Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Archive for the tag “Boris Marian”

Jonathan Littel – un mare scriitor

Jonathan Littel – un mare scriitor

Editura RAO    a  adus în atenția cititorilor   din România un mare scriitor – Jonathan Littel, cu celebrul roman „   Binevoitoarele” ( „The Kindly Ones”).În prezentarea cărții se scrie că este   vorba de confesiunea unui  fost ofițer,   Max  
Aue, un tehnician al ororii, participant   la masacrul de la Babi Yar ( Kiev), unde au fost uciși în câteva zile circa   60.000 de evrei și apoi, prizonieri sovietici, apoi la alte „acțiuni”  genocidare, a trecut și pe la Auschwitz,   etc. Viața sa intimă este marcată de dragostea incestuoasă pentru propria   soră, apoi de homosexualism. Ne amintim de tehnica  unui scriitor ca Truman Capote, din „ În   cold blood”, unde autorul intervievează la rece doi criminali care au ucis o   familie. Aici este vorba de chipul complex al unui  asasin perfect , un robot conștient de ceea   ce a făcut, care nu pare a fi o  brută.

Scriitorul   s-a născut  la 10 octombrie 1967, la   New York,bunicii proveneau din Rusia. Are dublă cetățenie – americană,   franceză, dar locuiește în prezent la Barcelona. În anul 2006 a  fost distins cu Premiul Goncourt pentru   romanul său, dar el este autor a mai multor cărți –

1989 – Bad Voltage2006 – Les Bienveillantes (The Kindly Ones, 2009)2006 – The Security Organs of the Russian Federation. A Brief History 1991…2008 – Le Sec et L’Humide2008 – Études2008 – Georgisches Reisetagebuch2009 – Récit sur Rien2009 – Tchétchénie, An III2010 – En Pièces2011 – Triptyque Bacon (Triptych: How to Look at Francis Bacon)2011 – The Invisible Enemy

Între anii   1994- 2001  a participăat la diverse activități umanitare în puncte fiebinți ale planetei, precum fosta Iugoslavie, Cecenia, Afganistan, Africa Centrală.

Pentru cartea  premiată s-a inspirat din Claude Lanzmann, Vassili Grossman, dar și alți autori.

Littel este un critic virulent al politicii israeliene față de palestienieni, considerând că  Holocaustul nu trebuie luat ca reper pentru  comportamentul nici unui combatant, indiferent unde se află.  Poziția sa a fost criticatăi  atât în Israel, cât și în presa  franceză. Dar nu i se poate nega talentul, puterea de evocare, documentarea ireproșabilă ( și aici a găsit unii critici care îi reproșează unele inexactități neimportante).

Considerând vârsta autorul, credem că el va mai da capodopere  literaturii universale.

 

BORIS MARIAN

Anunțuri

Milena Jasenska

Un destin tragic – Milena Jasenska

Editura Humanitas ne oferă, ca de obicei, o carte interesantă, tragica biografie a Milenei Jasenska.Titlul, „Ravensbruck”, locul unui sinistru lagăr nazist pentru femei, în Germania .Autorul, Steve Sem- Sandberg este scriitor, jurnalist suedez, născut la Oslo în 1958, Locuieşte alternativ la Viena şi Stockholm, a scris romane, monografii despre Lou Andreas-Salome, Rilke, Ernest Toller, ca şi despre ghetoul din Lodz, în anii Holocaustului. Este apreciat de critică, distins cu premii. In anul 2007 a fost primul laureat al premiului Marin Sorescu, acordat de ICR. Despre Milena Jasenska ştim din scrisorile lui Franz Kafka, a fost o talentată jurnalistă, Kafka a găsit în ea un sprijin moral, o iubire care nu s-a împlinit, ca toate iubirile nefericitului K.. decedat în 1924. Milena a trăit între anii 1896-1944, murind în primăvara penultimului an de război, în urma unei infecţii renale, în lagărul care dă şi titlul cărţii. Soţie a filosofului Ernst Polak( 1918-1824),prietenă nu numai cu Kafka (s-au văzut foarte puţin timp, în 1920)), dar şi cu alţi oameni de cultură, jurnalişti( a avut o fiică din relaţia cu Jaromir Krejcar), ea a militat pentru drepturi sociale, s-a despărţit de comunişti, iar în timpul celui de al doilea război mondial a organizat grupuri de rezistenţă antinazistă, din care motiv a fost arestată şi deportată la Ravensbruck. Pe lângă marele ( şi necunoscutul, pe atunci) scriitor,Kafka, apar diverse personaje, precum scriitorii Hermann Broch, Max Brod, cunoscutul jurnalist Julius Fucik, oameni din lumea artelor plastice, teatrului, poetul Jaroslav Seifert, un nume în literatura cehă, Franz Werfel, o celebritate internaţională, Franz Xavier Schaffgotsch, iubitul Milenei, la Viena, ş.a. Cartea are valoare atât documentară (despre Praga interbelică), cât şi artistică. Gabriela Melinescu, scriitoare româno-suedeză, poetă de valoare , a apreciat acest roman-document, comparând contribuţia autorului cu aceea a lui Danilo Kis, locuitor la Belgradului, Claudio Magris, din Triest, Peter Esterhazy, din Budapesta, care au ştiut să redea atmosfera din aceste oraşe, în perioade de grele încercări..

Boris Marian

Antologie bilingvă

Du Congo au Danube

La Paris a apărut recent o antologie de poezie contemporană, bilingvă, franco-română, „ Du Congo au Danube”, alcătuită de Marilena Lică- Mașala, în Colecția ARC- Afrique- Roumanie- Caraibes, Editura Dagan-2011. Cartea este recomandată de directoarea ICR- Paris, Katia Dănilă, iar prefața este semnată de Marius Chelaru. Alături de poemele unor autori congolezi, sunt incluse poeme de Marius Chelaru, Cassian Maria Spiridon, Gheorghe Neagu, Ștefania Oproescu, Nicolae Panaite, Alexandru Vintilă, Guner Akmola, Boris Mehr, Fatma Sadâc.
În cele 185 de pagini ale antologiei putem citi texte remarcabile. Ne oprim aici doar la câteva exemple – „ Vorbe de vânt pustiitor/pentru a trece noaptea în astă noapte/către hotarul omului și duminicii sale” ( Jean Blaise Bilombo Samba) , „Timpul are chipul palid/ al febrei kalașnikov” ( Huppert- Laurent Malanda), „ Lumea fost-a zidită din păduri de lacrimi/de pe genele lui Dumnezeu pogorâte” ( Marius Chelaru), „Mâinile frunzăresc prin carne/ca într-o carte pe care nu o dorești” ( Cassian Maria Spiridon), „ Aud foșnetul sângelui/și al coasei/ la aria melancoliei”( Nicolae Panaite), „ Doamne nu mă învăța ce-i ura/ nu-mi lăsa sufletul să plece/ ca un lup în lume” ( Boris Marian Mehr ), ș.a. La lansarea cărții a fost acordată o diplomă a Editurii Dagan, la sediul Institutului Cultural Român din Paris.
BMM

De la Dunăre la Congo

De la Dunăre la Congo

La Editura Dagan din Paris, Colecția ARC, a apărut o antologie cu
totul originală „ De la Dunăre la Congo”, ( bilingvă
română/franceză). Autoarea este profesoara Marilena Lică- Mașala,
stabilită la Paris, care a scris o carte  dedicată unui supraviețuitor
la Holocaustului, Leopold Schobel ( „ Am fost la Auaschwitz deținutul
A -13221”, apărută la Paris și la Pitești, în anul 2002, cu o prefață
de Oliver Lustig). Antologia recentă conține creații poetice ale unor
scriitori din Congo-Brazzaville și din România,  fiind prefațată de
directoarea ICR din Paris, doamna Katia Dănilă. Printre autorii din
România menționăm pe Cassian Maria Spiridon, Marius Chelaru, Gheorghe
Neagu, Nicolae Panaite, Boris Marian Mehr, Fatma Sadîc, ș.a. Este
primul volum dintr-o serie care va trezi , desigur, interesul
cititorilor români și francofoni

Autor Boris Marian

Zoltan Terner – Lumea de sub pod și zarva ei ( autor Boris Marian)

Am citit cu reală satisfacție cartea scriitorului, regizorului, omului
de cultură Zoltan Terner, originar din Ardeal, stabilit în Israel,
„Lumea de sub pod și zarva ei”( Ed. Hasefer – 2011). În prefață ,
filosoful, poetul Sorin Vieru  compară maniera autorului cu aceea a
lui Dostoievski, Kafka, apropiere pe care o considerăm cu totul
justificată. Am adăuga și literatura absurdului, ficțiunea
post-modernă, etc.
„Aveți în față o carte îndrăcită”, ne previne autorul, deci nu este
vorba de îndrăgire, dimpotrivă. O primă provocare.  De fapt este o
„carte de povestiri despre povestiri”.  Pornim la drum cu o bună
dispoziție creată de umorul lui Terner. Precum Gregor Samsa, el se
închipuie insectă, are mai multe picioare. Dar un pas este un pas, el,
autorul  nu se lasă umilit. Se închipuie mort, ceea ce nu este chiar
vesel. Cineva, alături, râde șerpește. Ce a fost coloană, e copac.
Cineva este atins de sfânta nebunie a profeției.
Avem impresia că citim un poem în proză, ceea ce personal mi se pare
extrem de atractiv  într-o perioadă în care piața de cărți geme de
narațiuni, inflația de fapte diverse și fără semnificații fiind mare.
Întâlnesc un personaj, profesorul, care îmi este familiar, de-a lungul
anilor m-a urmărit umbra … unui profesor, atât în scris, cât și în
vise. „Într-o zi va trebui să depui mărturie. Și să-ți etalezi
nevinovăția. Fără rușine și fără teamă… Se apropie termenul”. Curat
Kafka. Și actual. Alt personaj este „colecționarul”, adică scriitorul.
„Uitați-vă la mine, nu sunt decât zgura rece a arderilor de atunci”.
Alte personaje- „Ologul îmbrâncit zdravăn de Lepros, se duse  rostogol
până în băltoaca din groapă”.
Apoi – „veșnicul Celălalt”. O narațiune interesantă. „Pasiunile lui
Florinel Dudău erau aseptice” ( Din
„Povestea intelectualului”). Caragialesc.  Ne întâlnim cu Tâlharul, cu
Pierrot. Un nebun se sinucide.„De ce nu mă băgați în seamă”, întreabă
alt nebun. „Povestea ologului despre necunoscutul din sala de
așteptare”, teatru absurd. „Învățătura nebunului căruia i se zicea
Cârtița”… „ Universul se sprijină pe câte o povestire”…„Povestirea
păduchiosului… Zâmbetul sfios al Ioanei, oarba”. Deci, nebuni, orbi,
ologi, păduchioși, o adunare de a-normali, căci arta este un produs al
a-normalității. Dar nu lipsește duioșia, personajul Miriam. „ Viermi
frumoși, inelați, din sticlă moale translucidă, gelatinoasă.
Shakespeare se pricepea la viermi”. Nu m-am gândit niciodată la o
asemenea asociere, acum mă gândesc, o fi fost marele Will  un
„vindecător” ?  Zeișa Firimiturilor, ceva din Alice în Țara Minunilor.
„Na, diavole,mănâncă-ți copilul. Ți l-am pregătit pe tavă, cald și
proaspăt”. Horror. Cine este Hilda, cine este doamna în mov?  Găsesc
uneori accente din proza  fantastică a sud-americanilor, rădăcinile
fiind în proza franceză. „ Întâmplările de sub pod” se țin lanț, sub
pod se poate petrece orice, un omor,  o mărturisire ciudată, un sfat
de taină.  Zoltan Terner nu-și uită nici profesia, scrie „Povestea
Regizorului de cinema despre filmările hazardului”.   Urmează
„Furculița fericirii… povestea ocnașului”.  Fermecător.
„Prima povestire a amărâtului”. O fi din „O mie și una de nopți”?
Trăim , totuși în secolul XXI – „ Isprăvitul zis și Mortul  despre
faimosul HIV”. Cu mare regret închei lectura „povestașului” Terner.
Fantezie aiuritoare, poezie în fiecare colț de pagină, iar paginile au
o mie de colțuri. Un poet scrie cum vrea, dar scrie bine, Zoltan
Terner este un poet și încă unul foarte bun. Sub mantia strălucitoare
a fiction-ului  poetic, ceva grav se întâmplă.  O neliniște ne
străbate, nu trăim vremuri ușoare. Niciodată vremurile nu sunt ușoare,
decât pentru nebunii adevărați.
Îi  mulțumesc pentru dar scriitorului Zoltan Terner.
BORIS MARIAN

Rasismul modern -autor Boris Marian

Michel Wieviorka, născut în 1946 era în anii 90,  director al Școlii de Înalte Studii de Științe Sociale din Paris . Autor a numeroase studii bine primite de specialiști și  de publicul larg, el a  publicat la Ed. Seuil, în 1991, „ Spațiul rasismului”, tradusă imediat la Humanitas, de Alana Șabac.

Autorul începe prin a se referi la situația politico-socială din Franța unui final de secol XX, observând o recrudescență a rasismului, ceea ce se poate observa și astăzi. Frontul Național al lui Le Pen nu are o pondere prea însemnată, dar poziția sa, negaționismul, nerespectarea drepturilor la libera activitate a imigranților, minoritarilor îl face un purtător de germeni nocivi. Scrieri cu caracter xenofob, antisemit, distrugerea„întâmplătoare” a unor cimitire, profanarea unor locașuri de cult, cunoscute și în alte țări europene, sunt, pentru o țară cu mari pretenții de tradiție democratică, semnale îngrijorătoare. Deși influența religiei este diminuată, rasismul nu se autoelimină, dimpotrivă capătă forme mai sofisticate, cu ecouri în viața socială. Spre deosebire de Anglia, unde sociologia se ocupă  și de rasism, în Franța  fenomenul este oarecum ignorat. Desigur, rasismul este un fenomen planetar, nu există zonă unde să nu se manifeste intoleranța etno-religioasă sau rasistă. Însăși noțiunea de rasă nu este definită în mod unitar, se cunoaște o lungă evoluție a abordării acestei chestiuni încă din secolul XIX. Extremele  se  concretizează în  două formule – nu există deosebiri între rase, deci nu există rase pure, cealaltă ar fi  că omenirea se împarte în rase, în grade diferite de evoluție, chiar de aptitudini. În mod naiv,   oamenii erau împărțiți în rasa albă, galbenă, neagră, roșie, apoi  în arieni, mongoloizi, negroizi, semiți ( arabi, evrei), dar  aceste opinii au intrat în istorie fără a fi corect argumentate. Există rase imaginare și rase reale? Există rase superioare și inferioare? Nazismul a redus la genocid această chestiune. Deși tineri neo-naziști apar periodic, ei nu au nici o ideologie, sunt mânați de nemulțumiri de alt ordin, iar demagogia  lor apelează la formule de mult condamnate.

 

Originile teoretice ale rasismului pot fi căutate și în antichitate. Grecii, romanii se considerau superiori altor popoare. Ernest renan căuta originile ariene ale occidentului în … Orient. Leon Poliakov explica în Istoria antisemitismului falsitatea antagonismului semiți/arieni. Gustave Le Bon preamărea rasa indo-europeană. Gobineau scria despre degenerarea raselor prin „amestecul” lor.La noi, un adept al rasismului teoretic a fost chiar evreul H. Sanielevici, astăzi ignorat. În Anglia , Francis Galton, rudă a lui Darwin, se orienta spre un rasism „științific”. Față de asemenea elucubrații au luat poziție Max Nordau, Bertrand Russel, Bernard Shaw, H.G. Wells. În Germania, în secolul XIX , un teoretician al rasismului a fost ginerele lui Wagner, H. S. Chamberlain, care vorbea despre „haosul raselor”, provocat, de ce oare, de evrei. În paranteză fie spus, însuși socrul, marele Wagner avea antecesori evrei. Unii credeau că rasele „inferioare” ar putea fi „ameliorate”, ca  și cum ar fi vorba despre animale, teorie care venea în sprijinul colonialismului și susținută chiar de oameni de talia lui Jules ferry, Leon Blum. Alexis de Tocqueville numea  acest mod de gândire  drept rasism universalist-spiritualist. Vacher de Lapouge  scria că fiecare civilizație crea propria rasă. Claude Levy-Strauss afirma că rasa este o funcție  a culturii. Desigur, nu putem să afirmăm că Levy-Strauss ar fi fost rasist, dar riscul unei excesive teoretizări a   evoluției culturale este evident. Americanul Ludwig Gumplowicz a  considerat că luptele dintre diverse grupuri umane au dus în timp la formarea raselor, care sunt confundate cu etniile, națiunile. Emile Durkheim a emis ideea că  societatea umană crează „țapi ispășitori”  care răspund pentru dezamăgirile  suferite, în cazul evreilor  găsindu-se o „explicație” ( nu o justificare) pentru antisemitism ( era în anul 1894).  Cei care au combătut rasismul,  segregarea negrilor,  discriminarea altor grupuri umane, au fost Tocqueville și Max Weber. Tzvetan Todorov a făcut disjuncția – etica și politica, în această chestiune.  În secolul XIX  a mai existat sclavie, iar în prezent mai sunt destule grupuri menținute în stare de totală dependență. În Germania un anume dr. Plotz propune o igienă socială, plecând de la concepția rasistă. Max Weber vine cu o soluție – există rasă numai dacă există conștiință de rasă. O afirmație care aduce lumină , ești rob dacă te consideri rob, dar reversul nu este valabil, nu ești superior  dacă te consideri ca atare. În SUA au fost destui autori care au încercat să justifice segregarea negrilor.  Nu mai vorbim de Germani, unde nazismul avea ca piatră de temelie, ideea de superioritate a rasei ariene. Consecințele au fost dezastruoase. Ele se resimt și astăzi. În continuare Wieviorka se ocupă de relațiile dintre „rase” ( autorul este antirasist, folosind doar convențional acest termen), de rasă, clasă și castă, de prejudecată, personalitate și individ, etc. Fără îndoială, rasismul este o ideologie, altfel nu ar  fi demn de analiză.  Revoluția Franceză de la 1789 a lansat  chemarea – Libertate, Egalitate, Fraternitate, dar Europa nu a răspuns pe măsura așteptărilor. Rasismul este totodată și un mit. Există  etape ale evoluției rasismului de la cele empirice, primitive la  formele elaborate, apoi impuse cu forța.Se face, voit, confuzia dintre diferență și inegalitate. Dacă îl vedem pe Celălalt și nu încercăm să-l înțelegem, ajungem să-l disprețuim sau să-l urâm.  Puterea prejudecății este covârșitoare în istoria omenirii. Există și rasismul „simbolic”. Instituționalizarea rasismului, violența rasistă, terorismul rasist, aceste forme sunt simultane sau consecutive. Să ne amintim de Noaptea de Cristal de la Nuernberg, în anul 1938, în Germania lui Hitler. Privind în istorie, rasismul a avut întotdeauna conotații politice, uneori fundamentale.  Un capitol interesant este cel în care se explică raportul dintre clasă și rasă. Wieviorka nu ajunge la analiza sistemului comunist, dar se știe astăzi că lupta de clasă a luat locul luptei„de rasă”, iar eșecul sistemului comunist a fost generat nu numai de caducitatea soluțiilor economice, dar și de incapacitatea „rezolvării” problemei naționale, vechile tare, prejudecățile nefiind nicicum eliminate. Chiar dimpotrivă – în fosta URSS dominau rușii, în China era etnia han, în alte țări socialiste, majoritarii erau favorizați în detrimentul minoritarilor, deși propaganda era puternic cosmetizată.  Rasismul nu este neapărat apanajul celor bogați, el se manifestă adeseori chiar în rândul așa numiților proletari. Nici clasele mijlocii nu sunt ferite de morbul rasist.  Comunitățile de ordin  etnic, religios,  profesional, etc. pot fi  în aceeași măsură vulnerabile la prejudecăți rasiste. Există și un rasism identitar, posibil oriunde și oricând. De asemenea crizele economice, politice pot agrava conflictele interetnice,  rasiale. În concluzie, chiar dacă noțiunea de rasă este discutabilă, rasismul este un fenomen al zilelor noastre. Cartea lui Wieviorka  se înscrie în lucrările de referință în domeniul combaterii aceste vechi boli psiho-sociale.

 

Autor Boris Marian

ARARAT

ARARAT – iunie 2011-06-23

( online)

 

 

Joseph Croitoru este citat cu un articol apărut în publicația „Frankfurter Allgemeine Zeitung” despre schimbarea de atitudine în Israel, față de Genocidul armenilor din 1915. Astfel deputatii din partea Partidului Meretz, Haim Oron și Zehava Galon, membră a Comisiei Securității naționale în Parlament au declarat, alături de deputatul din Likud, Reuven Rivlin că susțin condamnarea regimului turc din anul 1915 pentru Genocidul armenilor. Varujan Vosganian își exprimă nemulțumirea față de unele declarații ale Prședintelui Băsescu la Baku, capitala Azerbaidjanului, referitor la viitorul regiunii Nagorno-Karabah.  Este amintit și recenta traducere a cărții lui Taner Akcam, apărută la Ed. Ararat- „ Un act rușinos – genocidul armean și responsabilitatea turcă”. Menționăm că  în perioada respectivă au fost uciți un milion și jumătate de armeni.

Festivalul Filmului Evreiesc București 2011

Tematica Festivalului de Film Evreiesc București -2011

 

Parcurgând programul, înainte de vizionarea filmelor am putea grupa tematica Festivalului pe următoarele aspecte –

–          Holocaustul și supraviețuirea – „Ultimul supraviețuitor” ( SUA), „ Nr. 4 Strada Doamnei Noastre” ( Israel, SUA, Ucraina), „Copilul” ( Franța), „Un film neterminat” ( SUA), „Supraviețuitorul (David Stoliar)” ( România), „În Bucovina lui Norman Manea” (România), „ Protektor”( Cehia, Germania), „Red Shirley” ( SUA), „ Cântec din ghetoul Lodz” ( Polonia, Canada, Franța, Israel),  „ Drepți între popoare” ( România).

–        Personalități și destine – „ Amos Oz, natura viselor” (  Israel), „ Un veac de seninătate cu Medi Wechsler Dinu” ( România), „O cameră și jumătate ( Joseph Brodsky)” ( Rusia), „Gainsbourg – o viață de erou” ( Franța), „Oare cât timp trăiesc cocorii? ( Andrei Călărașu)” ( România), „Destinul unei actrițe – Rozina Cambos” ( România)

–        Israel, Tara  strămoșilor, conviețuire cu alte etnii – „Aici nimeni nu-i străin” ( SUA), „Ajami”( Israel, Germania), „Dragoste în vreme de război” ( Suedia), „Sixty and the city” ( Israel), „Clubul de dans al Idei” ( Israel), „ La cinci ore de Paris” ( Israel), „Naomi” ( Israel, Franța), ” Klezmerii pe Pământ Sfânt” ( SUA),„World Class Kid” ( Israel), „ Pețitorul” ( Israel), „ Tărâmul Genezei” ( Israel)

–        Evrei în lume, probleme de conștiință – „Cu drept de viață și moarte – Alex Kozinski” (România), „ Eu și Wagner” ( Marea Britanie), „ Camera obsură” ( Argentina), „ Croitorul” ( Israel), „Tangou –o  poveste cu evrei” ( Argentina), „ Romeo și Julieta în idiș” ( SUA), „ A fi evreu în Franța” ( Franța), „ Cabala la Cabul” ( Belgia), „ Bar Mitzvah” ( SUA), „ În numele credinței” ( SUA), „Magia Kabbalei” ( România), „ Tatăl meu, domnul meu” ( Israel).

 

Filmele prezentate au întrunit 79 de premii internaționale, 13 premii de prestigiu, 29 de premiere în România.

Boris Marian

 

Relatări ale spectatorilor

 

PROTEKTOR ( Cehia, Germania) regia Marek Najbrt

 

Un film captivant, în manieră modernă despre ocupația nazistă în Praga. Un   reporter de radio colaborează cu naziștii în scopul salvării soției sale, care este o actriță evreică. Finalul este tragic. Asasinarea lui Heydrich, Rreichsprotektorul Cehiei și Moraviei, în mai  1942, atrage represalii cărora le cad victime, pe lângă evreii care erau oricum deportați în lagăre, dar și cehi. Simbolul este un biciclist care aleargă    disperat spre moarte. Actrița Hana se încolonează din proprie inițiativă pentru a fi deportată. Destinația – Auschwitz sau alt lagăr al morții.

Presa culturală iunie 2011

Presa culturală iunie 2011

REVISTA 22 – Magda Cârneci scrie despre ”Evreii în Avangarda românească”. În numărul trecut am relatat despre simpozionul pe această temă. Paul Cernat recenzează cartea Marte Petreu – ” Cioran sau un trecut deocheat”. Este remarcabilă preocuparea Martei Petreu, poetă, eseistă, editoare pentru perioada anilor treizeci, poziția unor intelectuali de elită față de extremismul de dreapta.
Revista rămâne în fruntea publicațiilor de analiză politică aplicată în diverse domenii, iar GDS își păstrează credibilitatea.

OBSERVATORT CULTURAL- Ion Vianu și Andrei Oișteanu au obținut premii speciale ale USR pe anul 2010. La începutul lunii iunie, Ion Vianu a susținut o conferință pe tema ”Memorie și responsabilitate”, în cadrul unei manifestări organizate de Institutul Polonez. Carmen Mușat publică un interesant interviu cu scriitorul, unul dintre spiritele cele mai lucide în cultura română, care face cinste și memoriei tatălui său, Tudor Vianu. Mai citim despre Festivalul„ Klezmer & more” de la București, organizat de Forumul de Cultură al Austriei, Institutul Cultural Român și Institutul Polonez. Au participat formații din Rusia, Republica Moldova, SUA, Austria, Polonia, România.
Michael Finkenthal, originar din România, stabilit în Franța, cunoscut eseist ( a scris,.printre altele , despre Eugen Ionescu) semnează un articol despre suprarealismul din anii 1945-1948. Se știe că mișcarea a fost abandonată mai târziu de mulți participanți, fie sub presiunea cenzurii din țările est-europene, fie din proprie inițiativă. Dar există și astăzi adepți ai acestui fertil curent.

ROMÂNIA LITERARĂ – Pe lângă multe articole de interes, ni se pare că se acordă un spațiu disproporționat cazurilor unor scriitori de valoare, Nicolae Breban, Ioan Groșan, Ion Es. Pop, ș.a. cărora li s-a dezvăluit trecutul de informatori ai Securității. În timp ce Ioan Es. Pop, cel mai apreciat poet la ora actuală, și-a recunoscut păcatele, Breban a trecut la un atac virulent împotriva lui Nicolae Manolescu, diferend dintre doi vechi prieteni, care tinde să dezechilibreze viața breslei scriitoricești. Regretabil.

APOSTROF – Carol Iancu semnează un amplu articol despre Ilarie Voronca ( 1903,Brăila-1946, Paris) alăturând și două poeme proprii, dedicate poetului avangardist. Sonia Elvireanu scrie despre „obsesia ghetoului la Norman Manea”.

Noutăți editoriale

x x x Psihoterapolitica. Antologia teatrului contemporan francez – Ed. Art

Allen Ginsberg – Howl și alte poeme- Ed. Polirom

Dorin Tudoran – „Eu, fiul lor ( dosar de Securitate)” – Ed. Ed. Polirom

Mircea Cărtărescu – Nimic ( antologie de autor, poeme)- Ed. Humanitas

Umberto Eco – Cimitirul din Praga – Ed. Polirom

Nicolae Manolescu – Teme – Ed. Cartea Românească

Ioan Petru Culianu – Jocul de smaralad – Ed. Polirom

Serghei Dovlatov – Geamantul – Ed. Humanitas

Grișa Gherghei

Poezie la Hasefer – Grișa Ggherghei – „ Țara florilor de câmp”

 

 

Din când în când, nu se știe după  care criterii, editura Hasefer publică  volume de poezie. Din fericire, poezia publicată  este de calitate, datorită gustului redactorului și poetului Ștefan Iureș.

Este o antologie de autor, Grișa Gherghei ( Herș Segal)  având la activ nouă  plachete de versuri, începând cu cea de debut – „Nici o tangentă la inimă”- Ed. Pentru Literatură 1968. Puțin răsfățat de critică,  volumul de față este, totuși  „ranforsat” cu două repere critice semnate de Marin Bucur și Gheorghe Grigurcu, nume de rezonanță în literatura română.  Cei doi  critici evidențiază trăsătura specifică a liricii lui Gherghei și anume tensiunea interioară, limbajul direct, frust, emoția bine dozată.

Vom adăuga fapotul că poetul originar din Galați a cunoscut bine soarele de pe Dunăre, a păstrat lumina tinereții ( acum este septuagenar), a simțurilor, a unui optimism robust, în ciuda unor contorsiuni biografice,  dizidență, plecarea în Israel, revenirea, etc. Titlul nu ni se pare foarte inspirat, ca și  reproducerea după Ion Andreescu, pentru că altceva spune poetul. Să parcurgem poemele.

”Adică eu aș putea spune că tu exiști/ și tu exiști pentru asta” …„Ah, florile/ ne înconjoară ca niște indieni” …”Acești copaci n-au fost în rai/ și vor să vadă o femeie goală”…”Am scris aerul cu sângele lui”… În poeme se simte și doza de bun umor pe care autorul o dovedește în proza publicată în două volume destul de recente ” Boemi sub dictatură” și ” Fanfara de fluturi”. „ A venit o femeie/ cu tocuri înalte/ deschide-i, mamă/ sunt atyât de frumos/ încât vei fi fericită/ că nici n-o cunosc”.

Creația poetului este  bazată pe paradox, în principal, ca și pe metafore inedite – „ Vom fi un pretext  / pentru ninsoarea de mâine”… „ E toamnă demult în averile mele”…„Amintește-mi și de moarte, iubito,/nu-i nici o grabă, desigur”…„Eu cel care am trecut puntea/îi strig iubitei/ nu te uita în jos/ e tot ce știu despre viață”. Benefică este și prezența iubirii , a iubitei care nu lipsesc aproape din nici un poem, Gherghei fiind un „iubitor” de tip , să spunem Casanova. Adică inventiv.

Transpare și o anume tristețe, inerentă trecerii timpului – „ Vă rog să nu vă deranjați/eu cânt așa de unul singur/ și nu aud decât atunci/ când vreau s-audă cineva”. Ca oricare poet  cu  certă carieră și vocație, Grișa Gherghei nu este egal cu el însuși, unele poeme par nefinalizate, deși „morala” există.

Chiar aș aduce un oarecare reproș pentru insistența de a încheia aproape fiecare poem cu o mică „butadă”- concluzie.  Indiferent de aceste observații, avem în față un poet care ar fi meritat mai multă atenție din partea criticii noastre în care găsim nume „sacre”. Îi doresc succes, iar pentru „paznicii”  literaturii  mai multă  abnegație.

 

Autor  Boris Marian

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: