Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Realismul incredibil al existenţelor de sub pod ( Lumea de sub pod şi zarva ei, autor Zoltan Terner )

Realismul incredibil al existenţelor de sub pod

 

Aflasem de mai multă vreme că Zoltan Terner lucrează la o carte, însă, din păcate, începusem să devin puţin sceptic în privinţa apariţiei acesteia. Ştiam cât de ocupat este autorul, un foarte vrednic publicist, cu apariţii aproape zilnice în diferite ziare şi reviste, dar cu adevărat îngrijorat nu eram. Aveam convingerea că, la un moment dat, va veni şi rândul cărţii.

În consecinţă, nu mică mi-a fost uimirea şi bucuria când, la începutul acestui an, am primit nu una ci chiar două cărţi scrise de Zoltan

Terner. Una din ele însă îmi incitase curiozitatea fiindcă aflasem, vinovate fiind indiscreţiile noastre specifice, de titlu, iar acesta avea ceva care mă fascina la el: Lumea de sub pod şi zarva ei. Încă din ziua când am primit-o am început să citesc, lăsându-mi eu treburile la o parte, mărturisesc, chiar cu o oarecare plăcere. Ştim cu toţii că tihna unei lecturi suplineşte în bună măsură necesitatea îndeplinirii unor sarcini care, ca orice obligaţii, te invită parcă să le laşi, măcar pentru un timp, la o parte.

După prima lectură, dacă nu aş fi ştiut că Zoltan Terner este un scriitor profund, inteligent, un eseist de forţă şi un analist subtil al relaţiilor interumane specifice societăţii moderne, aş fi fost tentat să cred că această scriere este un minunat  roman absurd, acel absurd care în tinereţea noastră, mdeh, cam îndepărtată totuşi, făcuse mare vogă. Cum însă, eram convins, nu putea fi asta, m-am reîntors la text pentru a-i putea desluşi tainele. Iar acestea nu erau puţine şi nici nu-l dezminţeau pe autor.

Am aflat că puse intenţionat într-o lumină stranie, fantastică, uneori macabră, însă totdeauna fascinantă, poveştile cuprinse în volum, fie că sunt spuse de un „povestaş” sau de un alt personaj cu referire la o anumită întâmplare din viaţă, iar ele erau, toate, teribile avertismente, sub o altă formă desigur. Autorul doreşte să ne spună, folosind repetiţia pentru o mai bună înţelegere, că viaţa noastră, a tuturor, se desfăşoară într-un continuum spaţio-temporar, iar evenimentele acesteia, inclusiv personajele care le însoţesc, nu sunt trecătoare ci ne vor întâmpina, într-o obsesie a revenirii, pe întregul parcurs al vieţii, dar şi dincolo de ceea ce înţelegem noi prin termenul „viaţă”. Fiindcă, aşa cum subtil dar insistent ne sugerează el, firul vieţilor nu se rupe niciodată complet. Se răsuceşte doar în eternitate precum acel mister pe care fiecare copil îl poate face dar nimeni nu l-a dezlegat până acum: bucla lui Moebius, spaţiul cu o singură suprafaţă.

Frumoasă dar şi foarte incitantă această metaforă a buclei, una dintre multele ce pot fi găsite în carte şi, de ce să nu recunosc, absolut specifică stilului lui Zoltan Terner, un scriitor ale cărui rânduri, departe de a ne explica problema abordată, ridică atât de multe întrebări, încât puţini sunt cei care au puterea de a merge până la capăt. Spun aceasta cu o neascunsă admiraţie, dar mai afirm şi că metoda este benefică pentru că acei trudnici care reuşesc traversarea textelor, unele dintre ele de-a dreptul hermetice, şi au la sfârşit o iluminare, fapt care, fără îndoilală, chiar dacă nu o va afla niciodată, îl va bucura nespus pe autor. Poate că lectura unora din scrierile lui Zoltan Terner nu este facilă, însă este fascinantă, iar asta îl aşează alături de alţi scriitori, şi mă gândesc acum doar la Umberto Eco, al căror succes nu este dat de numărul cititorilor ci de calitatea acestora.

Dar, oare la ce ne mai îndeamnă să gândim lectura? De exemplu, la faptul că existenţa fiecăruia dintre noi nu este deloc liniară, aşa cum învăţăm la şcoală, dintr-un trecut ubliabil către un viitor indicibil. Nu, este omniprezentă, în acel continuum spaţio-temporar de care vorbeam şi, – mare atenţie! – greşelile făcute nu se uită şi nici nu se prescriu ci ne însoţesc pretutindeni, amintindu-ne mereu de ele. Mai ales atunci când suntem, simultan, şi tată şi fiu şi iubit (iubită) şi trecut şi prezent. Nu ne aflăm iremediabil sub metaforicul pod (hai, să-i spunem, pentru simplificare, existenţa cotidiană) ci am putea fi şi pe pod, dar mult mai frecvent sub acesta. Ba mai mult, putem nutri uneori speranţa că am putea fi deasupra podului, într-un necunoscut care ne atrage totuşi, spre deosebire de necunoscutul conceput ca atare în viaţa de zi cu zi. Autorul ne ispiteşte cu multă fineţe să ne  imaginăm, funcţie de trăirile de sub pod, pe cele, probabile, de deasupra, dar ne şi avertizează, subtil, că mult mai bine ar fi să reflectăm la cele de dedesubt lectura căpătând astfel profunzimi filosofice, deşi, de cele mai mult ori, neliniştitoare.

În acest continuum numit „sub pod” intră şi ies, uneori în cel mai tragic mod, personaje de tot felul, fiecare cu câte o poveste, dar şi cu nevoia de a o spune. Un fel de confesiune benevolă şi, potenţial, eliberatoare. Doar că, la un moment dat te întrebi dacă nu cumva toate aceste personaje sunt, în fapt, unul singur şi chiar ai  uneori spaima că acela, eşti chiar tu, cititorule. Sub diferitele tale ipostaze din viaţă, când ai vrut să fii poate pictor, poate regizor, sau când ai fost tată, iubit ori o simplă aventură. Dar şi când îţi dai seama că aparent bizara întâmplare cu pisica cea mult iubită, pentru care ţi-ai amputat întreaga viaţă este doar o cumplită metaforă despre o iubire inutilă. La final ai tentaţia să te gândeşti că nu cadavrul măcelărit al pisicii stă sub privirile tale ci însăşi viaţa ta, pe care ar fi trebuită să o înnobilezi cu fapte şi nu să o mutilezi oribil cu ideea falsă a unui sacrificiu fără rost.

Un alt personaj, Ologul, este schilodit de tatăl său, dar nu inutil ci cu speranţa, împlinită de altfel, că numai astfel va obţine o slujbă bună, profitabilă. Înfiorător, gândim, în modul cel mai firesc, fiindcă aşa suntem educaţi să gândim. Inadmisibil! Da, dar de câte ori nu ne-a fost mutilată libertatea, mult mai importantă decât un picior, pentru exact acelaşi scop. Şi mă mai gândesc… Este oare Terner un cinic, un om lipsit de cea mai elementară compasiune şi omenească înţelegere, sau doar un maestru sfătuitor care nu vrea să dea impresia dezagreabilă a unui atotcunoscător moralist, plicticos şi pisălog, lăsându-ne pe noi singuri să descoperim adâncul adevărurilor pe care ni le spune şi să dibuim, cu sacrificiul de rigoare, drumul, asumându-ne astfel şi răspunderile inerente?

Cutremurătoare este şi povestea unei fete, Miriam, cea blestemată să fie fericită şi care chiar a fost, un timp, până când un atentat a trecut-o în nefiinţă. Iar blestemul se întoarce asupra celui care-l rostise, ca pe o glumă, în tinereţe. Iar cum cei doi, legaţi prin iubire, nu puteau fi totuşi despărţiţi de jocul hazardului (judecată?) crud şi nedrept, se impune o rezolvare, poate extremă, dar absolut necesară. Desigur cel care povesteşte, în naraţiune, Vagabondul, va lua o decizie, intervenind în jocul destinului hărăzit de o altă putere, şi, asumându-şi păcatul suprem al sinuciderii, va încerca să corecteze tragicul mers al sorţii. Dar oare va reuşi? Nu vom afla niciodată însă,  rămâne ca o tristă temă de reflexie…

Vom mai afla doar că iubirea este cea care ne dă adevărata imagine a realităţii, de multe ori fantomatică, iluzorie, ornată excesiv cu false truisme sau înţelepciuni calpe, de duzină, că uneori căutările sinelui rătăcit sunt precum mersul printr-un labirint în care lesne te poţi pierde, însă refuzul de a iubi este echivalentul unei damnaţiuni. Dar şi că excesul de iubire, indiferent de motivaţie, devine o povară insuportabilă şi care echivalează cu o privare de libertate. De fapt, libertatea este o temă majoră a tuturor poveştilor de sub ipoteticul pod, acea libertate individuală, care nu ar trebui să lezeze libertatea aproapelui nostru, aceea asumată cu răspundere, dar de care, incredibil, ne pasă atât de puţin, încât nici nu vrem să observăm că lipsa ei este în fond preludiul morţii în această lume.

Poate că, dacă am avea intenţia de a povesti unui prieten cele citite în Lumea de sub pod…  ne vom uimi la un moment dat când am observa că ne povestim viaţa noastră, straniu de asemănătoare naraţiunii, deşi, pe timpul lecturii, ni se părea că parcurgem doar o naraţiune fantastică, născută dintr-un exces ideatic.

Poate intra în discuţie şi faptul, foarte posibil în fond, ca tot ceea ce eu mi-am închipuit că am înţeles din lectură să fie numai şi numai interpretarea mea, valabilă doar pentru mine. Da, este posibil şi aşa ceva, numai că nu regret deloc clipele în care această lectură m-a purtat pe sub pod, sau cine ştie, pentru câteva clipe sper, chiar şi pe pod. A meritat!

 

Mihai Batog-Bujeniţă

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: