Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Cronici răsturnate 6. Săptămâna 7 aprilie – 13 aprilie 2012

S. Budeanu – Crabul
http://cititordeproza.ning.com/profiles/blogs/crabul
Hristos a înviat!
Am să încep cu un citat, nu din textul ales spre expunere, ci ”din” autorul acestui text: ”Consider respectul pentru cititor ca fiind esențial în creația unui autor, oricare ar fi el.”
Pricepură-ți, voi, cei ce mâzgăliți hârtia?
Aoleu, măcar azi, de Sfintele Paști, să mai punem lacăte gurii și să ne vedem de propria mâzgălitură.
”Se spune că” autorul nostru (bun național) povestea odată cum stătea deseori la o terasă din inima Odobeștilor cu un bun prieten și puneau la cale literatura urbei, a țării și a universului. Ce imagine idilică! Mi-ar fi plăcut să stau la masa vecină (măcar) și să trăiesc acele clipe importante în formarea unor mari scriitori.
Dar, după ”Pârțul lui Dumitrachi”, liniștea munților Vrancei nu a mai fost aceeași.
Domnule, eu scriitor mai zgârcit ca S. Budeanu nu am văzut. ”Cu lăcrămi în ochi v-o spui” și odată cu mine toți cei care l-au citit. Nu cred să fie vreun text de-al dumnealui care să fi primit vreo critică negativă și totuși ni le servește cu picătura. În ultima vreme crede că ne-am făcut bine și nu ne mai administrează medicamentul. Respectul ăla față de cititor, de care ne vorbea în citatul mai sus menționat, nu poate servi drept scuză.
Io cred că pot să încropesc de-o bandă de cititori și-i călcăm bătătura din Odobești, că, în numele haiduciei, avem dreptul să luăm de la cei prea mult dăruiți de zeul literelor și să dăm la săracii și amărâții de cititori. Și dacă tot ajungem acolo, îi luăm și butoaiele cu vin. Pe-astea nu le mai dăm la cititori.
Să revenim la mieii noștri de pe mese.
Naratorul care dezvoltă un fapt banal, care pentru majoritatea oamenilor ar trece neobservat, cu umor, dă măsura talentului și imaginației sale creatoare. Avem un ciung și un crab, ciung și el, aflați în vacanță la mare, cu cortul, pe plaja Corbu, la nea Ioan Florin Stanciu. Credeți cumva că acel ciung e nebun că stă de vorbă cu un crab? Ha! Habar nu aveți. Crabul e cel nebun că stă și-l ascultă. De fapt, îl domină și îl folosește. După ce că-i ține umbră, îi mai aduce și de mâncare.
Autorul ne servește discret și metaforic o gustare filosofică: ”…Stăteau amândoi, unul lângă altul, fiecare cu gândurile şi grijile lui, privind cum soarele roşiatic se stinge în orizontul mării, doi dezrădăcinaţi, om şi crab, aruncaţi, unul de talazurile vieţii, celălalt de valurile mării, pe aceeaşi plajă stâncoasă, undeva, într-un colţ de lume barbară .”
După gustarea filosofică avem la desert o delicioasă cacofonie: ”casca căpeteniei”.
”Chaim Avishai, macabeul, cămătarul castrului, îngălbeni.”
Domn Budeanu, aveți noroc că nu mai e alde Țugurlan p-acilea, că o încurcați cu anti-macabeismul ăsta, zău așa.
”Toiagul macabeului, ghintuit cu vârf metalic, îi înfieră coastele”.
O altă punere în scenă. O altă viziune, care te duce cu gândul la universalismul macabeului. Aluzie extrem de fină asupra realității.
”- Lapidați-l, lapidați-l! molfăi o bătrânică în gingiile-i știrbe.”
E-he, înțelepciunea bătrânilor! Ai zice că, după o viață de păcate (nimeni nu scapă de ele), nu se cuvine să dai cu piatra. Ba bine că nu!
Copilul Asuriei, văduva ce fusese ajutată de cel care acum le căra în spate păcatele, pare a fi singurul sâmbure de speranță. Mila este la cei neprihăniți.
Paradoxul ni-l oferă tâmplarul ciung, cel care nu pricepea obiceiul barbarilor de a căra crucile în spate, în numele profetului lor și va face exact același lucru în numele omeniei. În mod aproape firesc își cară în spate crucea de el însuși cioplită. De aceea, numele date religiilor nu au nicio importanță.
Finalul îmbină în mod artistic basmul, istoria și realitatea. Cazi pe gânduri și te întrebi, nu pentru că azi e Paștele, de ce atâta sacrificiu din partea unor oameni în numele omeniei, care nu este neapărat un atribut al celor ce se nasc în trup de om?
Și de aceea îi vorbim uneori crabului, ca și când am vorbi întregii omeniri și nouă înșine.
Avem un text încărcat de simboluri și fine aluzii. Cei care vor, totuși, să-l înțeleagă, să facă ce am făcut și eu.🙂 La comentariile textului ”Crabul”, care a fost postat pentru prima dată pe 01 decembrie 2010 http://cititordeproza.ning.com/profiles/blogs/crabul-1, căutați-l pe cel al doamnei Virginia Paraschiv. Cu siguranță veți iubi și textul și comentariul. Pe deasupra, vă și dumiriți.
Adevărat a înviat!
Autor Viorel Ploeșteanu

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: