Protecţia consumatorului de literatură contemporană românească-George Vasilievici

o inițiativă care dorește a veni în sprijinul cititorului -Recenzii

Lansare carte EMIL DRUNCEA, PE UN TON REGAL Maria Diana Popescu, Agero

      INSULA DE CUVINTE 

                                

                  DE

        EMIL DRUNCEA

                        

    

EMIL DRUNCEA, PE UN TON REGAL

Maria Diana Popescu, Agero

 

„Pregătit pentru zăpezi, ca un copac ce priveghează vîntul”,  poetul Emil Druncea ne invită la un carnaval pe „Insula de cuvinte” , care-i seamănă leit, „cum picăturii de apă, picătura de rouă, picăturii de mare”. Emil Druncea vine parcă dintr-o pînză a lui Dali, care ne tulbură şi ne face să-l apreciem deopotrivă cu emanaţia de valoare, de puritate, cu jocul raporturilor subtile şi uneori abstracte. Cunoscut atît prin Monografia dedicată marelui sculptor Ion Vlad, cît şi prin cărţile de poezie,  Emil Druncea, într-o permanentă luptă cu realul-suprareal, întreţinînd focul interior, doritor să transmită esenţa trăirilor sale, se arată în volumul de faţă şi mai atent la vers. Demersul liric se  înscrie pe un portativ inedit, introducînd cu mare fineţe o ordine plastică în lumea inspiraţiei, în lumea dinamică şi fără statornicie a materiei. Esenţe abstracte, inalterabile, fulguraţii ale clipelor, impresionante mlădieri ale limbajului, canoane, tonalităţi criptice, un fel de gradaţie a tensiunii lăuntrice, statuează micro-forme dominante de comunicare cu cititorul. Atras de exprimarea modernă prin care, se pare, sondează dincolo de realitatea concretă, în lumea misterelor, pe un ton regal, Emil Druncea emite judecăţi despre sine şi, purtînd o aură de înţelept, vorbeşte cititorului despre cunoaştere şi necunoscut, despre bucurii, dezolări, iubiri, hotare, despre măruntaiele gîndurilor sale: „Pe insulă,/ Tata / bea vin/ împreună/ cu doisprezece/ bărbaţi./ Vântul s-a înteţit/ în furtună./ Au rostit/ un cuvânt. ”

 

Dincolo de latura sensibilă a firii sale, descoperim, fără îndoială, şi partea intelectuală: cea a cîmpului de luptă personal. Aici cultivă, cuceritor şi distinct,  versul instantaneului, cel al notaţiilor sugestive, însă preocupat să consemneze, nu întîmplări, ci mai ales să filtreze starea de spirit, alimentînd lirismul din încordarea psihologică, din reacţiile conştiinţei: „Uneori,/ ne mai stau/ geamanduri în cale,/ alteori,/ sărim peste surâs, viaţa,/ un munte?/  o vale?/  Soarele,/ răsărit şi apus.” Urmărind efectul de construcţie, operează cu doze de percepţie metafizică, cu imagini aflate în sfere nedeterminate ale universului, imagini care manevrate de logica unui matematician pot genera algoritmi, pe baza cărora calculatorul ar putea scrie singur poeme sau ar putea picta. Aşadar, inspiraţia curge într-o extindere continuă, ca un bulgăre de zăpadă rostogolit din vîrf:  „Sunt cetăţean/ al Insulei de cuvinte./ Au pescuit pescarii/ întristarea./ Mâine,…/ vor trage/ focuri de armă/ vânătorii,/ fanfara va cânta/ pe datorie. Şi,…/ vor ciopli în piatră/ cioplitorii .” Nu trebuie să te strecori pe furiş pe „Insula de cuvinte”, poezia te învăluie cu voaluri mici de la primul pas, iar în momentul înaintării în lectură, o voce anume ne precede. Noi, instalaţi discret între interstiţiile ei, muţi de uimire, înnodîndu-i doar, prelungindu-i şoaptele, pînă la sursa din care vine poemul, pînă la punctul posibilei sale topiri în adîncuri. Deşi pe tot parcursul cadrele rămîn la fel mici, cu o anume respiraţie intelectuală poetul lărgeşte sfera lirismului,  promulgă un fel de metaforism, poleieşte cu sens punctele de contact cu cititorul: „…eu sunt/ cât  toate Câmpiile lumii,/ în toamnă foşnesc/ vechi cântece ţărăneşti/  dintr-un muzeu natural,/ şi e liber la fructe/ şi e liber la must./ Lumina şi umbra,/ iarba,/ copacul,/ Să ne bucurăm,/ aici e iubirea!  

 

Poezia i-a fost hotărîtă de destin, „Insula de cuvinte” îl captivează definitiv, el nu se apără de ea, la fel ca „Străinul” lui Albert Camus, cînd judecătorii îl condamnă la moarte. Oricît de absurd ar părea acest lucru, poezia îl scrie pe poet, îl ia în stăpînire, e o ciudată acceptare, extrem de sensibilă şi de vibrantă.  Neputînd să pună o barieră între sinele poetic şi realitate, se izolează în insula paradisului său, nu cu singurătatea banală a omului despre care vorbeşte Kierkegaard, ci cu singurătatea poetului plină de valoare, care nu ascunde abisuri, ci un magnetism sentenţios, tipic creatorilor remarcabili: „“Ca un plâns,/ coboară spre pântecele/ mamei eterne./ Panta rhei,/ lacrimi,/ fluviul domol,/ nesfârşitul./ Singur,/ o salcie pe mal.”Melancolia ţîşneşte şi ea uneori din adîncuri („În geamantanul ros/ de treceri,/ de reveniri,/ găsesc un penel,/ pictez zâmbind/ dezlegarea.”, dar poetul are cu sine o întreagă orchestră, ştiind să atingă cu delicateţe instrumentele, induce o vastă arhitectură muzicală. Mizînd pe acurateţe, pe adîncime de sens în eufonia poemelor,  Emil Druncea se remarcă din nou prin originalitate, el ştie să calculeze, să pună în mişcare inspiraţia, sugestiile şi imaginile, „Insula de cuvinte” arătîndu-se un relief de sensibilitate şi siguranţă. 

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Anunțuri

Single Post Navigation

2 thoughts on “Lansare carte EMIL DRUNCEA, PE UN TON REGAL Maria Diana Popescu, Agero

  1. Emil DRUNCEA on said:

    Emanuel, mii de mulţumiri pentru faptele tale de cultură!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: