor se aude: sunt îngeri în cer // Te iau azi de mână şi prin constelaţii // Vom merge agale… pe căi de mister.!E iarnă afară). Albul zăpezii purifică gândurile şi, în timp ce „ un fulg diafan pe frunte m-atinge”… acestea călătoresc către lumi încărcate de mister. Întâmplările exterioare ( ploia, vântul, ninsoarea, soarele, furtuna) stimulează spiritul receptiv … producând anumite stări, trăiri şi gânduri în mintea poetei care le dă contur şi expresie în versuri sugestive şi de mare fineţe. „Tu, toamnă bogată să-mi cânţi până-n zori // Când totul aici va rămâne // Ţi-oi da vorbe bune şi lacrimi şi flori // Iar tu, o beţie de strune”.E cântecul toamnei). Aceasta întâmpină lumina cuvântului fără alunecare în exces lingvistic, reuşind să lase drum liber acestui „fluid” binefăcător… evitând astfel ermetismul ideilor. Şi cu cât sarcasm spune: „Să beau apa-nţelepciunii // Din cupa amărăciunii // Şi de-o fi să mor de tot // Să mă doară drept în cot.” ( Vers rebel). Sufletul ( asemenea unui seismograf) simte toate frământările zilei şi de multe ori ajunge să se izoleze într-o singurătate absolută având alături doar clipele goale, triste, apăsătoare, lipsite de speranţă.  „Am aşteptat sperând ca pasul tău // Să-mi treacă iar prin suflet într-o seară”. ( Te-am aşteptat). Sau:

„O linişte imensă îmi claustrează pasul // Spre toată viemuiala întinsă-n Univers // Şi pentru aşa o piedică, am să trântesc un vers  // Protestatar şi-obraznic, ce n-a văzut Parnasul.”Vers rebel). De multe ori, în faţa frumuseţilor lumii poeta îşi doreşte să trăiască o „sfâşiere metafizică” şi să se răzbune… să se revolte împotriva destinului nedrept.

„La mine-n suflet, urlă lupii lung // E-o haită-nfometată şi feroce, // Mă chinui spre lumină să ajung // Dar nu mai am nici aer şi nici voce”. ( La tine-n suflet).

În faţa tuturor metamorfozelor ce au loc în natură trăirile poetei se tulbură… conştiinţa acesteia fiind răscolită, răvăşită de sentimentul necruţător, dureros al trecerii, al risipirii…

„Pendula din perete stă stingheră // Şi timpul suveran, ce vrea el face // Ca o reptilă crudă mă digeră // Dar nu mai simt nimic sub carapace”.La tine-n suflet).

Iubirea, asemenea unui „vârtej de fluturi albi” te prinde adesea în zborul ei fascinant, riscând să rămâi captiv pe vecie. Poeta a păşit cu încredere pe acest tărâm ispititor al paradisului erotic – crezând că flacăra odată aprinsă va arde veşnic cu aceeaşi intensitate… Acest sentiment nobil era ( şi este) pentrupoeta Delia Stăniloiu o adevărată sărbătoare, bucuria de a întâmpina zorii cu sufletul pe buze. Sufletul acesteia a tânjit şi tânjeşte neîncetat după contopirea cu cealaltă jumătate… în ochi căreia va dori să se topească, să ardă… şi chiar de se va transforma în „cenuşă”… va rămâne credincioasă acestei trăiri luminoase, celeste. „Umblam în zori, desculţă prin erburile ude // Şi învăţam temeinic simbolul cifrei doi”… ( Ce-am fost, ce sunt). Iubirea este una din cele mai înalte trăiri ale omului. Ea mângâie sufletul şi-l vindecă de toate rănile… ducând la iluminarea inimii şi la cunoaşterea adevărurilor primordiale.

„Te voi striga la margini de genune // Să nu mă laşi, de mână să mă prinzi, // De când te-aştept… iubire fără nume //

În suflet singur.. candelă s-aprinzi”. ( Am să te strig).

Dezamăgirile nu au fost puţine… acestea lăsându-i în suflet răni de nevindecat…

Te voi striga chiar dincolo de moarte // Când nopţile vor cerne iubirile ce mor, // Apusu-mi va fi starea, departe, mai departe // Voi fi din nou cu tine, în ultimul fior”: ( Am să te strig). Viaţa poetei se consumă adesea într-un spaţiu al singurătăţii, acest sentiment devenind un adevărat calvar, o durere mută greu de suportat. Stările de tristeţe, stările obsedante ale „non-sensului” o curtează mereu… asediindu-i conştiinţa care nu se poate sustrage acestui fenomen nefast ce erodează lent frumuseţea clipelor…

Nu sânt decât o tristă poezie // Ce zgârie hârtia în nopţi fără sfârşit // Trăire-ntunecată şi fără reverie // Când orice speranţă, demult a şi murit.”Nu-ţi sunt, nu-mi eşti…).

Alteori flacăra lirică arde liniştit, cu pâlpâiri calde – trăirile poetei reliefând limajul delicat, estetica cuvântului…

„Azi ninge cu stele, e-atât de frumos, // E iarnă afară, pe zare stăpână // Te-aştept să mă mângâi cu glasul duios // Din vers am să-ţi fac o dalbă cunună”.Cântă-mi un cântec )

 

„Ce semn de întrebare e mâna mea întinsă”

Mistuită de răni lăuntrice conştiinţa poetei devine spaţiul în care toate întrebările lumii îşi fac „cuib”… Scurgerea timpului în defavoarea insului trecător devine torturantă… ducând la stări de angoasă, sfâşiere, nelinişte…

„ să fiu eu praful ce duce spre nicăieri” // “să fiu eu vântul ce umblă bezmetic prin ramuri şi foi” – –

Limbajul folosit de poetă este unul al simplităţii rafinate şi sincerităţii totale. Enunţul poetic nu este lipsit de încărcătură emoţională şi de lirism delicat… acestea izvorând dintr-o trăire intensă şi profundă. Versurile impresionează prin puterea de evocare, transparenţa ideilor  şi prin comunicarea clară  a mesajului, a frământărilor interioare. De multe ori, conştiinţa poetei se zbate în plasa orelor triste, cenuşii care par a se încolăci în jurul gândurilor… asemenea unor şerpi veninoşi.

„ Dar viaţa un tentacul cu braţele-ntinate // Mi-a sugrumat avântul şi forţa din cuvânt”. Prin cuvinte frumoase, lipsite de ornamentaţii sofisticate – viaţa ţâşneşte din adâncurile versurilor asemenea izvorului de munte, răcoros şi proaspăt.

„Eu nu mai am un ţărm, nu am „acasă” // Unde s-aştept ceva… unde să mor”.Pe ţărmul tău…).Există în scrierile aşternute pe hârtie o teamă de singurătate, de pustiu şi de zădărnicie… poeta încercând o eliberare din această tensiune, chin existenţial – eliberare realizată prin cuvântul fragil…  aşternut pe hârtie. Nu puţine sunt stările de aşteptare încordată şi de căutări înfrigurate. Ceasornicile iubirii bat uneori cu disperare, timpul aşternând necruţător straturi de praf peste cioburile amintirilor rămase… Tensiunea poetică conferă versurilor încărcătură semantică şi expresivitate.  De asemenea, nu puţine sunt momentele când paşii poetei se rătăcesc prin coridoarele întunecoase, labirintice ale vieţii. La capătul coridoarelor  apare din când în când, lumina salvatoare, speranţa în „ora făgăduită”… „Văzând depărtate catarge” // „ Să-ţi fiu eu farul ce-ţi luminează.( Să fii, să fiu…)

şi:

„Iar tu, ca zorii zilei de darnic şi de-aproape // Ridică-mă de-a pururi din timpul nemilos // Să nu mă-nghită vremea cu-nşelătoare ape // Şi când va fi să vină… să pot muri frumos.”Vers pentru dragoste şi moarte).

Vă invit să răsfoiţi volumul de poezie „AMA RETRO”, un volum de „confesiuni” de la autor la cititor…

 

Valentina Becart

* adaug şi cartea de vizită *

CARTE DE VIZITĂ

( Delia Stăniloiu)

“Sunt ultima sentimentală ce-am rămas

Acestui veac, ce sistematic mă refuză

Trăiesc obscur în lumea mea confuză

Ce nu mai e la modă în Parnas”.

Autor Valentina Becart,

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: