Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Cronici răsturnate 3. Săptămâna 17-23 martie 2012

”Casa îngerilor” – Virginia Paraschiv
http://cititordeproza.ning.com/profiles/blogs/casa-ngerilor
Se recomandă (sau nu) fundalul sonor http://www.youtube.com/watch?v=Kk4eGb3SuKs
Nu, nu este o prefață la vreo carte, așa cum vă așteptați. Nici recenzie nu este, nici necrolog și nici cronică sportivă. E literatură, fraților! Ce credeați voi, că doamna serioasă și pricepută în analize pe textele altora nu se ocupă și cu așa ceva? Adică ce, oamenii serioși nu scriu literatură? Sau poate că ”doamna de fier” nu este chiar așa dură cum pare, că textul ăsta mustește de umor și fină ironie.
Ce nu pricepui io este titlul, vericule, vorba Maiei Martin, că tot avuse un vernisaj, să-i trăiască și să-i mai crească! Cum ce? Talentul, desigur, deși e doldora.
Să revenim. Casa îngerilor? Se poate, dar eu i-aș îmbrăca în catifea neagră sau măcar violet. Pe îngeri.
Scena de început e criminală. Vine Marin acasă, în sânul familiei, într-un ritual numai de el și, probabil, consoartă înțeles, gol pușcă își scoate costumul și șireturile la aerisit pe balcon. Șireturile am priceput, dar de ce, frate și costumul?
Ca în orice familie cumsecade, soții se alintă în fel și chip, aici mai mult ea pe el, el fiind de acord. Sunt și eu de acord cu Dobitocel, Lăcomel, Grăsunel și Crănțănel, dar nu cu Orfănel. Aici Elvira e prea dură și îl acuză pe exhibiționistul ei soț că e orfan nu numai de părinți (de parcă ar fi vina lui), ci și de copil (de parcă n-ar fi și vina ei), că odrasla, nefiind crescută cum trebuie (de el, că ea nu se preocupa) avea apucături teribiliste și a crezut de cuviință că e trendi să moară într-un accident de mașină (furată), alături de alți patru tineri la fel de… îngeri.
”Aia e, Nilă”.
Doamna Virginia Paraschiv ne dovedește că e fată de fată (sau de cartier, mă rog) și ne bagă la greu cuvinte plăcut sunătoare în urechi fără fițe. Iote aici exemple: șparlite (”a limuzinei șparlite din garajul…”), crizetă (”etern iresponsabila crizetă de teribilism”), licuresc (”licuresc pe cer cinci stele”), prestau (”damele… prestau la domiciliu, serviciu silențios, discret”) etc.
Dacă vreți demonstrație de condei ferm, ascuțit și direct o aveți: ”s-au îmbârligat sănătos, câinește”. E vorba despre câini, desigur. Câini care nu se fandosesc și știu să fie câini.
Ce spuneți despre această reacție a unui om în fața dezrădăcinării? ”Bunicul s-a răvrătit, a murit scurt și malițios…” Ei? Chestie adâncă, nenicule!
Personaja principală, Elvira, dintr-o ambiție a părinților, trebuia să studieze pianul, pe ascuns, of course, pentru a se deosebi de comunele Marița și Gheorghița. ”Exersa mutește pe clapele dela pian”, că delavrancea nu suna bine.
Bunica nu a avut puterea să se răzvrătească în felul bunicului, în schimb s-a hotărât să-i facă pe cei din familie (fiică, ginere, nepoată) să simtă că au un bătrân în casă, așa că a lungit disconfortul, asezonat cu toate ingredientele neputinței, cât a putut de mult. S-a răzvrătit în cele din urmă, iar momentul este surprins extraordinar: ”camera bunicii oportun defuncte a permis ursuzului tată să se adune de pe drumuri”.
Nunta Elvirei cu viitorul Dobitocel, încă Marin, a fost prilej de bucurie și desfătare umoristică pentru cititor: ”socrul mic nu s-a îmbătat la nuntă, nici nu a dat pe acolo” sau ”toată lumea a plecat sătulă, distrată și multțumită ”, nu puțin.
Expunerea goliciunii lui Orfănel (orfan și de nevastă?) din debutul povestirii este întoarsă cu susul în jos pe final, atunci când îi crapă pantalonii și nu i se văd chiloții, pentru simplul fapt că nu îi avea pe el (episod premeditat de către Elvira?). Această întâmplare minoră declanșează furia șefului închisorii, eliberându-și într-un tir de armă frustrările și chinul îndurat pe parcursul întregii povești. Penultimul glonț l-a folosit pe propria-i persoană, ultimul lăsându-i-l cu un mesaj soției: ”Diavolițo!” (Asta e de la mine, nu de la autoare).
Povestirea se încheie cu aceeași scenă de liniște din căminul conjugal, scenă din care Marin nu pare să lipsească. Sau poate nici n-a fost vreodată pe acolo.
Nu vă uitați la prostiile înșirate de mine mai sus și puneți mâna de citiți, fraților, literatură bună. Citiți-o pe Virginia Paraschiv și apoi nu o să mai stați pe gânduri dacă să continuați sau nu lectura unui text prost, când îl întâlniți pe internet sau aiurea.
Concluzie: Unul din cele mai bune cinci texte citite până acum pe site-urile literare.
Autor Viorel Ploeșteanu

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: