Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Cronici răsturnate 10. Săptămâna 5-11 mai 2012

Dobrică Mariana – Caii albaștri de pe strada mea
http://cititordeproza.ning.com/profiles/blogs/caii-alba-tri-de-pe-strada-mea
și tropoteala:

De ce nu? ”Și caii se împușcă, nu-i așa?”
Șturlubatică, sălbatică și mirosind a literatură de la o poștă, așa ni se prezintă în acest text autoarea, care, nu știu cum face de ne trântește câte un text din ăsta, să n-avem liniște toată săptămâna. Abia terminasem de digerat ”Măști”-le de săptămâna trecută, fără a găsi un răspuns mulțumitor în adâncul ființei mele, când a venit cavaleria asta rusticană să-mi tulbure naturelul. Dacă ne-ar fi lăsat la imaginea devenită clișeu a cailor verzi pe pereți nu ar fi fost nicio nenorocire, că, absurd ni se pare numai ceva neobișnuit, dar dacă am vedea zilnic scroafe zburând, cu cercei din cireșe după urechi, nu ni s-ar mai părea atât de nelalocul lui acest fapt și nu l-am mai lua în seamă.
Trist e că nici viețile noastre nu prea le mai luăm în seamă, considerându-le simple fapte banale. De-aia vine din când în când câte un scriitor, așa ca Mariana Dobrică și ne mai trage de mâneca maieului: ”Alo, e vreun om în pielea asta?”. Eu sunt mai bădăran, dar doamna are stil. Ne ia ușor, prin învăluire, ne invită la o cafea pe balconul din dotare, al apartamentului vreau să zic, cu intenția sugerată de-a dreptul de a ne băga în lumea ei fantastică. Are dreptate, frate! Ești în proza ei, pe balconul ei,vrei nu vrei, bea Grigore aghiazmă! Adică, uită-te la caii ei. Ce, nu-i vezi? Ești chior, dacă nu cumva ai orbul găinilor prinse de o ușoară gripă aviară.
Ei sunt acolo și nici măcar nu sunt așa un fapt inedit. În orașul cu pricina mai sunt și alte patrupede, mai exact, zebrele dintre ”tors de motoare” și ”gaze de eșapament”, dar nici pe alea nu le mai ia nimeni în seamă, de parcă la țară la ei numai de-astea aveau în bătătură.
”Cu timpul, tot mai mulți au început să vadă caii albaștri…”
Eu zic că de foame, că halucinațiile astea se manifestă în fel și chip, în funcție de temperament și grupa sanguină.
Ei și dacă i-au văzut ce credeți că s-au gândit să facă? Să-i înhame la o căruță, auzi la ei, să-i facă utili! Huo, ticăloșilor cu suflete mici! Oameni mici cu gura mare.
Până la urmă i-au închis într-un hipodrom, ca pe niște simpli…cai.
Autoarea ne invită în final la visare. Să ne smulgem din lumea măruntă a realului și să nu ne fie frică să ne construim propria lume, fantastică.
Acum mă întreb și eu ca deșteptul: de ce o fi văzut, frate, numai doi? De ce nu o herghelie? De ce nu toți caii din lumea asta plus cei din povești, care să vină zilnic în tropot asurzitor pe strada aia Principală și să trezească, dracului, lumea asta puturoasă, care nu mai vrea să viseze? Ei, de ce?
Am și eu finalul meu. În captivitate, caii albaștri s-au mâncat între ei, din interior, și după ultima îmbucătură, au fornăit de rămas bun, iar nechezatul lor albastru s-a făcut cer.
În zorii zilei fără cai, îngrijitorul hipodromului a găsit două piei albastre. Orașul a ținut doliu trei vieți din cele nouă ale unei pisici vagaboande, apoi au înființat Muzeul Visării, unde pieile erau exponatele cele mai vizitate. Vreo alte două vieți, că pe urmă s-a închis și muzeul, din lipsă de interes.
Voi, Cititorii de proză, ce căutați la un text literar? Așa-i că nu prea aveți răspuns? Luați oricare dintre textele Marianei Dobrică, citiți și apoi gândiți.
Pace vouă, cititorilor!
Autor Viorel Ploeșteanu

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: