Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

REZULTATELE CONCURSULUI DE POEZIE „COLINDAŢI, POEŢI, COLINDAŢI!”

Avem bucuria de a vă anunţa câştigătorii primului Concurs de Poezie organizat în cadrul proiectului nostru la aniversarea a doi ani de existenţă şi activitate.

În urma voturilor trimise de cititori, s-a stabilit următorul clasament:

LOCUL I:

Dealul Morii – autor: ION TOMA IONESCU

LOCUL II:

Nichita şi cuvintele – autor: NARCISA LILIANA FĂRCAŞ

LOCUL III:

tablou fără oameni – autor: SILVIAN FLOAREA
viaţa prin sticlă – autor: CARMEN DUVALMA

Mulţumim tuturor participanţilor pentru promptitudinea cu care au răspuns acestui demers, pentru spiritul de competiţie de care au dat dovadă şi pentru calitatea de excepţie a creaţiilor propuse. A fost un adevărat tur de forţă al creaţiei lirice, o sărbătoare a poeziei pe care ne bucurăm să o fi putut găzdui, cu profunda convingere că n-a fost uşor pentru nimeni să aleagă fără părerea de rău că sunt doar trei nominalizări permise, în condiţiile în care sufletul ar fi pus pe listă cu mult mai multe.

Mulţumim, de asemenea, celor care şi-au exprimat prin vot preferinţele, ajutându-ne să ducem concursul la bun sfârşit. Fără îndoială că fiecare cititor a avut o poezie de suflet, un vers care să-i fi mers la inimă, o imagine care să-i fi bucurat gândul. Juriul, în fond, aţi fost toţi. Vă suntem recunoscători pentru atenţia acordată în egală măsură tuturor textelor şi pentru seriozitatea aprecierilor.

În speranţa de a repeta cât de curând această frumoasă şi fructuoasă experienţă, vă invităm să recitim împreună cele patru creaţii câştigătoare.

autor Alina Dora Toma

ION TOMA IONESCU
http://cititordeproza.ning.com/profile/IonTomaIonescu


Dealul Morii (colind)


Din Dealul Morii,
ţipătul zăpezii a spart
ocolind Strada Mare
direct în mine

 

Un accident grav, stupid.
Uniformele se calcă în picioare,
nu se mai disting
poliţiştii de brancardieri,
pe asfalt
cu tulumbele
împroşcând zăpadă artificială
pompierii îngropă
urmele.
Ca la un semnal,
în salonul de bal
au descins
pe rând îngerii,
cu lămpaşele lor de mineri,
ţesând beteală de argint
şi desenând liber
cristiane pe schiuri,
traversându-mă,
de parcă sângele meu
înflorit de absint
ar fi devenit pârtie…
Atâta a nins,
înfundat, perfid…
Pe sub unghii
a răbufnit
mirosul de fân
răscopt,
proaspăt
cosit.
NARCISA LILIANA FĂRCAŞ
http://cititordeproza.ning.com/profile/FarcasNarcisaLiliana


Nichita şi cuvintele

 

În ploaie, melc ud
Lângă o pară galbenă
Frunză ruginie
Pe masa plictisită de octombrie
Casă de vacanţă aşteptând
O paiaţă din conuri de brad
Pene de barză
Prin iarba uscată
*
Doi ficuşi
Lângă uşa de la intrare
Cărţi de joc
Împrăştiate pe podea
În colţ picoteşte vaza înaltă
Cu papura morocănoasă în braţe
Cinci trandafiri
S-au întins lângă şemineu
Felul lor de a-şi trăi liniştea
Deschide uşa către vara trecută
*
Bufniţele înţeleg sensul
Acelor de ceasornic
De pe faţa lunii
În camera cu trandafiri
Nichita scrie un roman
Zeama de pepene
Se scurge încet
Lângă ceaşca de cafea
Luminile verzi din ochii tăi
Au scris basmele
Din cutia mea de nuc
*
Pe statuia de lemn
Din camera de scris romane
Visează un fluture
Un trandafir a plecat
Cu două cuburi de gheaţă
Din paharul rubiniu
Din câte stiu eu, tu eşti singur
Fără maluri, fără cuvinte, fără umbre
Fără valuri din care să curgă nelinişti
*
Preţul unui cuvânt este imens
În camera cu linişte
Fiecare din noi are
O cameră cu linişte
Acolo adunăm cutiile cu timp pierdut
Acolo ne tăcem neputinţele
*
Covor din scoarţa de copac
Întins lângă statuia de ceară a nopţii
Simţi cum în adâncuri,
Mai jos de rădăcini
Sufletele lor lipite de cuvinte
Aşteaptă trezirea în muguri
*
Puiul de acvilă se odihneşte
Pe covorul din scoarţă de copac
Ieri mi-a povestit că a dormit
O noapte
În cortul pictorului de stele
În ochii lui
Sunt ţesute frunzele de stejar
Pe care vântul împleteşte
Clipe de albă singurătate
Şi le aşază la gâtul
Dimineţilor de iarnă
*
Cei patru trandafiri
Au luat cărtile de joc
Acestea au ghicit viitorul
Pentru fiecare din petalele lor
Casa unde vor locui umbrele lor
Doarme pe marginea unei cascade
*
Nichita aşteaptă cuvintele
În faţa porţii de stejar
În înţelepciunea luminii
Nichita aşteaptă timpul
Viorii de gheaţă
Care cântă cântecul
Fluturilor ce se întorc în munţi
*
Prinţesa desculţă din oraşul erorilor
Vinde adieri de vânt din palmele verii
Vânzătorii de viori urmăresc rotirea ceasului
În timpul viorii de gheaţă
Nichita şi cuvintele
Îşi lunecă trecerea
În jurul mesei plictisite de octombrie
Flori din silabe
Îşi culcă trupul
Lângă statuia de ceară a nopţii.
SILVIAN FLOAREA
http://cititordeproza.ning.com/profile/FloareaSilvian


tablou fără oameni
între două singurătăţi
îl aleg pe van gogh
bat la o uşă           se deschide
intru
spun bună seara           mă aşez
şi măsor cu privirea
câţi paşi sunt până la floarea-soarelui
mă întreb cât o fi ceasul           agăţ
din zbor vreo stea ce cade
oriunde verdele crud sângerează
mă ridic      iau viaţa aşa cum e
spun bună seara
ies
uşa se închide
bat la o singurătate
CARMEN DUVALMA
http://cititordeproza.ning.com/profile/CarmenDuvalma


viaţa prin sticlă

 

Azi privesc viaţa prin sticlă
şi mângâi cu degetele aerul albastru verzui
privind lumea fadă şi strâmbă
prin transparenţa unei dimineţi inocente şi incolore
în care întâmplările mă ocolesc
zâmbindu-mi cu superioritate în colţul gurii.
Am devenit prizonierul propriului vis
stau la marginea lui
şi nu mă mai pot întoarce spre mine.
Ca un monstru de sticlă, visul meu
în care mă pot vedea în fiecare moment
ca într-o oglindă a destinului.
Pe fiecare perete – o scenă din viaţa mea,
văd numai chipul meu în toate oglinzile
pe care le acopăr inutil în fiecare seară
cum aş închide toate uşile înaintea vieţii,
nu ştiu noaptea cine le descoperă
lăsându-le goale şi vii
cu ochii aţintiţi asupra mea
dorindu-mi moartea,
iar eu trec mereu printre oglinzi
fără să-mi privesc chipul,
căci toate oglinzile sunt înveşmântate
cu destinul meu
pe care nu vreau să-l ştiu niciodată.
Lovesc cu pumnii în chipul meu uriaş,
sunt un monstru de sticlă
vreau să-mi zdrobesc faţa şi nu pot,
pe locul unde am izbit cu pumnii în oglindă
cresc mai multe feţe ale chipului meu,
slugi zâmbitoare cu mai multe feţe,
strălucirea lor strâmbă şi neputinţa mea
mă înşeală mă ameţesc mă sfârşesc.
Culoarea ochilor mei se schimbă mereu
ca pielea unui cameleon,
de câte ori privesc lumea
mă transform mă pierd mă ascund
şi ochii mei sclipesc albaştri roşii verzi,
oglinzile din jurul meu strălucesc feeric,
orice gest fac orice pas mi se reflectă în oglinzi
crescând şi devenind mii de gesturi şi de paşi
cioburi mici fragmente posibile ale vieţii.
Nu sunt stăpân pe gândurile mele
orice gând se uită în oglindă
strâmbându-se la mine cu răutate
nu mai pot ieşi din pielea mea transparentă
în care sunt închis ca într-o cuşcă de aer
de a cărei existenţă dură numai eu ştiu.
Mereu singur
stau în faţa lumii atroce ori nepăsătoare
fără nimeni care să mă iubească
fără mamă şi tată
numai chipul meu
repetat obsedant în toate lucrurile din jur
mici monştri reci de sticlă
ce mă privesc cu răutate lacomă
din toate părţile venind spre mine
şi devorându-mă.
Azi privesc lumea
stând faţă în faţă cu ea,
cadavru cu obrajii palizi
din ce în ce mai subţiri
încontinuu autodevorându-se.
Surâsul blajin din colţul gurii
nu e o realitate, chiar în clipa următoare
se va preface într-un rânjet hâd.
În fiecare clipă
trebuie să mă pregătesc de moarte
mereu mâine va fi ultima zi
primăvara aceasta va fi ultimul anotimp
şi nu-mi mai rămâne nimic
pustiul de afară se uneşte cu pustiul din mine
mi-amintesc numai un parfum îndepărtat
de regina nopţii albă şi pură
crescută printre smocuri de iarbă sălbatică
în spatele casei bunicii
stăteam pe cimentul încălzit de soare
şi mă uitam cum trece vara
ca un nor alb pe cer care nu lasă nicio urmă
de parcă nici nu ar fi fost
şi noi nu am fi existat vreodată
aşa mici cum eram în pragul uşii
formând acelaşi trup cu cimentul cald
şi plin de viaţă
aşteptam seara să răsară stelele
şi le priveam cum apar una câte una pe cer
de parcă nimic nu ar fi existat în afara lor
poate moartea
este doar un nor palid un gând
o amintire pe cerul albastru de vară.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: