Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Vasilica Ilie, Fereastra de la Răsăritul Cuvântului, vol. nr. 17 al Colecţiei Online Cititor de proză

Dragii mei, am plăcerea să vă anunţ apariţia celui de-al 17-lea volum al Colecţiei Online Cititor de proză. Fereastra de la Răsăritul Cuvântului, un volum de poezii semnate de Vasilica Ilie, vă va încânta dacă urmaţi linkul:
http://en.calameo.com/read/000310051f054f55b2755

Cartea este dedicată fiului autoarei. Vă redau mai jos mărturisirea sa :


În fiecare an, pe 22 decembrie, scriu câte un poem aniversar
Pe care vreau să îl dăruiesc fiului meu, în mare taină.
Ca de fiecare dată, îl scriu pe o foaie velină dar nu i-l trimit
Îl pecetluiesc cu grijă, să-l găsească cândva, ca testament.
Cum eu sunt născută într-un anotimp al reînvierii- primăvara- sufletul meu este mereu tânăr, dovadă fiind cuvintele care tâşnesc din el ca lava unui vulcan, în urma lui înflorind maci roşii, florile copilăriei mele:
Niciodată nu ţi-am vorbit/ Despre cum pot să iubesc…/Dacă vreodată vrei să afli/ Adulmecă-mi urma paşilor,/ Sfredeleşte-mi privirea/ Şi pătrunde-mi în suflet…/Aici vei găsi vulcanul activ/ A cărui lavă curge în cascade…/Maci roşii înfloresc în urma ei/
Iar pomii dau în rod…
(“Să-ţi spun”…)
Copilăria fericită şi fără griji, tinereţea, aşezările şi oamenii şi-au pus amprenta pe sufletul meu astfel că, poemele mele sub formă de jurnal vor sta mărturie, dincolo de moarte:
Mi-aduc aminte de caii noştri nărăvaşi/ Pe care tata îi strunea pocnind din bici/
Atunci când trăgeau la căruţă şi se opinteau/ Sau când scoteau cu copitele jar din pământ/ Se potoleau mergeau în galop/ Păşteau pe câmp iarbă grasă şi trifoi/ Îi adăpam cu apă din fântână/ Şi parcă l-aud pe tata spunând:/”Vedeţi? Caii se înnobilează alături de noi!”/ Pe-atunci eu făceam zmeie din hârtie/ Le dădeam drumul de pe colina lui Gae/
Vântul îi înălţa sus cât mai sus/ Până se rupea aţa de pe mosor/ Şi-i pierdeam din ochi acolo,/ Unde cerul se împreuna cu pământul ”/…
(“  Într-o zi de april’ ”)
“Mâinile tale, mamă, uneori/ Mi se păreau a fi ale unei zâne bune/ Învârteau pe degete tot ce întâlneau/ Până şi apa din fântână o sfinţeau!/ Aprindeai lângă noi flacăra de veghe/ La Dumnezeu te rugai să fim sănătoşi,/ Prin palmele tale noi creşteam mari/
Când ne faceai baie şi ne închinai./ Mâinile tale au frământat pâine şi griji/ Şi dacă ar fi fost să-ţi sacrifici una din ele/ Să umbli pe ace, în genunchi, fără reproş,/ O făceai pentru bucuria şi fericirea noastră!”…
(“Mâinile tale, mamă! “)
De-a lungul timpului, viaţa mi-a arătat că nu pot fi mereu fericită, am trăit nu numai bucurii dar şi neîmpliniri, tristeţi, coborâşuri. Ca de fiecare dată, Dumnezeu nu m-a lăsat, hrănindu-mi sufletul cu iubire, speranţă, optimism. Într-o zi de primăvară mi-am adunat anii şi am stat de vorbă cu ei să-mi spună cât de mulţumiţi au fost de mine:
“Astăzi mi-am propus/ Să călătoresc prin anii mei,/ Să-i întreb dacă au fost mulţumiţi/ Cât le-am fost şi încă/ Le mai sunt gazdă…/ M-am îmbrăcat sărbătoreşte,/ M-am uitat în oglindă/ Şi am privit adânc în mine…/ Undeva, acolo, într-o cămăruţă,/ I-am văzut că stăteau cuminţi,/ Bucuroşi de această întâlnire…”/Unii erau nişte pomi roditori,/ Înfloriţi în plină primăvară/ Alţii, nişte flori pe aleile vieţii/ ca o vară parfumată, în culori vii,/ Unii, ca frunzele rătăcite toamna,/ În bătaia vântului, căzute şi ofilite/ Iar alţii – albi şi pufoşi ca fulgii de nea,/Jucăuşi, în zilele liniştite de iarnă…/ Ca nişte copii aşteptau să le dau bineţe/ şi să-i întreb dacă acolo,/Unde stau se simt bine…/Mă aşteptam ca fiecare să ia cuvântul/ Să-mi povestească clipele, orele, zilele/ Când s-au luptat cu tristeţi şi bucurii/ Însă ei au răspuns într-un cor,/ Că sunt mulţumiţi şi mândri de mine!/”
Acum, la maturitate, când înţelepciunea şi discernământul sunt cuvintele mele de ordine,
mă scald în Fereastra de la Răsăritul Cuvântului:
Dă-mi zile, Doamne, să gust pacea din mine/ Cu Tine pavăză la hotarul dintre Bine şi Rău/ Să ascult viorile cântându-mi doar iubire/ Acum, când simt Răsăritul din mine !/(Răsăritul din mine )
Vă las pe voi, iubiţii mei, să-mi citiţi cuvintele sufletului pe care vi le dăruiesc din toată inima şi cu toată dragostea, prin aceste versuri, din volumul de faţă
Vasilica Ilie

Echipa:

Coordonator colecţie şi redactor de carte Emanuel Pope
Tehnoredactare Maia Martin
Ilustraţii Liliana Nastas Brătescu
Postfaţă: Cezarina Adamescu
Grafica colecţiei Maia Martin
Lectură plăcută!
A consemnat pentru dumneavoastră, Maia Martin
25 martie 2011
Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: