Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Amintiri despre Bateau – Lavoir

Le Bateau-Lavoir

 

Vaporul Spălătorie – botezase poetul francez Max Jacob o casă în paragină aflată  în strada Ravignan la numărul 13, Montmartre.  Locaţia este faimoasă pentru că a găzduit între 1890 şi 1914 tineri artişti (deveniţi ulterior faimoşi) care trăiau şi lucrau în studiouri închiriate. Clădirea era mizerabilă, întunecoasă şi murdară. Un locatar povesteşte primele sale impresii: „Un singur robinet de apă, ruginit, pentru 30 ateliere de pictură, fără gaze, fără electricitate, prin pereţii de scânduri pătrunde ploaia şi vântul, o scară care scârţâie sub paşi, un miros greu de urină de pisică…”

 

Locuiau şi lucrau la Bateau Lavoir: Maxime Maufra, primul pictor instalat. Au urmat:   Kees van Dongen, Pablo Picasso. După 1904 găsim acolo pe Pierre Mac Orlan, Juan Gris,  Pablo Gargallo, Max Jacob şi Pierre Reverdy. Folosea şi de loc de întâlnire pentru Henri Matisse, Georges Braque, André Derain, Raoul Dufy, Marie Laurencin, Amedeo Modigliani, Jean-Paul Laurens,Maurice Utrillo, Jacques Lipchitz, María Blanchard, Jean Metzinger şi Louis Marcoussis, scriitori: Guillaume Appollinaire, Alfred Jarry, Maurice Chevrier, Paul Fort, André Warnod, Raymond Radiguet, Gertrude Stein, actori, negustori de artă:  Ambroise Vollard, Edmund Sagot, Daniel-Henry Kahnweiler şi Berthe Weill .

După 1910  închiriază spaţii avangardişti ca Picabia,  André Salmon, Jean Cocteau. În această ambianţă Picasso propune şi discută  Cubismul. La Bateau-Lavoir el produce celebra sa piesă:  Les Demoiselles d’Avignon.

 

În 1904, Pablo Picasso şi un amic, pictorul catalan Junyer Vidal, sosesc din Barcelona la Paris ca să se instaleze în Montmartre în studioul lăsat vacant de sculptorul Paco Durrio. Junyer Vidal plăteşte chiria. Casa se numea Le Bateau Lavoir, fiind o fostă fabrică  de piane transformată într-o aglomerare de  studiouri  cu intrarea la primul etaj din strada Ravignan, în spate alte trei etaje dădeau în strada Garreau. În anul 1880 era un loc populat de anarhişti şi boemi. Gauguin era un permanent, la fel şi poetul Paul Fort care locuia acolo pe când conducea Teatrul Simbolist de Artă. Max Jacob a locuit acolo un timp, casa este pomenită adesea de poet. Într-o conferinţă ţinută în 1937 el spune: ” Picasso a produs la Bateau cea ce mai târziu a căpătat numele de „Perioada Albastră” imitându-l vag pe El Greco. Ne plimbam spre vârful colinei Butte Montmartre. Bântuiam toate atelierele de artă şi apoi seara ca să ne amuzăm improvizam scene de teatru fără spectatori, care se terminau cu explozii de râsete.

Vecinii lui Picasso erau spălătorese de rufe, un vânzător de legume şi fructe, oameni sărmani care se plângeau de scandalul făcut nopţile de căţeaua lui Picasso, Frika, legată afară cu un lanţ. În memoriile datate 1933 Jacob scrie şi mai detailat: „Ca un hambar este studioul lui Picasso, cu grinzi golaşe, pereţi de placaj şi o podea pe care nu poţi merge fără să trezeşti vecinii.. Doamna Coudray, portăreasa cea dulce la închirieri, devenea un zbir şi ne astupa gura când eram gălăgioşi. Ah ce zile de sărăcie, muncă, prietenie şi bucurie”.

Majoritatea atelierelor din Bateau erau pivniţe, delăsate, niciodată măturate. Totul era făcut din lemn, un paradis al şobolanilor. Vidal se întoarce la Barcelona, Picasso rămâne la Bateau cu Jacob, cu un hoţ Manolo, un ghitarist ţigan Fabián de Castro, care dormea direct pe podea. Datorăm lui Jacob marturi despre viaţa în jurul lui Picasso: prietenie, ironie, flagelare, iată un text datat 1931:

 „Picasso era un om cunoscut, dar vizitat doar de Manolo şi de un „sărman evreu”  (aşa îl numea Vollard pe Jacob ) care nu crede că este un poet capabil. Eu locuiam atunci (1904) la Barbès. Am ajuns în stradă Ravignan devreme dimineaţa. M-am trântit în patul meu fără cearceafuri, mi-am privit  masa de lucru şi coridorul care ducea spre uşa lui Picasso, decorată cu aforisme şi sfaturi. L-am strigat pe nume. Încă buimac de somn Picasso mi-a deschis uşa. L-am chemat să vadă treptele de piatră ale Parisului hat până sus în Montmartre. Oraşul era ca un ocean văzut de sus.”

Picasso desenat de  Max Jacob

 Relaţiile dintre cei doi nu erau timide. Jacob îşi asumase rolul de prieten mai copt, avea iniţiativă  şi aer apărător,  îl strigă pe tânărul pictor ” micuţule”. Prietenia  lor se reflectă în multe desene făcute de unul celuilalt. Un portret făcut în cerneală  de Jacob lui Picasso, ne arată un cap exagerat de mare

cu păr negru, ochi sfredelitori, şi o mustaţă subţire care va dispare curând. La rândul său Picasso face un desen lui Jacob pe hârtia cu antetul unei cafenele, poetul apare din profil privind inteligent printr-un monoclu, cu gura ferm închisă, şi o bărbie puternică, masculină, Este un portret al puterii, nu al patosului, fără dominanţa vreunei părţi.  „Nu mai eram un biet funcţionăraş comercial” îşi aminteşte Jacob care scrie versuri îndemnat de Picasso care găsea că are talent poetic. Nu credeam atunci că proza şi poezia mea vor avea succes mai târziu . Scriam poveşti pentru copii, trăiam în extremă sărăcie dar nu mai vroiam joburi. Picasso a jucat un rol eliberator pentru Jacob. Robert Guiette descrie scena astfel: Picasso sosit din Spania îl găseşte pe Max disperat de pierderea serviciului de funcţionar. „Ce viaţă e asta? Trăieşte ca un poet ! Rade-ţi barbă, fă rost de un monoclu decent. Nu mai arde gazul. ” Astfel Jacob devine poet. Scrie poezie şi într-o scrisoare adresată lui Tristan Tzara în 1916 declară: Am decis să fiu poet în 1905 când am publicat 5 poeme în Les Lettres Modernes. Într-adevăr Jacob devine rapid un adevărat modernist folosind o geografie mobilă,

discontinuitatea tonurilor şi a registrelor, controlând cu fineţe conştiinţa cititorului.  Iată fragmente din textul „Scris în 1904” , un bun exemplu de artă fragmentată:

 Dacă îmi amintesc mormântul lui Pilat 

 e în Vienna or poate în Draguignan

 fii lui Abd-el-Kader  au făcut poze acolo

 ofrande atârnate în aerul proaspăt

Zeiţele ţes mătasea lor din spuma oceanelor

 se las vânate ca să devină peşte aurit în lacul din parc

 spălătoresele bat orele ca să trecă timpul

 Iar Loira îşi dezveleşte sufletul

 cu fiecare meandră 

 “Scris în 1904”  ne poartă în timp şi spaţiu de la  Draguignan la Vienna, din Biblicalul Jerusalem spre cocktailuri americane în Paris; poetul imaginează întregul oraş în mişcare ca un enorm şlep în susul Senei. Jacob foloseşte satira socială, jargonul, halucinaţiile, încercând o eliberare a sufletului din sinea sa socială.

În 1908 Picasso organizează în studioul său o petrecere în cinstea Vameşului Rousseau, pictor deja cunoscut. Printre invitaţi Picasso aduce un locatar din Bateau, un restaurator de tablouri vechi, cu o figură solemnă de gentelman distins, pe care îl prezintă Vameşului ca fiind Ministrul Artelor Frumoase. Rousseau prezidează petrecerea citind poeme şi ţinând zgomotoase discursuri exaltate. Apoi a cântat la vioară, ca spre final să-i şoptească lui Picasso: „Noi suntem cei mai mari pictori, eu în stilul modern, tu în cel egiptean”. Seara s-a terminat cu o beţie generală, dar fără îndoială a rămas cea mai frumoasă amintire în viaţa pateticului Douanier Rousseau. După 1908 se duceau la Bateau Lavoir discuţii pasionante despre cubism şi artă. Disputele aveau loc în studiourile lui Juan Gris sau Picasso sau în cafenelele cartierului. Doctrina se cizela în interminabile discuţii între pictorii Braque, Derain, Gris, Marcoussis şi Metzinger, ca mai târziu să se alăture  Apollinaire, Raynal şi matematicianul Princet. Desigur relaţiile nu erau tocmai idilice între personaje atât de diferit temperamental dar pentru istoria artei se petrec acolo momente de extrem apogeu.

Să găteşti era dificil la Bateau, aşa că toată gaşca se deplasa în jos pe Butte ca să mănânce la restaurantul ponosit ţinut de  Père Vernin în stradă Cavalotti, aproape de  Place de Clichy. Vernin, în mod deliberat, uita să ceară plata artiştilor care acumulau datorii mereu mai mari, iar ei apreciau mesele săţioase care le înfulecau în compania unor scriitori sau actori care proptiţi de carafa de vin roşu îşi învăţau rolurile.  Rostogolindu-se la vale spre localul lui Vernin, artiştii de la Bateau cântau pe străzi:

„Am obosit să tot mănânc la Vernin

Dar amicii doar acolo zac

Să sugă la carafele cu vin

din chifle unse cu albuş şi mac…”

O altă locaţie preferată era la Azon lângă biserica Sacré Coeur. Azon conducea un mic bistro numit Les Enfants de la Butte.  O masă costa doar 90 de centime, o sumă derizorie, dar şi aşa Azon mânat de idea unei glorii literare oferea mese gratis, aşteptând o remuneraţie prin cărţile viitor tipărite. L-a dat afară pe André Salmon, când a descoperit că nu scrisese nimic, deşi pretindea că el este cel din spatele articolelor semnate Paul Adam şi René Maizery, aşa se lăuda. În unele nopţi când Picasso era liber, gaşca se instala la faimosul  Lapin Agile, unde nevasta lui Frédé,  Bertha servea o masă consistentă  contra 2 franci, dar Picasso şi amicii căpătau adesea reduceri. Se dansa acolo, Jacob era faimos pentru figurile făcute. Se urca pe mese îmbrăcat în femeie desculţă, cu pantalonii rulaţi în sus

lăsând la vedere picioarele păroase, cu chelia şi ochelarii sclipind în lumina felinarelor iar el făcea piruete dând din şolduri şi răsucindu-se ca un titirez. Sau luând o pălărie de la o femeie o îmbrăca, se înfăşura într-un  şal lung ca să recite balade sentimentale şi părţi din opere comice până ce adunarea se tăvălea de râs. Proprietarul, Frédé, avea o carte de oaspeţi. Găsim însemnări şi versurile lui Max Jacob şi evoluţia lor în noapte:

9 seara:

Caut  rima pentru Frédéric

Am găsit .. ea este Hâc

Prefer să fiu întâi beat

ca să pot scrie în cartea lui de rahat..

mai târziu, la 2 noaptea ..

Pe punte! pianul prăfuit

Pentru agenda ta .. sunt plictisit

Parisul marea să aducă

la uşa ta în seara asta

portar al ăstui Misty Quai

un coş cu fructe, nu-i aşa că vrei?

Pe vremea acea Jacob iniţiase o disciplină: vagabonda prin oraş, apoi se chinuia între două felinare să inventeze o nouă imagine poetică, un personaj, o relaţie cu un subiect, o carte poştală, un afiş. Dacă nu găsea zăbovea sub felinar până se întâmplă ceva în stradă şi el lua note telegrafic. Aceste exerciţii deveneau esenţa unor poeme ca de exemplu cele din „Le Cornet” în care distingem un joc între adevăr şi minciună, ironie pentru trecut,  şi abstracţie cerută de titlu.

Poem simultan cu Superpoziţie Simplă

 Ce vrei de la mine ? întreabă Mercur

zâmbetul şi dinţii îi răspunde Venus

Sunt falşi. Chiar, ce vrei de la mine?

Acest baston al tău..

Nu mă pot despărţi de el 

Atunci adu-l la mine poştaş ceresc..

Jacob descrie într-o scrisoare trimisă lui Marcel Béalu în 1939 perioada de efervescenţă  modernă de la Bateau Lavoir astfel : ” avem complexitate în formă, avem artă în care armonia domină  sensul, avem viteză  asociată cu imagine, idei, cuvinte noi, surpriză, apare visul, ritmul dispare ca să facă loc jocului amor-umor. Eu propun ca opera de artă să fie înstrăinată de autorul său. Nu vizez sensul de impersonal ci adăugarea operei la patrimoniul cosmic. E ca şi cum am scris ceva de valoare şi ies din scenă lăsând opera în perspectivă, în mister şi arabesc aerian”.

 Jacob anticipează aici o analogie între poezia sa fragmentară  cu elementele cubiste pe care Picasso şi Braque le vor introduce în pictura lor trei an mai târziu. Indiscutabil, cubismul şi arta modernă a Parisului s-au născut şi conturat în atelierele şi cafenelele din jurul atelierelor de la Bateau Lavoir .

În 1914, la izbucnirea războiului pictorii părăsesc clădirea şi Montmatre, pentru totdeauna.

AG

2012

 Autor Adrian Grauenfels

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: