Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Archive for the category “Lansare de carte”

La ,,Camerata dei Poeti” – Firenţe – 10.04.2013 – Prezentarea cărţii de poezie RADICI D’ANIM , a poetei Manuela Pană

Am venit la Firenţe,la prezentarea unei cărţi de poezii,a poetei Manuela Pană, la ,,Camerata dei Poeti”.Sunt prezenţi Lia Bronzi,preşedinta de la ,,Camerata dei Poeti”,scriitori italieni din Firenţe şi împrejurimi.Eu sunt singurul scriitor român prezent.Aflu cu tristeţe că poeta Manuela Pană emigrează în Anglia,şi că această prezentare de carte de poezii,pare să fie ultima în această ,,Camerata dei Poeti”.Mâhnit,tăcut,ascult în tăcere aceste confesiuni ale prietenilor poetei. Mă inundă sentimentele şi simţirile,îmi vine să plâng dar mă abţin! Îmi trec prin minte gânduri despre suferinţele românilor.Trebuie să ne luăm ,,sacul” în spinare şi să colindăm pentru a ne face un ,,futuro”(viitor),cum zic italienii.Al nostru ,,futuro”,mă înspăimântă! Oare când,noi, românii ne vom întoarce în ţară? Când vom deveni ceea ce am fost odată?! O naţiune stabilă pe propriile picioare! Emigrăm pentru a ne face un viitor mai bun pentru noi şi copiii noştri.Emigrăm pentru că ţara noastră nu ne oferă un ajutor pentru a creşte în cultură,pentru a ajuta România,crescând spiritual! Trebuie să ne afirmăm prima dată în străinătate apoi în ţară! Apoi ni se aduc elogii că,cutare poet sau scriitor este mai bine văzut în străinătate decât în ţară! Aceasta este România şi trebuie s-o accept aşa cum este:cu defectele şi perfecţiunile ei! Iubesc prea mult România ca să nu-i dau eternitatea! M-am abătut de la cartea poetei pentru a face o scurtă confesiune,pentru că spun ceea ce gândesc eu,bine-rău,spun!Şi mi-e indiferent dacă cineva o să mă critice sau nu,pentru că eu spun adevărul!

Poeta Manuela Maria Pană este născută la Timişoara,în 31 decembrie 1973,cu domiciliul în Italia,la San Giovanni Valdarano ( Arezzo).

În anul 2010,poeta Manuela Maria Pană,publică cartea de poezii ,, RADICI D’ANIMA” – ,,RĂDĂCINILE INIMII”. O carte despre viaţă,sens,durere şi fericire.Îşi caută neîncetat rădăcinile inimii,de unde izvorăsc sentimentele şi nostalgiile,dându-i puteri nelimitate de-a urca în universul interior,unde simţurile şi sensibilitatea îi dau angoase absolute.O adevărată căutare a sensului în viaţă.Trece prin clipele disperării,se înalţă prin sentimente,îşi crează stări euforice,pentru că după durere apare şi fericirea! În poemul ,,Solitudine” se simte singurătatea sufletului.Singură cu destinul ei încearcă să-l învingă,creându-şi prin acurateţea simţurilor schimbări ale sentimentelor,făuridu-şi singură destinul! O reîntoarcere la rădăcinile existenţei,acolo unde amintirile îi aduc nostalgii,visându-se copil! Amintiri care se complac în mintea ei mult timp,pentru că toată viaţa este o reamintire a vieţii.În poemul ,,Sunt” zice:,,Sunt atât sacră cât şi profană”. De aici rezultă o căutare neîncetată a sincerităţii fiinţei,unde puterea simţirii este absolută. Simte că în universul ei interior se dă o luptă dintre bine şi rău,încercând să iasă la lumină prin sentimentele iubirii. În poemul ,,Iată” se simt aceste sentimente.  În vâltoarea sentimentelor urcă spre infinitul fiinţei,unde puterea creaţiei este absolută.În poemul ,, RADICI D’ANIMA” – ,,RĂDĂCINILE INIMII”,se văd aceste sentimente: ,,A lasa totul Fără a pierde nimic, Pentru a găsi cât de cât ceva mai bun “. Caută acea pace lăuntrică,caută sacrul! Sunt poezii care încântă sufletul cu vraja cuvintelor,dând nostalgii sufletului.Când le citeşti îţi tresaltă sufletul,pentru că se simte o luptă acerbă care se dă în sufletul ei pentru căutarea unui sens în viaţă.Parcă vrea să zboare spre infinit căutând absolutul!Se vede această simţire în poezia ,,Aripi”.

A primit numeroase premii literare italiene.E prezentă în diverse antologii de poezii din Italia.

Dov’ eri?

Sono passata dalla valle delle lacrime. Ho attraversato il guoco del dolore, Sono scesa negli abissi della diperazione, gli abissi del male profundo. Mi sono cibata dei frutti acerbi Dell’albergo della vita. Ho zappato con le unghie alle sue radici. Per trovare almeno una barba da succhinare Che non fosse amara. Mi sono seduta sul letto del fiume e ho pianto. Sono salita în cima alla montagna e ho gridato al silenzio.

Dov’ eri Padre?

Unde erai?

Am colindat prin Valea Lacrimilor Am trecut prin focul durerii Am coborât prin abisurile disperării Abisurile profunde alle mării M-am hrănit din fructele aspre Al Pomului Vieţii. Am săpat cu unghiile la rădăcinile acestuia Ca să găsesc măcar o rădăcină de supt Ca să nu fie amară. m-am aşezat pe malul râului şi am plâns. Am urcat în vârful muntelui Şi am urlat tăcerii. Unde erai Tată ?

Firenţe,10.04.2013 – Castiglione di Ravenna,11-12.04.2013 Hatos Vasile

Hatos Vasile

Anunțuri

,,Anotimp(i)legal-Lumina,, sau Aspirația spre Perfect

Volumul de poeme Anotimp(i)legal- Lumina, semnat de Mihaela Aionesei și care a văzut lumina tiparului girat fiind  prin străduința Editurii Ateneul Scriitorilor din Bacău, la începutul anului 2013, este un florilegiu de metafore îmbinate într-o țesătură filosofică  clasică, dar mai ales  personală, și care deține amprenta cea mai de valoare a creației autoarei.

Poetă care nu se sfiiește să-și folosească (și) propria-i suferință în desăvârșirea  travaliului liric, Mihaela Aionesei reușește să atragă cititorul prin franchețea expresiei poetice în balanță cu tehnica umbrelor și a penumbrelor, detalii  în simetrie, ceea ce îi conferă textului volum, expresie și muzicalitatea frumoasă.

Poetă, care se simte perfect în spectrul lejer al versului modernist, Mihaela jonghează cu  sintagmele ca și cu dimensiunile lumii înconjărătoare. Face un exercițiu de sinceritate cum mai rar întâlnești la poetele tinere de astăzi, și dă forță creației sale și prin aplecarea serioasă, laborioasă, asupra textului.

Fără a face rabat de la calitate, parcimonioasă adesea cu cuvintele din construcția lirică, se debarasează cu meșteșug  de lestul vorbelor care nu dețin greutate. Folosește în doze potrivite limbajul poetic.

Dacă mulți dintre poeții planetei se folosesc de durerile-stric-personale pentru a-și construi cărțile, apelează chiar și la nostalgii artificiale, la Mihaela Aionesei, durerea  este nelamentabilă, este ziditoare și se relevă cu bun simț, ca o rouă prin țesătura frunzei unui arbore.

Dragostea cu valențele sale extraordinare, iubirea pentru tot ceea ce-i poate conferi valoare Vieții și mai ales urcușul golgotic pentru a atinge perfecțiunea, sunt toate repere importante, de care Mihaela este conștientă că o atrag hipnotică. Se folosește de ele. Lupta sa interioară este în oglindă. Ceea ce se vede și nu se vede de oameni. Ca pe talerele unei balanțe, așa stau neliniștile și certitudinile din care poeta alege ceea ce crede că i se cuvine.

Curajoasă și talentată, face din poezie o armă imbzatabilă și știe că lucrează cu uneltele scrisului, mai puțin pentru pacea generală, mai mult pentru pacea interioară. Acolo, pe linia ascendentă dintre suflet și minte, pot fi observate cele mai tainice metafore.

Elegantă în exprimare, nestingherită parcă de stimulii lumii moderne, poeta se confesează filei de hârtie ca și cum ar scrie acatiste într-o biserică. Desi adesea se simte cum versul seamănă a vindecare, în cartea aceasta nu găsești o poezie religioasă în sensul fățiș al cuvântului. Viața, cotidianul, cu bune și rele, visul vindecător  și maladia care nu se vindecă decât prin împăcarea cu sine, sunt toate acestea , dimensiuni ale unui drum literar fără întoarcere.

Mihaela Aionesei știe să-și aleagă cuvintele care să o reprezinte în sfera poetică actuală.

Aflată la al doila volum de poeme, este din ce în ce mai sigură pe sine, se recunoaște  în chemarea versului cu care își înveșmântează zilele și nopțile albe, dar încă îi mai este frică de sine. Vindecarea prin Poezie nu este pe termen scrut, nu este ușoară.

Mihaela  Aionesei este deja o conștiință literară clară, un semn de frumos așezat între paginile dicționarelor literare ale vremurilor care vor veni, pentru noi toți, mai bune, desigur.

Felicitari și succes pe mai departe, Mihaela Aionesei!

 

 

Autor  MELANIA CUC

Lansarea carţii „27 Dialoguri – Construcţii incomplete”-Partener promovare Cititor de Proza

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu“ din Piteşti organizează, joi, 14 martie, ora 13.00, în Sala de Conferinţe, lansarea volumului „27 DE DIALOGURI – Construcţii incomplete“, al autorului bucurestean Gabriel Dragnea. Despre carte şi autor vor lua cuvântul Adrian Sămărescu (editorul lucrării), Denisa Popescu (poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi gazdă a evenimentului) şi poeţii Alexandra Firiţă (membră a Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici) şi Alexandru Ghiţă.

 

“27 Dialoguri – Construcţii incomplete” este o lucrare în cuprinsul căreia sunt prezente personalităţi din lumea culturală românească scriitori, poeţi, critici literari cum ar fi Adrian Marino, Alex Ştefănescu, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Angela Marinescu, Doina Uricariu, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru, Gabriela Melinescu, Gheorghe Astaloş, Haralamb Zincă, Horia R. Patapievici, Mircea Martin, Nicolae Breban, Nicolae Manolescu, Nina Cassian sau Zoe D Buşulenga. Aceste interviuri au fost concepute, în mare măsură în perioada 2003-2004, pe când autorul activa ca redactor al Cotidianului Naţional “INDEPENDENT” condus de binecunoscutul om de presă Horia Alexandrescu.

Despre această perioadă, însuşi Gabriel Dragnea mărturiseşte: „prin natura meseriei de ziarist am avut ocazia, dar mai ales bucuria de a cunoaşte personal oameni extraordinari,  adevărate exemple de ambiţie, dorinţă şi talent. În două cuvinte: valori incontestabile. Aceasta este perioada cea mai frumoasă şi plină de amintiri memorabile. Sunt clipe care nu îşi doresc  repetabilitatea. Sunt unice. Mai mult decât atât, activitatea desfăşurată în cadrul departamentului “Cultură” m-a făcut să văd lucrurile mai în amănunt, făcându-mă să realizez din ce în ce mai mult şi fără niciun dubiu că societatea în ansamblul ei şi-a pierdut reperele, modelele, îmbrăţişând obiceiuri şi atitudini, gusturi şi tabieturi lipsite de profunzime şi gust, de mândrie şi demnitate”.

Cartea “27 Dialoguri – Construcţii incomplete” este prefaţată de Gheorghe Stroia, poet şi editor al Revistei adjudene „Armonii Culturale”. Acesta consideră că “multe dintre comentariile „actorilor” implicaţi în schimburile de replici „pot conţine urme de” retorică ori de polemică, productivă şi valoroasă, bineînţeles. Scriitura jurnalistică îşi găseşte raţiunea de a fi în informare. Mesajul transmis de textul jurnalistic este în primul rând clar, iar această claritate începe odată cu conceperea, aşa cum remarca şi Boileau, în Arta poetică: Ceea ce este conceput în mod clar se scrie cu uşurinţă>>….Acest mod de construcţie a incipitului produce străfulgerări de gând, dezvăluiri inedite, stârneşte emoţii împărtăşite cu generozitate, putându-se ajunge până la rememorarea unor experienţe de genul „Aşa DA – Aşa NU”, pline de învăţăminte, sevă şi pasiune. Se conturează în cadrul acestor sinergice procese „interogative” frumoase experienţe de viaţă, se formulează axiomele necesare desăvârşirii operei literar-artistice, se inventariază multiplele faţete ale reuşitei sau eşecului în carieră şi, toate acestea, cu foarte mult altruism în fapte, nobleţe în limbaj şi sinceritate în atitudine”.

 

Gabriel Dragnea (pseudonim literar: Adjudeanu – adjudean fiind după bunicii din partea mamei) s-a născut la 06.10.1979 în Bucureşti, debutând literar în 1997 în Revista Amurg Sentimental. Activitate literar-editorială: „Blestemul îngerilor decăzuţi”, poezii, 1998, „Aici nu sunt cuvinte”, poezii, 2001. În pregătire: „Vinovăţia ferestrelor”, poezie şi „Publicistica lui Panait Istrati – un jurnalist nedreptăţit”.  Prezent în nouă antologii literare şi lector a patru volume de poezie, Gabriel Dragnea a colaborat de-a lungul timpului cu reviste culturale precum:  “Armonii Culturale (Adjud)”“Actualitatea Literară (Lugoj)”“Singur (Târgovişte)”,“Universul Românesc”“Boema (Galaţi)”“Agerro-Stuttgart”“Oglinda Literară (Focşani)”“Onyx (Dublin)”“Caiete silvane (Zalău)”“Mesagerul literar şi artistic (Bistriţa-Năsăud)”“Climate literare (Târgovişte)”, “Zeit (Brăila)”, „Impact (Dâmboviţa) ş.a.

“Marmură albă”, ed. Bibliotheca, 2012, autor Popescu Constantin

 

   ANUNȚ:
      Ultimele exemplare ale cărții pot fi procurate cu plata ramburs sau prin virarea banilor în contul BCR: RO22.RNCB.0676.0834.9112.0001 pe numele Popescu Constantin. Prețul volumului este 18 RON. Pentru relații, scrieți la po_cos@yahoo.com sau tel. 0723.478.485

FLORI DE TEI (Fragment din volumul “Marmură albă”, ed. Bibliotheca, 2012)

        …
      3. Domnul Henri
      Eu sunt Henri şi sunt tatăl Cristinei. După toate cele care s-au petrecut, am hotărât să plec din Spania pentru totdeauna. În Franţa, unde mi-am luat singur  numele de Henri. Am plecat de acolo unde mă numeau don Miguel. Am vândut tot ce aveam. Bunurile pieritoare, averi, tot. Tot… Cristina mi-a fost luată de băiatul acela slab, înalt şi cu păr lung, venit de aici. Nu, nu era slab, ci puternic. A iubit-o, mi-a luat-o el în inima lui, rupând-o parcă din inima mea.
     O, nu înţelegeam. Nu ştiam. Eram orb.
    Am venit în Franţa, ca să pot renaşte cu învăţătura primită în dar de la Jean. Înainte? Altul trăise prin mine, nu eu, Henri.
     Pe când îmi spuneau don Miguel, avusesem grijă să adun bogăţia şi averea pe care mă învăţaseră că trebuie să le aibă un bărbat. La patruzeci de ani aveam multe de oferit viitoarei soţii. O căutam. Aşa fuseserăm noi învăţaţi.
     Când am găsit soţia, am luat-o şi am făcut împreună cu ea tot ce mă învăţaseră. Şi ea s-a stins. Şi-a stins întâi cuvintele, apoi tăcerile. Văzuse tot ce mă învăţaseră. Şi mi-a lăsat după ea doar mirosul casei. Acela de pâine caldă şi mere coapte care se poate numi fericire.
     Şi pe Cristina.
     Uneori îmi apare în vis şi eu încă o rog să mă mai înveţe. Pentru că simt că tot nu ştiu. Mi-a dăruit-o numai mie pe Cristina. Mi se părea un înger, numai al meu. Mă rugam ei, copilă, aşa cum alţii se roagă Sfintei Fecioare, să fiu iertat. Pentru cuvintele şi tăcerile stinse ale soţiei mele. Iertat de a fi fost învăţat altfel. Iar Cristina, pe când avea vreo trei ani, mă ierta aşa cum numai copiii știu să ierte.
    Apoi, când a crescut, a venit Jean şi eu am simţit că poate l-a adus soţia mea.
    Pentru că a venit la noi dintre străini.
    Pentru că am ştiut că încă mai trebuie să învăţ.
    Dar el nu venise la noi decât să picteze. Odată, înainte de a-l alunga, Jean a turnat vin roşu de-al nostru într-un pahar mare de sticlă. Nu era paharul potrivit, dar el nu ştia obiceiurile noastre. Paharul i s-a spart în mâini şi vinul roşu ca sângele s-a vărsat peste hainele lui de pictor. Era foarte ruşinat şi eu am râs de el. Mi se părea că e cam prost, la fel cu toţi cei veniţi din ţara lui. Aşa fusesem învăţat. Dar pata aceea de vin roşu nu s-a mai şters de pe şorţul lui. Se întunecase însă, aşa ca sângele închegat.
     Să învăţ cum să iubesc, doar asta nu mă învăţaseră.
     Acum… Acum mi se pare că îl pot înţelege mult mai bine pe Jean. Mi-a fost adevăratul învăţător şi tablourile lui îmi sunt un fel de carte de învăţătură. Şi nu mai pot face decât asta. Iar bunul destin, pentru că bun mi-a fost odată ce mi-a îngăduit dureri atât de adânci, bunul destin spun, mă aduce acum în faţa acestei femei. Poate că lacrimile mi-au spălat ochii aşa cum ploaia de vară spală culorile cerului şi abia acum pot vedea. Are chipul la fel cu al Cristinei, îi seamănă. Statuia de la mormântul ei nu are culori în ochi. E dăltuită din cea mai albă marmură. Dar este ea, acum, aici, privindu-mă prin ochii căprui şi blânzi ai sufletului ei.
     Un cerc din culori, ca un curcubeu peste timp. Asta e tot. Pictat de mâna nevăzută a lui Jean. Mai miros încă în aerul primăverii florile de tei. Vor mirosi mereu. Şi teii vor înflori mereu. Şi noi vom trăi mereu. Doar atât.
      Domnul Henri tăcu.

Lansare de carte TEO MOLDOVAN, Roman, volumul I,Fix Pix, Loneliza, volumul II,Adio Monali – Porţile Nordului

16 februarie 2012-02-16 Lansare de carte TEO MOLDOVAN,  Roman, volumul I,Fix Pix, Loneliza, volumul II,Adio Monali

Sala de Conferinţe A Bibliotecii  Petre   Dulfu a găzduit o nouă  lansare de carte, eveniment devenit deja uzual în viteza de creaţie şi de tipărire de carte în Nord, Nordul care face, aproape pe tăcute şi pe neştiute,  un asalt asupra snobismelor dâmboviţene promovate, prin lobby-uri dantelate politic  de gineceurile tradiţionale.

Autorul Teo Moldovan propune publicului cititor o carte voluminoasă, secţionată pentru confortul de lectură, în două volume. Titlul FIX PIX, cu subtitlurile adiacente fiecăruia dintre  cele 2 volume, Loneliza şi, respectiv, Adio Monali, sună, şi la prima şi la a doua citire tot aşa, uşor frivol şi parodic.  Departe de a fi o carte veselă, de agrement şi de odihnă mentală, cartea se susţine pe acest eşantion atipic de titlu, ca un avertisment asupra dezabuzării. Să scrii peste 1600 de pagini sub semnul  „jemanfişismului „ absolut,  ascunde o intenţie auctorială care transcede cheful de glumă şi de umor adolescentin. Rămâne cititorului decizia de a detecta ce e joacă şi ce e serios în acest puzzle posdecembrist,  cu tentacule şi antecedente din sistemul  comunist zdruncinat, anesteziat pe ici pe colo şi  resuscitat pe calea „naturală a privatizărilor şi licitaţiilor” de succes . A nu se ignora competenţa tehnică şi economică a autorului.  În rest e psihologia omului aşa cum e, în diversitatea lui comportamentală, cu un amendament: autorul surprinde „robotizarea” psihologică, şi, interesant, cea mai jalnică şi stranie robotizare, aparţine victimelor unui sistem economic dezumanizat programatic.  Oamenii  ajung să-şi exprime suferinţa în clişee,  lamentaţii golite de sens. Actorul  Paul Antoniu, invitat de autor să selecteze şi să citească o pagină relevantă din roman, a adus în faţa auditoriului o scenă , înmormântarea unor mineri ucişi într-un accident de muncă. Ceea ce ar fi trebuit să fie, conform scriiturii clasice, o scenă dramatică, impresionantă , a devenit la Teo Moldovan o scenă a pierderii de sine a fiinţei în normalitatea ei. Membrii familiei jelesc pierderea „stâlpului economic al casei”, îşi jelesc propria pierdere a speranţei de viaţă. Tabloul şirului de îndureraţi la şirul de sicrie este, prin imaginile vizuale create, mecanic şi grotesc, iar „golul” de comunicare afectivă spune foarte mult despre tragedia românească a surpării progresive de identitate.

Ceremonia sobră de lansare a întrunit, în echipa de promotori ai cărţii, personalităţi de structură şi orientare intelectuală diferită, de unde şi o dezbatere ad hoc asupra direcţiei scriiturii epice contemporane.  În fapt, cartea a fost prezentată şi comentată din ipostaza de cititor cu opinii pre-formate cultural. Din această perspectivă perfecţionismul stilistic  promovat de tradiţionalistul Vasile Leschian a venit firesc în completarea prezentării prieteneşti şi călduroase. Profesorul universitar Gheorghe Glodeanu, specialist  format în avatarurile epicii româneşti,  a  pus prezentarea domniei sale sub semnul recursului teoretizant: raportul între ficţional şi nonficţional între planurile narative din roman. Cu umor defensiv, dr. Prof. Glodeanu a recunoscut că s-a regăsit cu uşurinţă între personajele cărţii,  şi, cu abilitate intelectuală specifică, a dus prezentarea cărţii în direcţia sociologică a crizei de de lectură în civilizaţia grăbită a „imaginii”, de unde poate, sugestia era mai degrabă subliminală, nevoia auctorială de „a se aduna” într-o scriitură mai puţin voluminoasă( cu atât mai mult cu cât autorul propune cititorului  „penitenţa”  lecturii şi  a unui volum 3). În rest , prof Gheorghe Glodeanu a definit tiparele în care îşi face lăcaş universul romanesc al autorului Teo Moldovean. Interesantă a fost analogia cu trama poliţistă din Ciuleandra lui Rebreanu, la care analogie se adaugă registrul  auctorial voit parodic .  Redactorul de carte, Dragomir Ignat, susţinător al autorului încă de la debutul său, a prezentat în stil alert,  luminile şi umbrele pe care le poate identifica un citittor răbdător cu un roman de anvergura celui prezentat, în speţă minimala defilare de personaje şi „petrecere” prin „acţiunea „  economiei româneşti de tranziţie, unde se poate detecta oarecum punctul de pornire, nu şi finalitatea unui capitalism confiscat de o faună cu  ifose şi pretenţii , în care se pot recunoaşte lejer şi membri ai protipendadei maramureşene.

Slăvite fie-le averea, funcţiile şi gloria mediatică, adaug eu, cititor de rând, cu dorinţa nedisimulată ca fiecare comunitate mai acătării să-şi găsească scriitorii anticalofili. Şi pe urmă mai vorbim în termenii de cloroform ai criticiiex cathedra din vârful buzelor, despre vicisitudinile stilistice ale scrierilor postmoderniste, mai că se pune de o înjurătură în gura unui personaj exasperat, mai că putem detecta disonanţe lexicale în monologul vreunui zărghit, ba chiar   femeia şi-a pierdut graţia eterică din lirismul romantic şi domină matriarhal în căminul conjugal şi în regulile vieţii publice, iar destinul este metamorfozat în biografii ratate, second hand etc.  Şi o mărturisire subiectivă, nedisimulată. Mă temeam că Loli, precedentul romanesc  alcătuit de Mihai Ganea, va rămâne un experiment auctorial  neo-verist,unic  şi trist, în singularitatea sa. Iată că timpul are răbdare şi scoate, tot pe tărâmuri maramureşene, încă o mostră de conştiinţă şi de civism auctorial de o bărbătească temeritate.  Protagoniştii foşgăitorii dubioşi prin Maramureşul otrăvit de mahării capitalismului roşu, nu se simt prea comod cu astfel de scriitori care, în diverse formule stilistice, spun un lucru şi acelaşi lucru: urât mai trăiţi domnilor şi ne-aţi sluţit şi nouă viaţa. Vorba autorului de care am făcut vorbire, Teo Moldovan: FIX PIX . În traducere liberă, nici voi nu vă umanizaţi , nici noi nu scriem cu prea mult rafinament şi empatie despre voi.

În final autorul Teo Moldovam spune succint şi lapidar aventura editorială a cărţii( Dacia XXI),anume, aviz autorilor, cum se făcuse dispărut textul volumului II. Spun aviz amatorilor, adică dragii noştri autori, să fie mai prudenţi şi să păstreze o copie electronică a manuscriselor în caz de… Eu însămi am observat tendinţa de credulitate şi de imprudenţă a unor autori pe care îi cunosc personal. Şi dacă insist pe tema copiei de siguranţă, se simt sâcâiţi şi agresaţi. Nu e vorba de suspiciune vecină cu patologia, pur şi simplu se mai produc şi pene de curent, se mai prăjeşte un calculator. Avatarurile volumul II semnat de Teo Moldovan ar trebui să-i pună pe mulţi în gardă. Extensia şi digresiunea subiectului îmi aparţine, Teo Moldovan a avut un discurs modest şi discret. O atitudine lipsită de emfază auctorială, un autor care se prezintă public cu simplitate şi sobrietate, ceea ce impune interes  autentic şi respect.

 

     Virginia Paraschiv

 

pr. Vasile Goje şi-a lansat cartea “Paradoxuri istorice Româneşti”, apărută la Editura Transilvania şi prezentată de Virginia Paraschiv, Mihai Ganea şi Ioan F. Pop

Adunarea eparhială a Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

27.01.2012, Oradea (Catholica) – Joi, 26 ianuarie 2012, a avut loc în Aula Magna a Facultăţii de Teologie, Adunarea Eparhială a Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Oradea. La întâlnire au participat preoţii din cadrul Episcopiei, precum şi laici implicaţi în diferite domenii de activitate. Lucrările au fost deschise cu meditaţia Preasfinţitului Virgil Bercea despre Taina Mărturisirii şi despre importanţa creării ca şi Cardinal a Preafericitului Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii.

Darea de seamă pe anul 2011 a cuprins următoarele aspecte: situaţia Eparhiei, învăţământul confesional şi formarea tinerilor, ora de religie şi cateheza, activitatea biroului pastoral şi culturală, activitatea social-caritativă, viaţa consacrată, situaţia financiar-contabilă; situaţia administrativ-juridică. În Eparhia de Oradea sunt active 155 de parohii, 188 de preoţi, 17 călugări, 14 călugăriţe, iar în cadrul Seminarului se formează 53 de seminarişti. În anul care s-a încheiat au fost hirotoniţi 7 noi preoţi şi au murit 2, şi s-au sfinţit 4 biserici nou construite. Andrei Cristea, directorul Liceului Teologic Greco-Catolic “Iuliu Maniu” a prezentat situaţia rezultatelor la bacalaureat în 2011, al numărului de cadre didactice şi elevi precum şi situaţia financiară a liceului. Părintele rector Antoniu Chifor s-a referit la Seminarul Teologic Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigore şi Ioan, precum şi la Departamentul Oradea al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică.

Părintele Florin Jula a vorbit despre activitatea de predare a religiei în şcoli, stadiul elaborării şi tipăririi manualelor de religie pentru clasele I-VIII, respectiv liceu. Biroul Pastoral, coordonat de pr. Paul Popa şi Ramona Dragoş, a prezentat evenimentele organizate anul trecut: exerciţiile spirituale pentru tineri, cursuri de formare pentru asociaţiile eparhiale, pelerinaje la sanctuare mariane şi la Sighet, vizite şi schimburi de experienţă în străinătate, Întâlnirea Eparhială a Copiilor, participarea la Madrid la Întâlnirea Mondială a Tinerilor cu Papa Benedict al XVI-lea. S-a făcut o prezentare a evenimentelor culturale desfăşurate pe parcursul anului trecut, atât în parohii şi protopopiate, cât şi la nivelul Episcopiei, dintre care o relevanţă deosebită a avut Întâlnirea Episcopilor Catolici Orientali din Europa, organizată sub egida CCEE. Biroul Pastoral are acum trei secţiuni destinate pastoraţiei copiilor, tinerilor, adulţilor şi familiilor.

Părintele Olimpiu Todorean, directorul Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea a prezentat activitatea social-caritativă a asociaţiei şi a Eparhiei, desfăşurată la Oradea şi în celelalte centre pe parcursul anului trecut, şi a insistat pe inaugurarea clădirii Centrului Social “Maria Rosa”, unde oamenii cu dificultăţi pot beneficia de diferite servicii (masă caldă, duşuri, îmbrăcăminte, consiliere). S-au prezentat proiectele care vor fi începute şi continuate anul acesta (implicarea voluntarilor, clowni – prieteni pentru un zâmbet, Casa Frenţiu). Stela Iambor, economistul Eparhiei, a prezentat darea de seamă financiar contabilă şi bilanţul veniturilor şi cheltuielilor, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2012. În acelaşi context, pr. Mircea Boţa şi Jeno Ferco, directorul ocolului silvic, au vorbit despre modul în care au fost administrate pădurile Episcopiei, investiţiile efectuate şi planurile pentru 2012.

Anul 2012 Eparhia de Oradea îl consacră Înaltpreasfinţitului Valeriu Traian Frenţiu de la a cărui hirotonire episcopală (4 noiembrie 1912) se împlinesc 100 de ani, respectiv 90 de ani de la venirea ca Episcop la Oradea şi 60 de ani de la moartea în închisoarea de la Sighet. În acest context, pe tot parcursul anului se vor face predici, conferinţe, reculegeri spirituale, parastase de pomenire şi un pelerinaj la Reşiţa, respectiv la Cimitirul Săracilor de la Sighet. În cadrul întâlnirii au fost fixate cursurile de vară şi exerciţiile spirituale pentru preoţii din Eparhie, precum şi misiunile populare cu credincioşii. După ce au fost trecute în revistă şi celelalte evenimente care urmează să fie organizate la nivelul Eparhiei, au avut loc o serie de luări de cuvânt din partea unor preoţi şi laici în legătură cu o serie de aspecte care privesc întreaga comunitate.

La finalul adunării a avut loc un dublu eveniment cultural: pr. Vasile Goje şi-a lansat cartea “Paradoxuri istorice Româneşti”, apărută la Editura Transilvania şi prezentată de Virginia Paraschiv, Mihai Ganea şi Ioan F. Pop; pr. Mihai Tegzeş a făcut o scurtă prezentarea a câtorva cărţi traduse din limba italiană pentru a fi folosite în pastorala familiilor şi a cărţii de predici “Puterea Sărbătorilor”. În încheiere, Preasfinţitul Virgil a mulţumit participanţilor, menţionând importanţa activităţii depusă de fiecare preot şi laic acolo unde îşi desfăşoară activitatea. (Biroul de presă al Eparhiei de Oradea)

Sursa: EGCO.ro

http://www.egco.ro/news_719_ro.php

http://www.catholica.ro/2012/01/27/adunarea-eparhiala-a-episcopiei-…

Autor Emanuel Pope

O zi minunată!

Imagini de la lansarea romanului Îngerii din Moscopole, eveniment ce a avut loc la Garlic Pub1, locaţie caldă şi prietenoasă a unui armân.

Autor Catia Maxim

Lansarea cărţii “Ayla” de Gelu Vlaşin

 

Lansarea cărţii “Ayla” de Gelu Vlaşin

Cartea de poezie “Ayla” de Gelu Vlaşin, apărută în acest an la Editura “Cartea Românească”, nu a ajuns, după ştiinţa noastră, prin judeţ. Ne-a parvenit, în schimb, o informaţie de la lansarea recentă, petrecută în capitală la librăria “Dalles” şi susţinută prin alocuţiunea de întâmpinare de Bianca Burţa-Cernat, redactor de carte şi jurnalist la “Observatorul Cultural”. Critic şi istoric literar, Bianca Burţa-Cernat a spus între altele: “Lansăm o carte deosebită în felul său, e cartea unui poet deja consacrat, e vorba de Gelu Vlaşin, ajuns deja la al 5-lea volum de poezii. Debutat cu «Tratat la Psihiatrie» în 1999, e un poet prizat şi curtat de foarte mulţi douămiişti, e totodată un poet care face foarte bine legătura, mi se pare mie, cu tot ceea ce înseamnă obsesiile liricii optzeciste şi chiar mai încolo, nouăzeciste, e un poet care, iată, şi cu «Ayla», ne oferă o foarte frumoasă surpriză. Aş vrea să mai spun doar atât, că «Ayla» e cu siguranţă o carte de recitit, de recitit cu mare atenţie”.
Aprecierea nu vine din partea unui novice, ci al unui doctorand despre literatura feminină din perioada interbelică, a unei colaboratoare la “Bucureştiul cultural”, “Euresis. Cahiers roumains d’ études littéraires et culturelles”, “Ex Ponto”, “Cultura”, “Vatra”, “Convorbiri literare” şi altele.
După cum se cunoaşte, iniţiatorul “Reţelei literare”, poetul Gelu Vlaşin, soţia Cristina şi fiul lor Darius locuiesc în capitala Spaniei.

Autor Suzana Deac

 

Invitatie: EXPRESIA IDEII-Povestea continua (volumul2)

Cel dea-l doilea volum antologic al clubului virtual EXPRESIA IDEII intitulat „Povestea continua”a vazut lumina tiparului si va contine texte in proza si creatii plastice.Lansarea se va face la Biblioteca „Radu Rossetti” din Onesti, vineri 09.12.2011

 Autor Mariana Bendou

Lansare de carte ANTROPOLOGIE CULTURALĂ Studii – ŞTEFAN – LUCIAN MUREŞANU

Pe data de 26.11.2011, La Biblioteca Mitropolitană din Bucureşti, ora 10,30 va avea loc lansarea volumului de studii Antropologie culturală, autor Ştefan Lucian MUREŞANU.


 

 

Atunci când, în toamna anului 2009, am primit pentru prima dată invitaţia de a preda un curs de antropologie culturală, în cadrul unui program de licenţă al Universităţii Hyperion din Bucureşti, m-am întrebat în ce măsură preocupările mele profesionale, tratând îndeosebi tradiţiile, datinile şi obiceiurile existenţiale ale comunităţilor omeneşti din lumea feudală, ar putea adresa, în mod obiectiv, aşteptările şi interesele unor studenţi filologi.   Tradiţiile mitizate şi experienţa spaţiului sacru erau cele dintâi răspunsuri la îndemână, date fiind, pe de o parte, necesitatea crescândă a reconsiderării şi studierii omului, în lungul său drum al timpului istoric, apelând, într-un mod conştient, la formulele tradiţionale de construire şi locuire, iar pe de altă parte, însăşi problematica antropizării totale a mediului înconjurător, de-a lungul epocilor dezvoltării sale sociale. Deşi cele două posibile soluţii erau în egală măsură     legitime     şi     relevante pentru audienţa amintită, ele reflectau, mai ales, atât câmpul de analiză al etnografiei culturii cât şi pe cel al istoriei religiilor, domenii, desigur, înrudite şi complementare cu antropologia culturală, chiar constitutive acesteia însă totuşi diferite ca teoretizare şi metodologie.

 

            Şt.L. MUREŞANU

 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: