Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Fotojurnalismul de război

Fotojurnalismul de război

 

Recunosc că nu invidiez reporterii militari. Să stai acasă în fotoliul comod, să citeşti ştiri de pe front sau sau să vezi pe ecranul televizorului scena unei lupte este una, dar să fii cel tăvălit în moloz, fum, noroi, riscându-ţi moartea la orice pas, este alta. În 2004 David Lesson a câştigat premiul Pulitzer pentru fotografiile sale luate pe viu în Irak. În interviul dat cu această ocazie Lesson şi-a afirmat credinţa că o serie de poze sau chiar una singură ar putea opri un război. Forţa jurnalismului „pe viu” este decisivă, covârşitoare de când imaginile zboară în timp real de pe front, pretutindeni. Dacă Lesson nu a găsit fotografia care va anula războaiele lumii cert este că aparatul fotografic a devenit o armă în a povesti adevărul.O pleiadă de aparate electro-optice supraveghează inamicul, înregistrează din sateliţi mişcările, echipamentul folosit, dau alarma, măsoară traiectoria obuzelor sau caută terorişti ascunşi în spatele unor ziduri. Ele sunt martorii atrocităţilor, ai eroismului sau al disperării.
Un om cu o cameră devine responsabilul unei realităţi pe care o poate schimba. Tonul şi acţiunile soldaţilor se schimbă în clipa în care presa apare la locul altercaţiilor. O mare expoziţie (deschisă în Houston- USA) numită ” Imagini ale conflictului armat şi consecinţele lui” ne aminteşte că fotojurnalismul e o artă care de 165 de ani însoţeşte războaiele planetei. Expoziţia ne învaţă că toate războaiele urmează o schemă similară. Ele încep cu o stare de pregătire şi ameninţare reciprocă, apoi se declanşează războiul în sine, urmat de mizeria postbelică.
Dacă bătălia de la Anghiari din 1440  a fost o bătălie de lux soldată cu un singur ofiţer căzut de pe cal (descris de o frescă magistral pictată de Leonardo  Da Vinci), nu aşa arată câmpul de bătălie modern. Armele sofisticate, dinamita şi bombele lansate din avioane fac din arena luptei un adevărat infern. Dar esenţa războiul nu este bătălia în sine. Un soldat care a participant la Războiul Civil a definit războiul ca fiind compus din 99% plictiseală şi 1% spaimă îngrozitoare. Reporterii de război au o altă optică. Ei trăiesc şi respira acel 1% navigând de la conflict la conflict, de la un război la altul.
Îmi amintesc fotografii eroice în care un pieton cu o sacoşe în mâna opreşte un tanc trimis să anihileze protestanţi. Ne amintim copiii vietnamezi care fug  plângând terorizaţi de avioanele care mitraliau din zbor satul lor. Ne amintim de fotografia soldatului care agaţă pe Reichstag steagul roşu fluturând asupra Berlinului cucerit de armata sovietelor.
Fotografia de război ne prezintă războiul ca o îndeletnicire perenă, o disfuncţie a speciei umane. Fotografii timpurii, datate 1846 imortalizează războiul  Americano-Mexican. Dar atunci tehnologia era fragilă şi irepetabilă. Mai târziu apar camerele de vederi cu plăcile negative – o emulsie fotosensibilă depusă pe sticlă, camerele erau făcute din lemn, erau greoaie, cereau un lung timp de expunere făcând mişcarea  imposibil de captat. Dar morţii nu se mişcă, aşa că scenele de luptă acoperite de cadavre devin imediat o fascinaţie şocantă. Sau fotografiile unor oraşe total distruse ca Dresda, Hiroshima, Nagasaki.. ne rămân pentru totdeauna pe retină.
Tehnologia a înaintat, la fel şi setea publicului pentru imagine. Vizualul întrece naraţia prin forţa sa de expresie şi detaliu, aşa se face că ziarele primului război mondial cereau scene de luptă dramatice, realiste. Dar aceste scene erau dificil de captat, se cunoaşte cazul unui reporter australian care regizând artificiale scene de luptă a fost rechemat de pe front. Vrem sânge adevărat, nu vopsea roşie, spunea presa timpului.
Se ştie că presa încearcă să pună pe roate conflicte din motive comerciale sau din competiţie. Magnatul presei Randolph Hearst aude de explozia misterioasă a navei americane Maine în portul Havanei şi trimite imediat un reporter care să fotografieze epava sperând să iniţieze astfel un război cu Spania. În secolul XX se disting fotojurnalişti importanţi care însoţesc şi raportează despre conflictele planetare.
Aş pomeni de elveţianul Christian Frei care a graduat Universitatea Fribourg la secţia de jurnalism şi comunicaţii. Un film documentar numit „Fotograf de război” îl face celebru în lumea întreagă. Pentru acest film, Frei acompaniat de fotograful James Nachtwey , sacrifică doi ani de muncă petrecuţi în zone de criză. Frei joacă rolul spectatorului iar Nachtwey apare un om timid, rezervat, un profesionist departe de imaginile fierbinţi asociate cu profesia sa periculoasă. Cei doi sunt confruntaţi cu ambivalenta războaielor, cu dilema fotografiei şi rolul mediilor. Filmul degaje compasiune şi atacă esenţa lucrurilor:  Este necesar războiul? Ceva mai în vârstă, James Nachtwey este născut în 1948 în USA, va studia Istoria artei şi ştiinţele politice la colegiul Dartmouth din Massachusetts. În 2003 pe când corespondentul revistei Time în Bagdad, a fost rănit de o grenadă. Este jurnalist de război din 1981 an în care capătă un contract ca să acopere războiul civil din Irlanda de Nord. De atunci Nachtwey este prezent la toate conflictele armate majore: Africa de Sud, Orientul Apropiat, Rusia, America Latină, Irak, Afganistan etc.
Reportează deasemenea acte teroriste, foametea pe planetă, drogurile, subiecte social-politice sau crimele Mafiei. În 2011 cu ocazia atacului World Trade Center, produce o importantă masă de fotografii documentare. Este prezent în Sudan, însoţeşte mişcarea de protest în ţările arabe (The arab spring) iar în 2011 publică în magazinul Vogue o serie de fotografii ale masacrului din Siria provocând rumori şi valuri de protest.
Nu putem să nu amintim de ziaristul Peter Gregg Arnett, născut în 13 Noiembre 1934, Riverton- Noua Zeelandă.
Arnett a lucrat pentru revista Naţional Geographic şi reţele importante de TV ca de exemplu CNN. Este bine cunoscut pentru reportajele sale din Vietnam şi războiul Golfului. A primit premiul Pulitzer pentru munca sa în Vietnam.
Din 1962 şi până în 1975, a lucrat pentru prestigioasa „Associated Press news agency”. În 1994, Arnett scrie despre viaţa de jurnalist de război în cartea sa „Live from the Battlefield: From Vietnam to Baghdad, 35 Years în the World’s War Zones”.
 În Martie 1997, Arnett este singurul ziarist care îl intervievează pe Osama bin Laden.  Arnett a obţinut un exclusiv necenzurat interviu cu Saddam Hussein. Războiul Golfului devine vizibil on line la TV prin lentila lui Arnett, care este singurul fotograf prezent în Bagdad timp de 5 săptămâni.  Transmitea direct din balconul hotelului Al-Rashid unde era instalat. CIA îi cere să părăsească hotelul ca acesta să fie bombardat de aviaţia americană, Arnett refuză, ziaristica este mai importantă decât politica americană de război.
Azi, marea problemă a fotojurnalismului este inundaţia de imagini, fluxul enorm de fotografii luat de civili cu telefoanele celulare, chiar în câmpul atrocităţilor sau al crimelor care se petrec sub nasul nostru. Morala acestor fotografii scade cu cantitatea lor, pe de altă parte ele afectează nivelul nepăsării colective la agresiune aşa cum filmele cu lupte de cartier au făcut agresivitatea „deja vu” şi nu ne mai lăsăm impresionaţi de băieţii care se înjunghie pe ecrane. Puţine imagini ne mai stârnesc emoţia după aceşti 165 de ani de fotografie a cruzimii şi a distrugerii.
Să stabilim un fapt: fotografia nu poate sista un război, şi nu o poate pentru că defecţiunea nu este în fotografiile noastre, ci este adânc înşurubata în noi umanii.
2012
Autor Adrian Grauenfels

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: