Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Paletă de poezii, toamnei

Comentari la “Zestrea toamnei “ de Emilia Dănescu

“ Zestrea toamnei”, este cartea de debut a poetei Emilia Dănescu. A apărută la Ed. Singur – Târgoviște, anul 2011.
Prefața – Pactul cu poezia – aparține Elenei Munteanu.
Grafica interioară, apare sub forma unor desene miniatură, spre a sugera tistețea toamnei și spre a lăsa libertate sufletului din cuvânt.
În postfață, Patricia Viorica Belcin, “ Rătăcește pe cărările toamnei” sigur, prin cuvinte alese.
“Cu palmele întinse peste timp,
Când florile de măr pe tâmple-or ninge,
Iubirea-mi va fi veșnic anotimp
Și puritatea ei mi se vas tinge .”
Aceste versuri le pun ca motto, la ceea ce doresc să creionez despre poezia Emiliei Dănescu, scrisă în timp prin pasiunea gândului și oferită în prgul toamnei, spre citire. Și cum toamna revarsă după paleta sa, tone de culori flamande, prusace, sau venețiene peste tot ceea ce a înmugurit primăvara și a înflorit vara, în aceiași măsură poeta, revarsă de pe paleta sufletului său, mii de sentimente pure: înmugurite apoi înflorite însă neatinse poate, înspre toamnă.
Toamna, își adună cu supunere și în subtilă tăcere, toate întrebările care rămân fără răspuns. Pe cât este ea înfrumusețată de sfintele culori plăcute ochiului – tot astfel toamna – arată și bolțile sufletului Emiliei: o interiorizare inimitabilă, o suferință de aceiași subtilitate plină de încărcătură și neliniște, sau poate de cântecul destinului.
“Strâng cioburi arămii dintr-o poveste…
Când cearcănele vieții îmi ascund,
Nici lacrima săpată nu mai este
În orizontul ce-l credeam rotund .*
Lipsită de leagănul unei iubiri, a unei inimi existentă în doririle sale, poeta trăiește frumos si adevărat vise singulare .
“În mine port aievea tristețea și durerea
Că te-am pierdut, cu toate că nici n-ai existat.
Să mă renasc, eu nu știu de voi avea puterea,
Din propia-mi țărâna, ca Phoenix ne-ncetat.
Dar cum mereu mă dărui, cu sufletul orbește,
Dorind ca sentimental cândva să se întoarcă,
Mă irosesc în focul iubirii ce topește
Că-n mâinile-i sunt astăzi numai prilej de joacă. “
Prin versurile ei latente ce puteau fi adevărate cândva asemeni toamnei pastelată-n flamand, prusac sau venețian, poeta Emilia Dănescu, mai speră la taina care ne învăluie spiritual.
“Dar de va fi să ne-aruncăm nebuni
În clocot de dorințe ne-nplinite,
Vom ști că-n lumea asta sunt minuni
Și veșnicii in doi ne-au fost sortite. “
Fără artificii și cuvinte ostentative, poeta se confensează sincer, punându-și sentimentul de preț , iubirea, pe covorul de frunze pastelate al toamnei .
*când am vrut să iubesc
iubirea mi-a întors spatele
cănd am vrut să scriu
cuvintele au fugit de mine
am sorbit până la fund
paharul dezamagirii
apoi am vrut să râd
dar râsul s-a prefăcut
în migdale amare . “
“ Zestrea toamnei”, este zestrea Emiliei !
Citiți-i versurile: sunt fiorul sufletului, sunt fiorul toamnei !
Constanța Abălașei-Donosă

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: