Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

PEISAJUL INTERIOR

PEISAJUL INTERIOR

Un interviu cu pictoriţa Mirela Iordache, realizare Adrian Grauenfels
AG
Ca să nu mă îndepărtez de la schema fixă a interviurilor, să începem cu mici date biografice. Te rog spune-mi unde te-ai născut, ce ai învăţat, cum ai ajuns să faci din arta plastică profesie.
Mirela
M-am născut în Bucureşti, am copilărit undeva la 30 de km. de oraş.În ceea ce priveşte alegerea artei plastice, la început, decizia nu mi-a aparţinut. Eram prea mică, pentru a realiza despre ce este vorba.Eu am venit doar cu harul, şi am avut bucuria de a fi înconjurată de oameni care au fost receptivi la potenţialul meu artistic. Aici au contribuit mai multe persoane.  Îmi aduc aminte cum mama presa flori şi le grupa frumos într-un caiet de poezii şi impresii al ei.
Aveam o legătură strânsă cu bunica din partea tatălui, producea  ţesături la război (la vremea aceea erau pentru mine o chestiune foarte complicată, casnică),  dar le ţin minte şi acum, ca nişte fresce vechi, cum mi se înşiruie prin faţa ochilor imagini viu colorate . Era ca o magie totul. Culorile erau saturate, compoziţiile simple, într-un limbaj geometric-figurativ, fondurile negre. Îmi aduc aminte cu claritate. Nu reţin primul desen făcut de mine. Poate ceva desenat cu cretă pe asfalt, sau pe pământul umed, în jocurile copilăriei. Îmi aduc aminte că îmi desenam jucăriile, veneam cu adaosuri pe ele, mereu mi se părea că ar lipsii ceva, iar mai târziu, am făcut primul portret tatălui meu. Că anecdotă , îmi aduc aminte că nu eram un copil cu poftă de mâncare, mama înfuriată pe mine mi-a desenat ceva pe felia de pâine cu unt,  nu mai ştiu anume ce, dar de atunci mult timp, mâncarea avea un gust formidabil. Apoi mai târziu, în clasa a IV, am fost remarcată de învăţătoare. După un timp a venit la poarta  casei mele şi a vorbit cu părinţii mei. Le-a spus că ar trebui să mă ducă la pregătirea pentru cursurile de pictură.  Către finalul clasei a V, tatăl meu m-a înscris la o şcoală în Bucureşti de pictură şi desen.  Au urmat meditaţiile cu un profesor din Liceul Nicolae Tonitza. În clasa a IX, eram proaspătă absolventa a liceului de arte plastice N.T din Bucureşti.
AG
Ce te-a influenţat mai mult în anii de studenţie, ai fost un om al academiei sau un rebel care înoată contra curentului? Mă gândesc că ai apucat o epocă grea, de căutări şi de repoziţionare a artelor după revoluţia din 89. Au urmat ani de eliberare de normele social-politice care sufocau expresia în România comunistă. Cum ai digerat această perioadă?
Mirela
 Anii de studenţie au fost grei. Mă frământau toate lucrurile posibile şi imposibile mă depăşea înţelegerea lor, datorită vârstei. A fost ca un ghem ce l-am putut descâlcii cu greu,  mult mai târziu.
Este greu să te poţi situa undeva, într-o zonă sau stil. M-am străduit să îmi găsesc  un limbaj prin care să mă pot exprima. În domeniul artelor, lucrurile sunt complicate iar procesul de maturizare se face foarte târziu în viaţa unui artist. Eram încă din liceu sfătuiţi în legătură cu acest  aspect. Suişuri şi coborâşuri. Permanenta nemulţumire că nu eşti aproape de ceea ce vrei să exprimi în fond, că vrei să fii bun, să îţi placă ceea ce faci era o constantă. Acestea sunt aspecte ce urmăresc  artistul de-a lungul vieţii, la un moment dat ele se diminuează, dar nu dispar.  În studenţie m-am înţeles bine cu profesorii mei, eram câţiva cum  se întâmplă de obicei, dornici să stăm la atelier după ore.
Făceam între noi studii, şi apoi propriile compoziţii. Eram fericiţi când găseam o rezolvare plastică nouă, în lucrările noastre.
AG
Te rog să mă ajuţi să te încadrez într-un stil. Privind tablourile recente te gasesc post modernistă. Cum te defineşti ? artist modern? abstract? pop art? ce curente te-au influenţat şi modelat artistic? Vedem la mai toţi pictorii o perioadă de oscilare între realism şi figurativ, între clasic, figurativ şi abstract. Un bun exemplu este americanul Edward Hooper.
Mirela
Îmi este greu să mă încadrez într-un stil. Îi voi lăsa pe cei de profesie, s-o facă. Îmi aduc aminte în liceu, ca pe mulţi de altfel, cum ne-a influenţat Renaşterea.  Era o nebunie, studiul din zona aceea. Anatomia artistică, era matematică  dar şi medicină pentru mine. Umanismul renascentist a fost declicul, pentru studiul cât mai elaborat. M-a ajutat în a vedea realitatea cum îi zic eu, a obiectului studiat după model, de orice natură.Am trecut prin istoria artei şi m-am oprit în multe zone ale acesteia. Acum pot spune că rezonez, cu artele primitive şi tot ceea ce s-a făcut  în final de secol XIX, si până în prezent.
AG
Ce pictori români preferi?  Participi la expoziţii solo sau de grup? Ce spune critica locală despre munca ta? In Israel trăim o deosebit ă  efervescenţă a artelor vizuale. Cum este pictura apreciată azi în România? Foloseşti netul în a expune lucrările tale?
 
Mirela:
Dintre artiştii români apreciez mulţi, este greu să îi enumăr aici. Îmi vin acum în minte: Hans Mattis Teutsch, Victor Brauner, Marcel Iancu, Horia Bernea, Max Herman Maxy. În ceea ce priveşte participarea mea la expoziţii, cele mai multe sunt cele colective. Probabilitatea să participi la o expoziţie de grup este mai mare, decât aceea de a-ţi planifica o expoziţie personală  care implică sală, concept, idee, promovare, logistică (dacă are loc în afară Bucureştiului). Aceste aspecte sunt extrem de importante, durează mult şi se planifică  de pe un an pe altul. Anul 2011, a fost pentru mine unul bogat în participări atât de grup cât şi personale. Până acum nu aveam mai mult de o expoziţie personală, de la un an la altul. În ceea ce priveşte critica locală despre ceea ce fac eu, îmi este greu să am o părere obiectivă. Se vorbeşte în mare, frumos şi foarte rar constructiv.   Nu mă refer aici la critica negativă, ci la cea vie, dinamică , care punctează greşelile artistului prin rapelul făcut corect şi detaşat la creaţia lui. Rar mi s-a întâmplat să am curatori la evenimente expoziţionale, ce nu au plictisit  auditoriul, cu un bun spirit oratoric, viu. Arta în România, are un public restrâns. După părerea mea, la noi se face artă.  Cred că este vie, are un spirit al ei. Sunt artişti tineri cu potenţial.  Consecventa cu care aceştia expun şi se implică în evenimente, este foarte importantă, este vitală. Frontul nou al internet-ului, este la fel de important şi el pentru arte. Canalele noi de distribuire a informaţiei, sunt utile artistului în a-şi face publică creaţia. Eu folosesc internet-ul, în a-mi expune lucrările în mediul virtual, abia după ce acestea au fost expuse în galerii. Îmi promovez expoziţiile, şi la rândul lor sunt promovate pe site-urile destinate evenimentelor culturale. Sunt multe persoane care mă cunosc ca plastician, de pe internet. Vestea se duce, ca să zic aşa, mult mai uşor, mai rapid. Sunt evenimente şi artişti, despre care aflu mult şi comod din mediul virtual,  până să iau contact direct cu ceea ce expun.  Este una din laturile bune ale Internet-ului.
AG
Am vizitat recent Amsterdamul. Un muzeu deosebit este instalat în casa lui Rembrandt transformată de maestru într-o adevărată uzină de produs pictură şi litografii. Se pot vedea camera de lucru, anticamera pentru clienţi şi modele, atelierul său, cămara cu relicve istorice, oseminte, arme, armuri şi chiar un mic crocodil împăiat. Cum e atelierul tău? Ce ore sunt favorabile muncii ? Pui muzică  de fond, ce te inspiră şi cum pregăteşti subiectul unei noi lucrări?
Mirela:
Atelierul meu este unul cât se poate de comun şi care răspunde nevoilor mele,  din punctul de vedere al spaţiului, şi al luminii. Prefer să pictez ziua cât am lumină  naturală, pentru a nu-mi altera culoarea la nivelul percepţiei vizuale. Nu am găsit încă becul ideal, care să-mi redea o lumina caldă şi suficienţă lucrului. Am lucrat ani buni şi nopţile, trecând peste  regulile bioritmului meu, dar nimic nu se compară cu un lucru început şi terminat în lumina zilei. Serile încep să fac schiţe, să  gândesc, să îmi notez idei.  În atelier ascult sau nu  muzică, depinde de dispoziţiile pe care le am.
În ceea ce priveşte inspiraţia, se produce un declic la un moment dat, ce-mi dă acel avânt. Inspiraţia îmi vine din lucruri mărunte şi din detalii. Din felul în care las lucrurile să mă atingă, în mod normal şi firesc mie. Procesul poate să fie unul rapid sau complicat, depinde de mulţi factori. Câteodată am nevoie de aşa zisă  lene creativă, cum zic unii colegi de breaslă. Nu-mi puteam explica la un moment dat, după ce lucram, se instala o pauză în care nu se mai întâmpla absolut nimic. Totul lua forma de stări, senzaţii, emoţii…
AG
Acum am să te întreb de tehnica folosită. Mă interesează  procesul întreg de la concept, schiţe şi până la finişul final. Ce materiale foloseşti, ce medii, cum bate lumina în atelierul tău , ce anotimpuri preferi, ce nu te mulţumeşte la un tablou terminat?
Mirela
Tehnicile de care mă folosesc, sunt din cele mai diverse.  Soluţii acide, aerosoli, culori de apă şi ulei, zemuri de orice fel, improvizez sau nu, depinde de suport, subiect…etc. Anotimpurile nu au  nicio influenţă. Când lucrez am sentimentul de atemporalitate.  Ştiu doar când trece timpul, după cum se modifica lumina. Dacă ceva mă nemulţumeşte la un tablou, este totul. Il las deoparte, şi reiau munca când cred că o pot rezolva.
AG
Ce planuri de viitor ai? Cum plănuieşti să devii un artist major, există o strategie a succesului sau te bazezi doar pe muncă şi talent? Trăim într-o epocă a vizualului dar şi a ratingului stabilit de mediile de comunicaţie. Pe mine mă deranjează comercializarea esteticului, mă refer la arta făcută pentru a epata şi ajunge sub reflectoare nu pentru
conţinutul mesajului ci pentru că oferă presei exhibiţionismul şi show-offul căutat de lumea comunicaţională care ne inundă . Presa a preluat rolul frescei, ea duce cotidianul în ochii consumatorului de vizual.
Mirela
În planurile mele intră taberele din 2012, şi lucru în continuare alături de evenimentele expoziţionale. Îmi planific cât mai puţin, pentru ca să se întâmplă cât mai mult. Nu am o strategie, despre cum voi devenii un artist major, dar ştiu că munca şi talentul nu-s suficiente. Mă implic în proiecte artistice, colaborez cu alţi artişti, încerc să expun cât mai mult afară,  şi pe lângă toate acestea participările în străinătate sunt foarte importante.  Proiectele personale şi colective, workshopuri interactive în diverse spaţii  neconvenţionale, performance art, fac parte din viitorul apropiat.
Arta făcută pentru a epata, îmi este greu să o numesc artă. Este deja în zona show-ului, şi se adresează acelei zone atavice din om.  Arta cred, că trebuie sub toate formele ei, să transmită ceva, să fie vie.  În unele situaţii, conceptul uneia sau alteia poate fi în regulă, atâta timp cât mediatizarea se face fără distorsiuni.
AG
Mai arunc o privire la tablouri unele îmi amintesc de colaj, altele de expresioniştii germani. Îmi place tumultul cromatic, neliniştea care o transmit privitorului, nimic nu ne aminteşte de Nirvana, dar câtă forţă este pusă în acest dialog la care suntem invitaţi de artistă. La marginea vizualului lăsăm imaginaţia să colinde oraşe şi câmpuri, oglinzi, geamuri simulate, portretele unor personaje care vin din viitor sau din străfundurile memoriei. Depinde de starea în care ne aflăm şi de curajul în a ne înhăma în descifrarea stărilor sufleteşti ale artistei. Dragă Mirela Iordache îţi mulţumesc pentru timpul şi materialul oferit cititorilor din Israel, îţi doresc succes şi împlinire estetică.
Adrian Grauenfels
Dec 2011
Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: