Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

De ce îngerii cad la fiecare lacrimă de poet

Postfaţă la volumul de poezii ” Viaţa pe verticală” a poetei Mihaela Meravei
Nu e uşor să scri de Mihaela Meravei şi nici despre poezia scrisă de inima ei. Nu pot scrie pe orizontală despre „viaţa pe verticală” a unui căutător de pepite în râul cuvintelor aşa că voi alege să mă dezvolt într-o spirală precum se amestecă, pereche cu pereche, poezia cu viaţa.
Deşi scrie fără muză (a pierdut-o printr-un târg de duminică) îşi pune speranţe într-un timp comun cu valenţe de bumerang, iubeşte oamenii aşa cum sunt (între ideal şi păcat) veşnicia are culoarea florilor şi valsul fluturilor dezleagă misterul din supliciul vorbelor, priveşte înmugurită reforma sentimentelor şi trece de vameşii nopţii cocor cu o singură aripă dăruindu-se vieţii pe verticală între două lumi paralele din când în când.
Paradoxurile ca şi excepţiile nu fac decât să întărească convingerile Mihaelei că lumea nu e doar un spectacol al existenţei fizice.În căutarea sinelui se amestecă cu pământul, se transformă în lacrimă, răscoleşte frunza toamnei şi fură lipsa de respect a fulgului faţă de atracţia universală…chiar şi mugurilor le promite aripi şi veşnică primăvară; în poezie aduce cerul sub căpătâi şi oceanul îl aşează într-un bob de rouă, iubirea rămâne singurul liant dintre nimic şi infinit iar răsăritul poate fi o dovadă că întunericul e o parte a luminii.
Ştiu că o să pară ciudat însă viaţa nu glumeşte cu nimeni…nici cei ce nu o iau în serios nu pot râde întrutotul…şi precum o continuare la o altă continuare sfârşesc prin a încerca să lămuresc zborul acestui poet dinspre azi spre totdeauna : s-a născut într-o zi de Paşte şi nu va obosi nicicând să creadă în lumină şi înviere.
Sub pseudonimul „Angel” nu se ascunde nici un om…doar un poet!
Măî ntreb ades de ce scriu poeţii şi pentru cine, cine îi ascultă şi cine le şopteşte versul…apoi văd cum cerul se apleacă peste lume prăbuşind îngeri pentru fiecare lacrimă de poet.
Poate de aceea poeţii nu-şi găsesc locul printre oameni şi nici nu locuiesc printre zei…sunt doar vise ce zboară între două lumi paralele întotdeauna pe verticală; nu au decât o cale de întoarcere: prăbuşirea!
Sper ca poetul aici de faţă să treacă în lumea cealaltă fără a cunoaşte drumul înapoi.
Tot mai sus, Angel!
Tudor Gheorghe Calotescu
06.05. 2012
Tg-Cărbuneşti

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: