Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Deania neagră, de Alexandru Petria

Alexandru Petria este unul dintre acei puţini scriitori pe care niciun critic literar conştient de îndatoririle profesiei sale nu ar trebui să îl menajeze. Speranţa că literaturii române i s-ar putea adăuga încă un nume de valoare ne determină să pretindem mai mult de la un astfel de autor. Iar lucrările sale anterioare ne îndreptăţesc aşteptările. Dar, deocamdată, scriitorul nu ni le-a îndeplinit întru totul.
El a reuşit deja să îşi creeze un stil inconfundabil, dar, din păcate, în cea mai mare parte a timpului, se complace într-o activitate de publicist nu tocmai folositoare, care, oricât ar fi de bogată, nu reprezintă un câştig pentru adevărata literatură. Imaginea pe care ne-o oferă – în calitate de publicist – este nu mai puţin stranie decât aceea a unui uriaş care încearcă să clădească un templu din pietricele, deşi ar trebui, mai degrabă, să îl înalţe din blocuri de stâncă. Însă, din fericire, scriitorul este totuşi îndeajuns de responsabil încât să întrerupă această neplăcută monotonie, încredinţând spre tipar şi câteva volume de proză care îl ridică mult deasupra colegilor săi gazetari. Spre exemplu, în anul 2010 a publicat controversatul micro-roman „Zilele mele cu Renata”, pe care cititorii l-au primit cu entuziasm; dar, cu toate acestea, nimeni nu s-ar fi grăbit să i-l considere drept cea mai importantă realizare. Şi, desigur, verdictul publicului a fost unul întemeiat – Al. Petria poate să ofere mai mult! „Deania neagră” este titlul volumului care ne confirmă acest lucru. Însă, am putea spune, nici lucrarea de faţă nu ne dă măsura întregului talent al scriitorului – l-am nedreptăţi prea mult dacă am considera altfel.
Cele douăzeci şi şapte de povestiri care compun – piesă cu piesă – sumbrul decor al Deaniei ne surprind mai ales prin inovaţiile stilistice pe care autorul, sfidând parcă orice convenţii semantice, le obţine prelucrând anumite elemente de limbaj argotic. Un alt detaliu demn de menţionat este faptul că Al. Petria nu are vocaţia fantasticului – sau, cel puţin, şi-o reprimă cu succes. Soluţia pe care o găseşte oricărui conflict este dureros de prozaică – brutală chiar – şi, uneori, imprevizibilă.
„Deania neagră” nu pare a fi altceva decât o lume sinistră a celor învinşi. Personajele sunt captive într-un univers dominat parcă de o mecanică inversă, ale cărei legi răsturnate îndreaptă orice acţiune spre o continuă degradare a condiţiei umane – a valorilor pe care aceasta le implică. Fiecare pagină a cărţii ne coboară tot mai adânc în abis. S-ar părea că viziunea autorului, profund marcată de perioada deceniilor petrecute sub regimul comunist, nu a generat aici decât conştiinţe mutilate, făpturi neviabile, ce nu se pot sustrage fatalei lor determinări ontologice, care le condamnă la o existenţă meschină şi absurdă. Drept urmare, niciuna dintre povestiri nu va avea un final pozitiv – deşi, unele dintre acestea, nu sunt lipsite de o anumită doză de umor.
Fiecare personaj presupune un destin eşuat:
„– Ne-am futut viaţa, futut. Futu-i!”
„Prima zăpadă” este titlul povestirii ce deschide acest volum printr-o imagine cât se poate de macabră: aceea a unui spânzurat – un anume profesor de fizică, Alexandru Santamaria.
Undeva, într-o pădure, profesorul atârna „de funie, cu pantalonii gri, călcaţi atent la dungă, murdăriţi de fecale şi urină.” Întâmplarea face ca Santamaria să fie găsit tocmai de către elevul său, Călin Bob, care, după ce pierduse „100 de lei la poker, bani pe care nu-i avea”, ieşise să se plimbe. Văzându-i cadavrul, Călin – oarecum tulburat de această privelişte – îşi spune dezamăgit:
„Să te spânzuri când ai un asemenea nume…”
Dar acest moment meditativ nu se putea prelungi la nesfârşit – simpla necesitate îl îndeamnă pe Călin la alte acţiuni ceva mai practice:
„Se apropie de fostul profesor cu ţigara în colţul gurii. […] Îl căută pe spânzurat în buzunarul de la piept al scurtei şi găsi un portmoneu. Erau în el 10 lei, acte şi-o scrisoare de adio. «Ce scârţar!», înjură în barbă şi-şi înghesui fulgerător portmoneul sub pantaloni, în chiloţi.”
La scurt timp, îşi face apariţia un grup de indivizi „care aveau casele prin preajmă” şi doi poliţişti ale căror intenţii nu erau cu mult diferite de cele ale lui Călin:
„– Copile, nu te apropia de el, i-a spus printre dinţi un poliţist. Călin a dat din cap că înţelege. Acelaşi poliţist a găsit un fişic de sute în pantalonii lui Santamaria, după ce i-a tăiat funia. 1300 de lei.”
Fatalitate! Bietul Călin Bob începe, în cele din urmă, să plângă. Lacrimile lui sunt sincere:
„«Ce tâmpit sunt! Fraier! Şi morţii mă umilesc! 10 lei – 1300?!…», îşi spuse.”
În peisajul literaturii contemporane, lucrările lui Alexandru Petria reprezintă mărturia indenegabilă a continuităţii artei marilor prozatori.
„Deania neagră” va apărea în această primăvară la editura Herg Benet.

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: