Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Mircea Ivănescu-IN MEMORIAM

„…Despre ea/putem scrie mereu ,totdeauna la fel ,chiar dacă/mereu crezând că facem nuanțe noi pentru coborârea luminii pe fața ei dureroasă…(„(),vizită seara.)El o privește dar Ea nu-l vede.Până și în portret ochii Ei sunt orbi.Ea „e un chip nemișcat”.El o privește.Iubirea e o privire căreia nu i se răspunde.Vicleiemul poetului e scris” pentru ea ,pentru fața ei/atât de indiferentă încât nici nu credem .că e nepăsătoare de fapt,pentru ochii ei orbi,/pentru mâinile ei reci…Așteptare” lângă drumul nins”-” Și pânda noastră toarnă/vreme înghețată peste noi ,/se-nchide într-un cub de gheață”(Vicleim).iubire neîmpărtășită-cuplul imaginar al poeziei lui Mircea Ivănescu -ca și cuplul prins într-o sferă transparentă din Paradisul voluptăților lui Hieronymus Bosch-reprezintă iubirea ca pe o absență -a scris într-un comentariu despre Poezia de dragoste- Mircea Ivănescu-scriitorul Nicolae Balotă și propun să pornim discuția noastră chiar din acest punct.Poetul e Frustratul-rămâne sub „clopotul coborât/ al singurătății.

Mircea Ivănescu s-a născut în  26 martie…

Un poet unic în universul poeziei românești,după cum unic este și Mopete făcut după chipul și asemănarea lui Ivănescu.mopete aduce banalul în poezie așa cum Prevert a adus cândva cotidianul-Mopete,spune cineva-ar fi un personaj urmuzian dacă nu un Bramble ,căruia poetul îi povestește isprăvile într-o detașare superioară-:”mopete se instalează într-o atmosferă lăuntrică ,adică stă în fața focului din cămin,troznește scara ,foșnește și mopete,personajul,bea mărunt dintr-o sticlă,citește ziare sau romane polițiste ,afară e vânt și ninsoare …realul mopete se împiedecă de de o cantitate de cadavre livrești ,își amintește de o casă vizitată mai de mult unde există o ființă sidefoasă…Mopete scrie un poem despre mopete ,într-o altă noapte dorind să bea apă dintr-o cutie de conserve de pe noptiera lui galbenă,îi apare un câine de aer care devine un câine personal ce,ca orice câine ,are nevoi fiziologice ,nevăzute din fericire.Cei doi se opresc lângă un copac,câinele de aer stă puțin lângă rădăcină și pe urmă cei doi își reiau plimbarea ,care aduce cu un dans blând…Într-o nocturnă umbra lui însuși e gata să-l sfâșie ,suntem la munte,iată și bufetul,cu o firmă scrisă parcă de insecte…intră înăuntru și săvârșește o beție blândă în care numai brazii se mahmuresc..apare tânăra Nefa pe care-o provoacă cele mai distilate înțelesuri pentru că fata este ca o frunză în al cărei verde ar vrea să se ascundă….trage zăvoare peste suflet..(cfr.eugen barbu-o istorie polemică și antologică a literaturii române de la origini până în prezent-poezia banalității,pp..241-2)și,întreb eu,viața e un vis?Calderon nu mai spune nimic!Ivănescu mai apasă încă o dată pedala numită nietzsche,sau plotin sau dostoievschi,încastrând gândurile lor în versurile sale și,după părerea mea asta e bine,educă,crește axiologic eseul său liric-Dar,orice s-ar comenta ,Mircea Ivănescu este poetul iubirii-Să citim împreună frumosul său poem,Grădina în ploaie-Fragii sălbatici-în primul rând,cerul bolnav/și care aruncă luminiscențe mortuare pe fețele /celor din jur -(și tu ești la mijloc,și ostrețele /gardului dinspre cărarea prăvălită spre apa /puhav bolborosind ,dincolo nu-ți mai ascund spaima/pe care o ai despre locul acesta de/putreziciune și lespezi/ascunse prin iarba bătută de vânt)/Arborescențe abia verzi /și legănate dar străvezii -mi se agață de haină /la fiecare pas.nu mai e cu putință nimic./până la urmă va începe să plouă.E frig/Și cercul pe care-l înscriu ,ocolind cu/gândurile impure /tufișurile spre fundul grădinii-e zadarnic-Nimeni nu e ascuns acolo – e doar un harnic /simțământ de zădărnicie care stârnește umbre…să fie o grădină ocultă ..Bumarzo sau Guel?Ficțiune!Starea interioară a poetului nu e tulburată de nimic.Iată scenă de interior-mopete spune-dar dacă acum am spune -că dintr-o  zi sau alta a noastră orice/moment/s-ar face o scenă  desfășurându-se într-un =continuum lent/de întâmplări-ca-ntr-un roman în care-să se adune-personaje cețoase -bărbați cu ochii/posomorâți /de prea mult alcool ,femei cu părul strâns/într-un șal/negru-și în lumina gălbuie,care îți/aduce aminte de flacăra  lumânării,s-ar/începe deodată discuții întortochiate /despre viață /și moarte și despre suflet,și despre mai știu/eu ce-și afară s-ar face noapte târziu/și umbrele care s-au strâns la geamuri /îngheață/și printre ei când îți mai ridici /ochii,să-i privești fața îngropată în șal-/ea nici nu-i aici?stare interioară de plictis dulce?să citim și-Jocul de dimineață-Pe urmă,e ca și când ai merge pe o /stradă,cu mulți /copaci cu foarte ample coroane-și e o/lumină moartă /de la un capăt la altul.E foarte devreme/dimineața,și mergi singur.Nu te mai/gândești/de loc la singurul lucru la care ai vrea/să-ți întorci încercările acestea încete de amintiri/neajunse la capăt.este numai o /întunecoasă absență/în locul unde atunci erau sunete moi,/stingându-se/de jur împrejurul unei lumini la mijloc,/și nemișcate/doar că totul rotindu-se în jur revenind/alunecând-o tot mai înainte-și se mișcă/timpul/-nu?-în felul acesta/Și acum e timp -numai că e întuneric de dimineață-și prea mulți-copaci pe o stradă necunoscută,cu case/prea vechi-și străine.Un pic Bacovia…m-a surprins ce puține rânduri a  scris despre poetul Mircea Ivănescu Al.Piru-( Al.Piru,Istoria Literaturii Române,pag.317)-șase rânduri:”Un fantezist ironic original Mircea Ivănescu,disprețuitor față de titlurile volumelor sale(versuri,1968;Poeme.1970;Poezii,1971;Poem,Amintiri,1973),poet detașat în intenția sa de obiect ca și de subiect,scriind despre mopete ,eroul unei false epopei,mopetiada,cu personaje himerice,heraldice,precum pisicâinele,pisifonele,broscoporcul,crocomurul și rinocalul”(Der Sussenwassrmops și Der Wein pintscher din Neue Bildungen der Christian Morgenstern.)

Timpul lui Mircea Ivănescu(n.1931-m.2011) s-a scurs ca un vis.Mopete a rămas cu noi.

 

Autor Gabriela Garlonta

Single Post Navigation

One thought on “Mircea Ivănescu-IN MEMORIAM

  1. g.apetroae@yahoo.com on said:

    Literatura , Postmodernismul lui Mircea Ivănescu

    Gheorghe Apetroae – Sibiu

    Poezia curentelor postmoderniste ,în general, un edificiu liric de scurt metraj, s-a construit de către Mircea Ivănescu din elemente structurale de firească sensibilitate, într-un sublimat de interioritate și de incantație, în figuri suprastilistice de simbol. Se asistă la construcții poetice în afara convențiilor estetice, cu liant de metaforă în crome stranii și în vibrații asonante… Se descoperă în registrul armoniilor fonice partituri ale dizarmoniilor cosmice ,care dezvoltă atitudini limaxice și stări noetice celeste, ce reverberează în integralitatea existențialismului antropologic cu o rezistență comprehensivă, în ecuații estetice (din „Versuri”…vorbe, vorbe, vorbe; din „Alte poezii”…poezia e altceva…) . Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmarea estetică a grotescului, mitului, chiar și a satanicului, răului, tragismului uman și a sinistrului , spre a crea în structurile poetice fațete – măști cu reflexii antinomice de natură teluric – apolinică de înaltă factură ideatică, opuse prețiozității estetizante. Se vrea a se pune în evidență, prin metaforă , prin corespondențe și analogii de simple intenții absconse: frumosul, concretul uman și normalitatea ontologică . Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul , prin utilizarea acestor elemente artistice postmoderniste cu principii simbolistice și imagistice , lingvistic dominate de un imagism metaforic, esențe lirice care ne despart de creațiile versicate clasice, prin înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și disimulării în actul creației….Mircea Ivănescu, așa cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni sau din afară, în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor sibiene, era unul dintre puținii poeți care în destinul și voința-i, livrești, putea realiza facil comparații – corespondențe în principiile textelor comparate , rostind frecvente citate bine articulate în contextul acelor ședințe, din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot, Dylan Thomas, cocheta foarte relaxat cu P. Eluard, J. P. Jouve, G. Apollinaire, Jean Arthur Rimbaud , nega, cu accente sociologice radicale valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora, împreună cu Tristan Tzara, R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba și Giusepe Ungaretti, sau particulariza, cu o spontaneitate genuină, rezonanțele meditative ale sensibilității și neliniștilor cotidiene, preparând pe loc soluții politice , pe care le releva anecdotic, ca pe o iubire aridă, pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului, cochetând cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil , Raymond Queneau, J.R. Jimenez, sau lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de textele auctoriale ale participanților cu creații în cenaclu, aducându-le în luminarea poetică, prin descifrarea misterelor existențiale din textele expuse, lucrând cu o sumă de culturi și învățături sedimentate în lăuntricul său, pe care ni le releva, împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw , Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound , W. C. Wiliams, sau, apăsând pe pedala realismului, în lucide observații, îl semnifica pe Cesare Pavese , Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și Rabindranath Tagore… Mircea Ivănescu , în jurul căruia nu lipseau apostolii literaturii sibiene, nominalizându-i pe regretatul poet Iustin Panţa şi pe poeţii Dumitru Chioaru, Ion Mircea, Ion Radu Văcărescu, Mihai Posada ş.a , s-a configurat, astfel , la Sibiu, într-un simbol critic al postmodernismului literar în România. . – De ce? Pentru că a reușit aici sindinamic şi sinchorologic inducerea acestui curent – postmodernist narativ, în poezia românească contemporană. A reușit cu succes aceasta, așa cum o releva Mircea Ivănescu în ” Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, prin intervenții edificatoare, structurarea accentuat anecdotică , expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor sensibile şi abisale, de la satiric și până la descifrarea misterului ființării . Poezia sa inedită și critica doctă dezvoltată în cercurile literare sibiene a activat suprarealismul și expresionismul în lirica sibiană și românească în acei ani memorabili pentru literatura sibiană, baza pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne din sedimentele impresiilor entive lăuntrice revelatoare, prin Mircea Ivănescu, la cotele pe care le reușise în alte spații literare Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams , Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și John Crowe Ransom în citica literară și eseistica americană, Andre Gide, J.F.E. Lemaitre , Andre Maurois , Andre Thibaudet, Charles Mauron , Jean-Pierre Richard , Jean – Paul Sartre și L. Goldman în critica literară și eseistica franceză , Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, Eugenio Montale și Antonio Gramsci, în critica literară italiană, William Edmund Gosse, Edward Herbert Read , Middleton John Murry și Arthur Symons, în critica literară și eseistica engleză, iar Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno, în literatura spaniolă și nu numai în aceste spațialități culturale. În același timp, prin erudiția și talentul său scriitoricesc, cât și grație activității de traductolog, prin numeroase traduceri din limba engleză, să nu uităm traducerile din Wiliam Faulkner (Povestiri…), Francis Scott Fitzgerald (Marele Gatsby), Soren Aabye Kierkegaard (Şcoala creştinismului), Friederich Nietzsche (Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti), culminând cu traducerea romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyce, scriitorul Mircea Ivănescu a devenit reper literar ireversibil, de înalt rang, în literatura română și universală a sfârșitului de secol 20 și începutului de secol 21.. În prezența scriitorului poet eseist și traductolog Mircea Ivănescu, modestia sa, conjugată cu înalta cultură, dialogul livresc cu acesta, un permanent antren la transcenderi metafizice, mă fericea și mă fascina. De aceea, îi voi păstra, cât voi trăi, imaginea vie în memorie…

    Sibiu, 2011, Gheorghe Apetroae Sibiu, reeditare, 2012

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: