Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Gabriel Garcia Marquez – Despre dragoste şi alţi demoni (note de lectură)

Gabriel Garcia Marquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982)

Marquez este primul scriitor (şi singurul, până în momentul de faţă) pe care mi-am propus să-l citesc integral, cu certitudinea că nu m-ar putea vreodată dezamăgi. Pentru că are o imaginaţie neobosită, oricât de greu ar fi de crezut după ce-ţi începi (neinspirat) lecturile cu Dragoste în vremea holerei şi Un veac de singurătate. După capodoperele menţionate rămâne o umbră de neîncredere. Ce-ar mai fi de zis? Cu ce-ar mai putea surprinde? De surprins, poate cu nimic. De încântat, cu totul.

Despre dragoste şi alţi demoni
(Del amor y otros demonios, 1994), această novella de mai puţin de două sute de pagini, debutează frustrant, cu finalul. Moartea personajului principal e anunţată într-o cronică semnată de autor, care serveşte ca pretext naraţiunii, şi se leagă de golirea criptelor funerare ale unei vechi mănăstiri, în care sunt descoperite osemintele unei fetiţe „cu plete vii, de culoarea aramei însângerate”. O legendă reînvie în mintea tânărului reporter Marquez, prezent acolo pentru consemnarea evenimentului:
„…bunica îmi povestea în copilărie legenda unei micuţe marchize de doisprezece ani, cu pletele târându-i-se pe pământ ca o trenă de mireasă, care murise de turbare dintr-o muşcătură de câine, şi era venerată în satele din Caraibi graţie nenumăratelor minuni pe care le săvârşise”.
Astfel se deschide povestea în cinci capitole a Siervei Maria de Todos los Angeles, pe fundalul secolului al XVIII-lea sud-american – poveste care te învaţă cât de uşor poţi muri, nu de turbare, ci din prea multă dragoste.

Un scurt popas în subiect. Sierva Maria e fetiţa renegată şi neiubită a marchizului de Casalduero şi a Bernardei Cabrera. Lipsită de orice urmă de afecţiune din partea părinţilor, trăieşte printre sclavi şi învaţă de la aceştia felurite limbi, cântece şi eresuri, care o apropie mai mult de lumea lor decât de cea căreia îi aparţine de drept. Într-o zi e muşcată de un câine turbat. Nu manifestă simptomele bolii, însă pericolul de a o pierde reînvie în inima pustiită a marchizului instinctul patern şi-l aruncă în goana după leacurile capabile să o vindece. E începutul sfârşitului.
Primul remediu i-l oferă controversatul medic Abrenuncio, cu un singur sfat: „Nu-i pe lume leac care să tămăduiască ce nu tămăduieşte fericirea”. Drept care marchizul, pentru întâia oară în doisprezece ani, îşi ia rolul de tată în serios:
„Încercă s-o înveţe să fie o adevărată albă, se strădui să-şi recapete, de dragul ei, visurile spulberate de nobil creol, să o dezbrace de obiceiul de a mânca saramură de iguana şi tocăniţă de tatu. Încercă aproape totul, în afară de a-şi pune întrebarea dacă aceea era calea de a o face fericită.”
Un acces subit de febră îl împinge mai departe, cerând sprijinul indiencei Sagunta şi al doctorilor şi spiţerilor agreaţi de Biserică. Dar aceştia nu reuşesc decât să-i facă rău, deschizând rana cicatrizată şi torturând-o practic până în pragul nebuniei. Atunci intervine episcopul diocezei şi solicită ca Sievra Maria să fie închisă în mănăstirea Santa Clara, pentru că ar fi posedată de diavol. Abandonată în temniţa clariselor, fetiţa va cunoaşte prima şi ultima dragoste: Cayetano Delaura, tocmai omul însărcinat cu exorcizarea ei.
„… Cayetano îi luă mâna Sievrei Maria şi şi-o puse pe inimă. Ea simţi înlăuntru zbuciumul furtunii.
– Întotdeauna sunt aşa, spuse el.
Şi, fără să-i dea timp groazei, se eliberă de fierea tulbure ce nu-l lăsa să trăiască. Îi mărturisi că nu trecea o clipă fără să se gândească la ea, că tot ce mânca şi bea avea gustul ei, că viaţa era ea, la orice oră şi pretutindeni, cum numai Domnul avea dreptul şi puterea de a fi, şi că bucuria supremă a sufletului său ar fi să moară împreună cu ea. […]
– Şi acum?
– Acum nimic, spuse el. Mi-e de-ajuns că ştii.”


Trei motive pentru care merită să citiţi Despre dragoste şi alţi demoni (presupunând că nu aţi făcut-o deja, caz în care vă invit să lăsaţi o impresie de lectură):

1. „Reţeta” unică şi inconfundabilă de realism magic a scriitorului Gabriel Garcia Marquez, incursiunile supranaturalului în portretizarea timpului şi spaţiului evocat, estomparea graniţelor dintre oniric şi realitate, pe o structură care dezvăluie concomitent şi aspectele prozaice ale acelei lumi: convieţuirea dintre spanioli şi indigeni (stăpâni şi sclavi cu mentalităţi diferite, care ajung la compromisul unui stil de viaţă hibrid), Inchiziţia, confruntarea tacită dintre unicul Dumnezeu creştin şi „todos los angeles”.

2. Dragostea. Interzisă, ilicită, castă, desfrânată, platonică, pasională, neîmpărtăşită – aproape că nu există ipostaze în care să nu se dezvăluie şi, în acelaşi timp, să nu le fie refuzată personajelor, care nu reuşesc să se împlinească, prăbuşindu-se sub povara fatalităţii. Cert este, însă, că întreaga lume imaginată de autor e într-o perpetuă căutare, şi nu e vorba doar de cuplul central. Marchizul de Casalduero nu se poate căsători cu prima iubire, pe a doua i-o fură moartea, la bătrâneţe mai face o ultimă încercare, eşuată, de a o recâştiga pe Bernarda. Nici ca părinte nu e mai norocos. Bernarda Cabrera însăşi falsifică iubirea pentru marchiz, ca să-l prindă în mreje, se închide într-un pragmatism feroce, apoi pierde tot, lăsându-se pradă drogurilor, trăieşte o singură dragoste autentică, însă nu i se răspunde în acelaşi fel şi ajunge să-şi dea trupul înfierat de pasiune tuturor sclavilor.

3. Demonii. Şi nu cei inventaţi de Biserică. Neîmplinirile, viciul, intoleranţa, singurătatea, patima şi obsesiile, imposibilitatea alegerii între iubirea de femeie şi iubirea de Dumnezeu, libertatea pe care o cere spiritul de sub orice fel de constrângeri, mai ales cele religioase. Iar peste toate acestea, relaţia imposibilă dintre slujitorul Domnului, de treizeci şi şase de ani, şi o Lolita creolă cu părul lung, pe care „gardiana care intră s-o pregătească pentru cea de-a şasea exorcizare o găsi moartă de dragoste”.

 

autor Alina Dora Toma

Anunțuri

Single Post Navigation

One thought on “Gabriel Garcia Marquez – Despre dragoste şi alţi demoni (note de lectură)

  1. Pingback: Surorile Veșteman: „Spațiul creat trebuie să transpună privitorul într-o altă lume, să-l facă prezent la un alt nivel de percepție” – DRAMATECA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: