Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Florentin Popescu: Rodian DRĂGOI – un poet care confirmă

Rodian DRĂGOI – un poet care confirmă

 

          O mărturisire: N-am făcut niciodată caz de virtuţile mele de editor, câte şi când vor fi fiind de peste două decenii de când practic această meserie, invidiată de mulţi, dar şi de mai mulţi poate pe nedrept ponegrită. N-am făcut, aşadar, caz, însă recunosc că m-am bucurat ori de câte ori investiţia de încredere într-un autor (şi mă refer aici la perioada în care , la „Albatros” fiind, am facilitat debutul unor scriitori în poezie sau în proză) mi-a fost confirmată ulterior de condeierii cu pricina. N-au fost prea multe cazurile, însă atunci când au existat mi-au dat satisfacţii intelectuale aparte.

Între cei aflaţi în această din urmă situaţie se află şi poetul Rodian Drăgoi, căruia, în „luptele aprige” ce se dădeau înainte de ’89 pentru publicare, am reuşit să-i tipăresc mai multe poeme într-un „Caiet al debutanţilor”.

De atunci a trecut multă vreme, autorii de-acolo au scris mii de pagini (unele au şi apărut în volume individuale ori în diverse culegeri) şi aproape că-i pierdusem „urma” lui Rodian Drăgoi. În treacăt fie spus, cum mai poţi urmări evoluţia unui poet când apar sute de cărţi şi cărţulii, te miri pe unde şi în ce tiraj?

Am zis că-i pierdusem urma lui Rodian Drăgoi, dar în vremea asta, între timp adică, el a scris şi nu mică mi-a fost bucuria când, nu de mult, mi-a oferit cu autograf cel mai nou volum al lui – Fotografia absenţei mele  (Editura „Amurg sentimental”), carte pe care am citit-o cu real interes şi cu o mare curiozitate, ambele venite dintr-un lesne de înţeles orgoliu editorial.

Rodian Drăgoi a venit în poezie din Bărăganul teleormănean, care i-a dat literaturii pe Gala Galaction, pe Zaharia Stancu, pe Marin Preda, dar şi pe mulţi alţi poeţi, prozatori şi chiar critici literari din generaţiile mai noi (Florin Burtan, Gheorghe Filip, Gheorghe Stroe ş.a.), care au şi vor avea şi în viitor un cuvânt important de spus în creaţia beletristică românească, cum am mai avut prilejul să scriem şi noi într-un recent număr din ECART, cu ocazia apariţiei culegeriiNepoţii lui Moromete, 13 scriitori din Teleorman.

Rodian Drăgoi este unul dintre poeţii serioşi şi care, asumându-şi destinul, nu s-a circumscris nici optzeciştilor (deşi, biologic vorbind, aparţine acelei generaţii literare) şi nici altor orientări sau curente la modă. El a fost şi a rămas un neoromantic de clasă, practicând o lirică de bună factură, în care accentul cade pe cele două trăsături esenţiale ale poeziei dintotdeauna: metafore şi mesajul (ideea). Ceea ce se remarcă din capul locului în creaţiile poetului este o stare continuă de nelinişte şi aşteptare, o însingurare parcă anume căutată, precum în aceste Ferestre: „Ferestre flămânde mă urmăresc din frunze/când ochii mei înoată prin spume de cocori/îmi cresc din umeri frunze-nourate/ şi-ngheaţă flacăra din care tu cobori//iubita mea acum şi-n păsări ninge/convoaie de morminte aleargă spre oriunde/a răguşit şi drumul încolăcit la poartă/chiar trupul meu de mine se ascunde”. De altfel, sentimentul iubirii, prezent în cele mai multe dintre poeme, ia turnura acelei „dulci melancolii” eminesciene, singurătatea constituind  pentru autor, pare-se, starea propice inspiraţiei: „Toată noaptea cântă pe sub pământ o femeie/iarba creşte peste poemul ce l-am scris pentru tine/ albul nu vrea să mai ştie nimic de mirese/ tu eşti tristă ca dragostea dintre două ruine” (Toată noaptea).

Recuzita poetului e alcătuită din elementele primordiale ale câmpiei din care acesta descinde (ierburile, apele, cerul, copacii şi pădurea, sălbăticiunile naturii), dintre momentele zilei sunt preferate amurgurile şi nopţile înstelate (cadrul romantic, aşadar !), iar anotimpul preferat – iarna – este văzut nu atât ca decor, cât ca un mijloc de purificare, cu sensuri mai adânci, spirituale: „Să ningă pe fluturi să ningă pe case/să ningă în flaute să ningă în oase/să ningă pe oaspeţi/să ningă pe mese/ să ningă-n bătrâne să ningă-n mirese/să ningă sălbatic să ningă-n oglinzi/…/să ningă pe Casa Scânteii/prin aer să fluture mieii/să ningă în muguri să ningă-n morminte/ să fim sărutaţi de tăcute cuvinte”(Alergând spre ninsoare).

Poet al reveriilor, Rodian Drăgoi ştie să asculte tăcerile şi să pătrundă cu aripa gândului tainele orizonturilor din care descinde şi pe care le scrutează cu mijloacele proprii ale metaforei. „Câmpia – zice el – e hăituită de ierburi nomade/din ape se ridică vălvătăi de răcoare/undeva o mireasă e furată de fluturi/eu îmi dezlipesc drumurile de pe picioare/.(Vâlvătăi de răcoare).

La o mai atentă lectură, Fotografia absenţei mele rămâne, în fond, imaginea unui suflet visător, în care melancolia convieţuieşte cu visul, iar neîmplinirile iubirii sunt ostoite prin rostirea poetică, sortită să dăinuie până dincolo de fiinţa trecătoare a creatorului.

 

Florentin Popescu

Ecart / Economistul, anul XIII, nr. 227, 15 mai 2003

Autor Rodian Drăgoi

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: