Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Rasismul modern -autor Boris Marian

Michel Wieviorka, născut în 1946 era în anii 90,  director al Școlii de Înalte Studii de Științe Sociale din Paris . Autor a numeroase studii bine primite de specialiști și  de publicul larg, el a  publicat la Ed. Seuil, în 1991, „ Spațiul rasismului”, tradusă imediat la Humanitas, de Alana Șabac.

Autorul începe prin a se referi la situația politico-socială din Franța unui final de secol XX, observând o recrudescență a rasismului, ceea ce se poate observa și astăzi. Frontul Național al lui Le Pen nu are o pondere prea însemnată, dar poziția sa, negaționismul, nerespectarea drepturilor la libera activitate a imigranților, minoritarilor îl face un purtător de germeni nocivi. Scrieri cu caracter xenofob, antisemit, distrugerea„întâmplătoare” a unor cimitire, profanarea unor locașuri de cult, cunoscute și în alte țări europene, sunt, pentru o țară cu mari pretenții de tradiție democratică, semnale îngrijorătoare. Deși influența religiei este diminuată, rasismul nu se autoelimină, dimpotrivă capătă forme mai sofisticate, cu ecouri în viața socială. Spre deosebire de Anglia, unde sociologia se ocupă  și de rasism, în Franța  fenomenul este oarecum ignorat. Desigur, rasismul este un fenomen planetar, nu există zonă unde să nu se manifeste intoleranța etno-religioasă sau rasistă. Însăși noțiunea de rasă nu este definită în mod unitar, se cunoaște o lungă evoluție a abordării acestei chestiuni încă din secolul XIX. Extremele  se  concretizează în  două formule – nu există deosebiri între rase, deci nu există rase pure, cealaltă ar fi  că omenirea se împarte în rase, în grade diferite de evoluție, chiar de aptitudini. În mod naiv,   oamenii erau împărțiți în rasa albă, galbenă, neagră, roșie, apoi  în arieni, mongoloizi, negroizi, semiți ( arabi, evrei), dar  aceste opinii au intrat în istorie fără a fi corect argumentate. Există rase imaginare și rase reale? Există rase superioare și inferioare? Nazismul a redus la genocid această chestiune. Deși tineri neo-naziști apar periodic, ei nu au nici o ideologie, sunt mânați de nemulțumiri de alt ordin, iar demagogia  lor apelează la formule de mult condamnate.

 

Originile teoretice ale rasismului pot fi căutate și în antichitate. Grecii, romanii se considerau superiori altor popoare. Ernest renan căuta originile ariene ale occidentului în … Orient. Leon Poliakov explica în Istoria antisemitismului falsitatea antagonismului semiți/arieni. Gustave Le Bon preamărea rasa indo-europeană. Gobineau scria despre degenerarea raselor prin „amestecul” lor.La noi, un adept al rasismului teoretic a fost chiar evreul H. Sanielevici, astăzi ignorat. În Anglia , Francis Galton, rudă a lui Darwin, se orienta spre un rasism „științific”. Față de asemenea elucubrații au luat poziție Max Nordau, Bertrand Russel, Bernard Shaw, H.G. Wells. În Germania, în secolul XIX , un teoretician al rasismului a fost ginerele lui Wagner, H. S. Chamberlain, care vorbea despre „haosul raselor”, provocat, de ce oare, de evrei. În paranteză fie spus, însuși socrul, marele Wagner avea antecesori evrei. Unii credeau că rasele „inferioare” ar putea fi „ameliorate”, ca  și cum ar fi vorba despre animale, teorie care venea în sprijinul colonialismului și susținută chiar de oameni de talia lui Jules ferry, Leon Blum. Alexis de Tocqueville numea  acest mod de gândire  drept rasism universalist-spiritualist. Vacher de Lapouge  scria că fiecare civilizație crea propria rasă. Claude Levy-Strauss afirma că rasa este o funcție  a culturii. Desigur, nu putem să afirmăm că Levy-Strauss ar fi fost rasist, dar riscul unei excesive teoretizări a   evoluției culturale este evident. Americanul Ludwig Gumplowicz a  considerat că luptele dintre diverse grupuri umane au dus în timp la formarea raselor, care sunt confundate cu etniile, națiunile. Emile Durkheim a emis ideea că  societatea umană crează „țapi ispășitori”  care răspund pentru dezamăgirile  suferite, în cazul evreilor  găsindu-se o „explicație” ( nu o justificare) pentru antisemitism ( era în anul 1894).  Cei care au combătut rasismul,  segregarea negrilor,  discriminarea altor grupuri umane, au fost Tocqueville și Max Weber. Tzvetan Todorov a făcut disjuncția – etica și politica, în această chestiune.  În secolul XIX  a mai existat sclavie, iar în prezent mai sunt destule grupuri menținute în stare de totală dependență. În Germania un anume dr. Plotz propune o igienă socială, plecând de la concepția rasistă. Max Weber vine cu o soluție – există rasă numai dacă există conștiință de rasă. O afirmație care aduce lumină , ești rob dacă te consideri rob, dar reversul nu este valabil, nu ești superior  dacă te consideri ca atare. În SUA au fost destui autori care au încercat să justifice segregarea negrilor.  Nu mai vorbim de Germani, unde nazismul avea ca piatră de temelie, ideea de superioritate a rasei ariene. Consecințele au fost dezastruoase. Ele se resimt și astăzi. În continuare Wieviorka se ocupă de relațiile dintre „rase” ( autorul este antirasist, folosind doar convențional acest termen), de rasă, clasă și castă, de prejudecată, personalitate și individ, etc. Fără îndoială, rasismul este o ideologie, altfel nu ar  fi demn de analiză.  Revoluția Franceză de la 1789 a lansat  chemarea – Libertate, Egalitate, Fraternitate, dar Europa nu a răspuns pe măsura așteptărilor. Rasismul este totodată și un mit. Există  etape ale evoluției rasismului de la cele empirice, primitive la  formele elaborate, apoi impuse cu forța.Se face, voit, confuzia dintre diferență și inegalitate. Dacă îl vedem pe Celălalt și nu încercăm să-l înțelegem, ajungem să-l disprețuim sau să-l urâm.  Puterea prejudecății este covârșitoare în istoria omenirii. Există și rasismul „simbolic”. Instituționalizarea rasismului, violența rasistă, terorismul rasist, aceste forme sunt simultane sau consecutive. Să ne amintim de Noaptea de Cristal de la Nuernberg, în anul 1938, în Germania lui Hitler. Privind în istorie, rasismul a avut întotdeauna conotații politice, uneori fundamentale.  Un capitol interesant este cel în care se explică raportul dintre clasă și rasă. Wieviorka nu ajunge la analiza sistemului comunist, dar se știe astăzi că lupta de clasă a luat locul luptei„de rasă”, iar eșecul sistemului comunist a fost generat nu numai de caducitatea soluțiilor economice, dar și de incapacitatea „rezolvării” problemei naționale, vechile tare, prejudecățile nefiind nicicum eliminate. Chiar dimpotrivă – în fosta URSS dominau rușii, în China era etnia han, în alte țări socialiste, majoritarii erau favorizați în detrimentul minoritarilor, deși propaganda era puternic cosmetizată.  Rasismul nu este neapărat apanajul celor bogați, el se manifestă adeseori chiar în rândul așa numiților proletari. Nici clasele mijlocii nu sunt ferite de morbul rasist.  Comunitățile de ordin  etnic, religios,  profesional, etc. pot fi  în aceeași măsură vulnerabile la prejudecăți rasiste. Există și un rasism identitar, posibil oriunde și oricând. De asemenea crizele economice, politice pot agrava conflictele interetnice,  rasiale. În concluzie, chiar dacă noțiunea de rasă este discutabilă, rasismul este un fenomen al zilelor noastre. Cartea lui Wieviorka  se înscrie în lucrările de referință în domeniul combaterii aceste vechi boli psiho-sociale.

 

Autor Boris Marian

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: