Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

„Cazul Wagner”

La 13 februarie 1883 se stingea din viaţă, la Veneţia, cel care devenise o adevărată instituţie culturală, unul din marii compozitori ai veacului al XIX-lea. Geniul său unic  a convieţuit alături de Verdi( născut în acelaşi an, 1813); şi, dacă Verdi a fost însuşi principiul operei muzicale, Wagner a însemnat desăvârşirea dramei muzicale.

Richard Wagner a fost un produs al veacului romantic descins din muzica simfonică beethoveniană. Se spunea chiar că muzica lui Wagner este simfonia lui Beethoven în dramă. Nu mă voi afunda într-o prezentare a operei wagneriene nefiind decât un simplu consumator fără pic de pregătire în teoria muzicii. Poet şi compozitor, Wagner  a avut multe greutăţi de înfruntat, în primul rând sărăcia şi apoi lipsa de înţelegere a contemporanilor cărora  nu de puţine ori a încercat să-le  educe gusturile. Însă opera sa a stat la temelia uneia dintre cele mai crude ideologii- nazismul.

Pentru a detalia ceea ce se numeşte „cazul Wagner” voi recurge la cartea Moştenirea Wagner scrisă de strănepotul compozitorului, Gottfried Wagner.  Reflecţiile propuse de autor cititorului se referă în primul rând la acel templu al muzicii care a devenit Bayreuth-ul şi mai puţin la muzica lui Wagner. Oricât ar nega  organizatorii şi cei din familia Wagner, care an de an se ocupă de acest Festival, caracterul naţionalist şi antisemit al scrierilor wagneriene, iată că, strănepotul compozitorului demontează acest caz încercând să restabilească un adevăr: că ei, administratorii festivalului, urmaşi ai compozitorului au cultivat cu obstinaţie filonul naţionalist proiectând ideea invincibilităţii şi a superiorităţii germane.

Thomas Mann, în eseul-conferinţă Noul Bayreuth, încercase şi el în 1933 să inocentizeze gândirea wagneriană. Astfel îşi avertiza el publicul: „Nu avem nici un drept să dăm gesturilor, declaraţiilor naţionaliste ale lui Wagner un sens actual-sensul pe care l-ar avea astăzi.Procedând astfel, ar însemna să fie falsificate, să se facă abuz de ele, să le fie pătată puritatea romantică din acele timpuri, din momentul în care Wagner introducea în opera sa ideea naţională ca pe un element de o eficacitate intimă şi discretă-într-un timp, adică, când ea nu era încă împlinită, în epoca sa eroică, legitimă din punct de vedere istoric.”Chiar dacă recunoştea că „există în Wagner trăsături reacţionare”şi că „se dedă unui cult obscur al trecutului”.

Tot în 1933 la  Festivalul care  se deschidea cu „Maeştrii cântăreţi” Joseph Gobbels adresa ascultătorilor un mesaj inflamator în care prezenta opera ca pe o „încarnare a identităţii noastre naţionale.”

 

Autorul, Gottfried Wagner s-a născut la 13 aprilie în 1947 în renumita familie. An de an se iscau animozităţi între mebrii ei legate de  supremaţia în organizarea Festivalului de la Bayreuth. A avut o copilărie nefericită, fiind lipsit de afecţiunea părinţilor, a căror preocuparea principală era punerea în scenă a operelor wagneriene.  După Festivalul din 1956, tânărul Gottfried descoperă,  în camera în care se păstrau decorurile, lucruri ce relevau clar legătura dintre Fuhrer şi familia sa. „Unchiul Wolf”, aşa cum i se spunea încă în familie îi fascina încă şi continua să fie idolul lor. Pentru Wagneri, Tratatul de la Versailles a fost o mare ruşine, iar acţiunea lui Hitler asupra evreilor era doar o mistificare. Cu timpul fiul rebel se îndepărtează de familie descoperindu-şi propriul drum. Dintre toţi, bunica apăra şi justifica cel mai vehement acţiunile lui Hitler. „Ceea ce la vârsta de nouă ani acceptasem mai mult sau mai puţin fără spirit critic, spune Gottfried, fiindcă pe vremea aceea nu înţelegeam nimic, acum, la 25 e ani, vroiam să ştiu cu exactitate. Acum am înţeles că antisemitismul bunicii mele era de o brutalitate înspăimântătoare. O interogam şi despre cântăreţii evrei care se produseseră la Bayreuth înaintea venirii la putere a naziştilor şi care mai târziu au fost obligaţi să emigeze sau au fost asasinaţi în lagărele de concentrare: Henriette Gottlieb, O ttilie Metzger-Latterman Margarethe Matzenauer,Hermann Weil, Alexander Kipnis, Ea Liebenberg Friederich Schorr şi Emanuel List. În acel moment bunica se simţea prinsă în flagrant delict de minciună şi devenea agresivă. Tu nu poţi înţelege. Nu afost vina lui Hitler, ci a lui Schleicher.şi altor criminali care au trădat naţional –socialismul

 

În nr.19 al revistei Neue Zeitschrift fur Musik, Richard Wagner publica pamfletul  Das Judenthum in der Musik( Iudaismul în muzică) în care, pornind de la obsesia patologică de a vedea în evrei doar duşmani recurge la calomnii cât se poate de josnice pentru a-l defăima pe evreu, inamicul public numărul unu. „Evreul , spune Wagner, nu a cunoscut niciodată o artă proprie, în consecinţă nici nu a avut vreodată o viaţă care să furnizeze materie pentru artă”După ce vorbeşte  cu mult dispreţ, jignindu-l pe Felix Mendelssohn, şi desfiinţându-l pe Giacomo Meyerbeer, Wagner îşi încheie pamfletul acuzator cu un îndemn care mai târziu va fi folosit de dreapta naţionalistă: „Participaţi fără reticenţă la această operă de mântuire în care distrugerea regenerează şi vom fi uniţi şi semeni. Cugetaţi însă că există o singură cale de a conjura blestemul care apasă asupra voastră: izbăvirea lui Ahasverus: nimicirea completă!” Înainte de toate Wagner încerca să şteargă orice urmă a influenţelor primite în dezvoltarea sa artistică. Şi nu s-a oprit la acest pamflet. În lucrarea sa de teorie, cea mai importantă, Opera şi drama publicată în 1851( Bucureşti, Editura Muzicală, 1983) va relua tezele antisemite din primul pamflet. Sub influenţa filozofului rasist Joseph Artur, conte de Gobineau, autor al eseului Despre inegalitatea raselor umane, Wagner continuă să scrie şi alte eseuri puternic antisemite formulând idei care anticipau „soluţia finală hitleristă”, o sută de ani mai târziu. El vorbea despre o „mare soluţie” care să elibereze Germania de evrei.

Cu Iudaismul în muzică deschide o cutie a Pandorei şi în ciuda tuturor inovaţiilor de geniu din arta sa, mărturie stând Inelul Nibelungilor şi Parsifal, arta lui Wagner devine o artă antiiudaică, iar festivalurile de la Bayreuth acţiuni de propagandă  ale nazismului.

Scrierile lui au influenţat la rândul lor pe alţi autori şovini şi antisemiţi. Între 1876 -1882 a fost regizor şi director al punerilor în scenă de la Byreuth, punându-şi amprenta antisemită asupra operelor puse în scenă. Iată ce scria şi Nietzsche, admirator al operelor sale în urma experienţelor trăite alături de Wagner: „Atunci când e vorba despre cunoaşterea adevărurilor, moralitatea artistului este mai slabă decât a gânditorului; nu vrea în nici un caz să lase să i se înlăture simbolurile strălucitoare şi profunde ale vieţii şi se apără de orice metodă, de orice rezultate nude şi crude. În aparenţă luptă pentru a înălţa demnitatea şi valoarea omului; în realitate, nu vrea să renunţe la postulatele care asigură efectele cele mai fructuoase ale artei sale, cum sunt fantasticul, miturile, vagul, extremele, sensul simbolului, exaltarea personalităţii, credinţa în nu se ştie ce miracol al geniului; ataşează mai multă importanţă permanenţei genului său de activitate creatoare decât devotamentului ştiinţific faţă de adevăr, sub toate formele sale, indiferent ce formă ar îmbrăca ele”(Uman, prea uman,1878)

Nici Cosima, născută Liszt, a doua soţie a lui Wagner şi directoare aFestivalului până în 1907, n-a fost mai puţin antisemită. În Jurnalul său nota printre altele „Richard …îmi răspunde: „Frecventându-i, le hrănim acestor oameni orgoliul şi aşa se face că nu am spus în faţa lui Rubinstein ce gândim despre evreii din acest teatru, 400 nebotezaţi şi, fără îndoială 500 botezaţi” Spune cu o glumă foarte tare că evreii ar trebui arşi cu toţii în cursul unei reprezentaţii cu Nathan înţeleptul”(Cosima Wagner, Die Tagebucher, vol.2 1878-1883, Munchen, 1977, pg 852)

Antirasismul familiei Wagner se poate vedea şi în scrierile lui Houston Stewart Chamberlain, ginerele Cosimei, şi unul din părinţii spirituali ai lui Hitler. Mai departe fiul lui Wagner, Siegfried se căsătoreşte cu Winifred Williams foartă bună prietenă a lui Hitler şi simpatizantă înfocată a ideologiei naziste. Siegfried Wagner a condus Festivalul între 1907 şi 1930 şi, deşi  încerca chipurile  să dea altă lumină Byreuthului se dovedeşte la fel de devotat lui Hitler şi cauzei sale. Moare în 1930 şi lasă la conducerea Festivalului pe soţia sa Winifred care a crezut până-n ultima clipă în victoria finală alui Hitler.

Încă din 1973 când se înfiinţează Fundaţia Richard Wagner din Bayreuth între urmaşii lui Wagner începe lupta pentru supremaţie în organizarea Festivalului.

Toate aceste lucruri le dezvăluie Gottfried Wagner în Moştenirea Wagner. Este primul dintre urmaşii marelui compozitor care denunţă antisemitismul familiei sale şi al celor din preajma lor implicaţi mai cu seamă în organizrea Festivalului de la Byreuth. A studiat intens istoria şi cultura iudaică, tocmai pentru a-i înţelege pe evrei. Cu acest prilej cunoaşte numeroase personalităţi şi-şi dă doctoratul cu o lucrare despre muzica lui Kurt Weill şi colaborarea acestuia cu Brecht. S-a arătat un neobosit combatant împotriva antisemitismului şi-a încercat cu  pe toate căile  să refacă o relţie normală între evrei şi germani având drept fundament adevărul. De o importanţă majoră este călătoria pe care o întreprinde în Israel pentru a susţine o serie de conferinţe. Această călătorie îl elimnă definitiv din lumea mic-burgeză ce guverna Byreuthul. Mă voi opri pentru o clipă la capitolul Fiul meu, pentru că, iată, între urmaşul lui Wagner şi România se creează o punte.

Intrat în familia unor italieni cumsecade prin căsătoria cu Teresina, Gottfried asistă la evenimentele ce au loc în România în decembrie 1989. Îi atrag atenţia filmele despre tragedia copiilor din orfelinatele româneşti. Între Hitler şi Ceauşescu nu face nicio deosebire. În numele copiilor ucişi în lagărele naziste, al copilăriei sale lispsită de dragostea şi afecţiunea părinţilor se decide să înfieze un copil din România. În ianuarie 1990 vine în Bucureşti şi merge la unul din orfelinate pe care-l aseamănă cu o puşcărie. Pentru cei care s-au simţit lezaţi de numeroasele emisiuni de la televiziunile din străinătate despre cruzimea cu care erau trataţi copiii în orfelinatele României socialiste iată cum descrie întâlnirea cu fiul său adoptiv. „Acesta din urmă  era într-o stare demnă de toată mila. Era atrofiat şi cu pântecul foarte umflat. Pielea îi era foarte palidă, sângerândă şi murdară. Părul blond deschis avea smocuri subţiri, pe alocuri rare, iar dinţii negri. Musculatura era subdezvoltată şi, de oboseală, era silit mereu să se aşeze. Semăna cu Jackie Cogan din filmul lui Chaplin, The Kid. Hainele se compuneau dintr-o pereche de pantaloni mult prea largi şi o cămaşă plină de  găuri, din material sintetic. Pantofii erau enormi, practic atât de mari, încât nu putea păşi normal…Prima dată când am încercat să-l iau în braţe, băiatul tremura de frică” Cât de dificilă a fost adaptarea la noua viaţă a micuţului povesteşte Gottfried pe parcursul acestui capitol, însă până la urmă între tată şi fiu s-a creat o tainică şi puternică legătură.

 

Acest vrednic urmaş al lui Wagner a ţinut în 1995 la Linz, la Festivalul Bruckner, conferinţa cu titlul: „Distrugerea creativităţii în artă:conformismul în muzică-ideologia nazistă şi muzica, mijloc de propagandă politică”. Şi în această conferinţă a scos în evidenţă încă o dată legătura ce exista între scrierile antisemite ale lui Wagner, demenţa rasistă a lui Hitler în cultură, care sfârşesc cu directivele lui Goebbels pentru muzică.  Cercetările realizate pentru pregătirea acestor conferinţe l-au dus la o concluzie: „Mi-au devenit intolerabile orice formă de religie care pretinde puteri unice de salvare şi orice ideologie fundamentalistă…Opinia mea despre lume s-a lărgit şi am acceptat că există mai multe drumuri spre paradisul terestru şi ceresc. Ele ar trebui să se bazeze, totuşi, pe simpatia activă faţă de cei privaţi de drepturi, indiferent de sex, naţionalitate, culoare a pielii şi credinţă”

În 1994 îl cunoaşte pe Yehuda Nair autorul cărţii The Lost ChildhoodCopilăria pierdută); evreu polonez, supravieţuise celor şase ani de război şi scrisese această carte cu scopul de-ai scoate pe tineri din pasivitate  asumându-şi toate greutăţile vieţii. Cartea lui începea cu propoziţia: „Trăim timpuri când trebuie să fiu recunoscător altei fiinţe umane fiindcă nu-şi exercită opţiunea de a omorî.

Mărturiile lui Gottfried sfârşesc cu un pelerinaj la Auschwitz-Birkenau unde este invitat să ţină câteva conferinţe. „După vizitele în lagăr, spune Gottefried Wagner, s-au desfăşurat seminariile şi discuţiile cu reprezentanţii grupurilor aflate acum în conflict: evrei şi palestinieni, rromi şi sinti, o sârboaică, o croată şi o femeie musulmană. Nici unul dintre noi-şi eram oameni din 33 de naţiuni, toţi angajaţi în discuţii pasionate, într-o multitudine de limbi-nu acăutat să definească vinovatul principal.  Ideea era de a naşte , la Auschwitz, un grad mai înalt de sensibilitate pentru suferinţele oamenilor.

Germanii pe care i-am întâlnit la Auschwitz erau oameni bulversaţi, cărora nu le era ruşine de lacrimile vărsate pentru milioanele de evrei, creştini, rromi şi sinti, şi toţi ceilalţi ucişi. Ne întrebam fără încetare: „Ce pot face eu, ca individ, şi noi, ca grup, pentru acombate formele de comportament totalitar din interiorul şi din jurul nostru?” S-a discutat despre felul de a deveni umani prin experienţa comună trăită la Auschwitz, dar niciodată nu s-a pus problema iertării prin mântuire, acordată de oameni, altor oameni.”

 

Aici a căzut o frunză mare

din arborele morţii

încă mai mare decât Babilonul

Ierusalimul şi orice altceva

o frunză

pe care vântul nu o poate duce

care zace şi zace şi zace

şi care, atunci când istoria însuşi va fi

dusă de vânt

va pieri

numai o dată cu locul    ( Karl Lubomirski- Auschwitz)

 

Bibliografie: Gottfried Wagner- Moştenirea Wagner, Editura Hasefer, Bucureşti, 2001

Richard Wagner-Opera şi drama, Editura Muzicală,Bucureşti, 1983

Autor Maria Sava,

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: